Cauza C‑228/18

Gazdasági Versenyhivatal

împotriva

Budapest Bank Nyrt. și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Kúria)

 Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 2 aprilie 2020

„Trimitere preliminară – Concurență – Înțelegeri – Articolul 101 alineatul (1) TFUE – Sisteme de plăți cu cardul – Acord interbancar prin care se stabilește nivelul comisioanelor interbancare – Acord care restrânge concurența atât prin obiectul, cât și prin efectul său – Noțiunea de restrângere a concurenței «prin obiect»”

1.        Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Întrebări generale sau ipotetice – Verificarea propriei competențe de către Curte

[art. 101 alin. (1) și art. 267 TFUE]

(a se vedea punctele 29-31)

2.        Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Obiect anticoncurențial – Constatare suficientă – Examinare a efectelor – Admisibilitate

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 39-44)

3.        Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Restrângere prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Apreciere

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 59, 69, 75, 78, 79, 82 și 83)

4.        Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Acord interbancar prin care se uniformizează nivelul comisioanelor interbancare plătibile pentru operațiunile de plată cu cardul – Obiect anticoncurențial – Criterii de apreciere – Examinare individuală și concretă de către instanța națională a conținutului și a obiectivului acordurilor, precum și a contextului economic și juridic

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 60-65 și 69-86)

5.        Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Stabilirea prețurilor – Noțiune – Acord interbancar prin care se uniformizează nivelul comisioanelor interbancare plătibile pentru operațiunile de plată cu cardul – Pluralitate de obiective – Incidență

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 69-86)

Rezumat

În Hotărârea Budapest Bank și alții (C‑228/18), pronunțată la 2 aprilie 2020, Curtea a precizat criteriile aplicabile pentru a stabili dacă acordurile încheiate între instituțiile financiare cu privire la comisioanele aplicate pentru operațiunile de plată cu cardul constituie practici sau acorduri având ca obiect restrângerea concurenței, interzise de articolul 101 TFUE.

Kúria (Curtea Supremă, Ungaria) a sesizat Curtea cu o cerere de decizie preliminară în cadrul unui litigiu între Gazdasági Versenyhivatal (Autoritatea de Concurență, Ungaria), pe de o parte, și doi furnizori de servicii de plată cu cardul, Visa și MasterCard, precum și șase instituții de credit, în legătură cu o decizie adoptată în anul 2009 de respectiva autoritate de concurență. Prin această decizie, autoritatea de concurență a constatat în special existența unui acord anticoncurențial privind așa‑numitele comisioane „interbancare” și, în consecință, a aplicat unui număr de șapte instituții financiare părți la acord, precum și Visa și MasterCard amenzi în diferite cuantumuri.

Potrivit elementelor prezentate de instanța națională, comisioanele interbancare sunt sume care trebuie plătite de instituțiile financiare care furnizează operatorilor economici terminale de plată (denumite în continuare „băncile de acceptare”) instituțiilor financiare emitente ale cardurilor de plată (denumite în continuare „băncile emitente”), în calitate de membri ai sistemului de plată propus de Visa sau de MasterCard, atunci când este efectuată o operațiune de plată cu cardul. Șapte instituții financiare care reprezintă o parte preponderentă a piețelor naționale relevante s‑au pus de acord, în luna aprilie a anului 1996, pentru a determina, pe categorii de operatori, nivelul minim al comisionului pentru servicii care trebuia achitat de aceștia din urmă. În luna octombrie a anului 1996 a intervenit un al doilea acord (denumit în continuare „acordul privind CIM”), negociat în numele Visa și al MasterCard, prin care se urmărea uniformizarea cuantumului comisioanelor interbancare datorate în cadrul acestor două sisteme de plată. În urma examinării acordului privind CIM, autoritatea de concurență a reținut, pentru perioada care începe la data aderării Ungariei la Uniunea Europeană, existența unei încălcări a articolului 101 TFUE în privința tuturor instituțiilor financiare care au aderat succesiv la acordul privind CIM, precum și în privința Visa și a MasterCard. În opinia sa, definirea unui nivel și a unei structuri uniforme ale comisionului interbancar aplicabil și, în ceea ce privește Visa și MasterCard, stabilirea unui cadru în acest scop în regulamentul intern al fiecăreia ar constitui un acord care intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 TFUE, întrucât nu numai că ar avea ca obiect restrângerea concurenței, ci ar produce, în plus, un efect de restrângere a concurenței.

Curtea a statuat mai întâi că articolul 101 alineatul (1) TFUE nu se opune ca un comportament anticoncurențial să fie considerat ca având atât ca obiect, cât și ca efect restrângerea concurenței, în sensul acestei dispoziții. Chemată să precizeze raportul dintre aceste două categorii de restrângeri ale concurenței, Curtea a amintit că o coordonare între întreprinderi presupune o restrângere a concurenței „prin obiect” atunci când prezintă, în sine, un grad suficient de nocivitate, fără a fi necesar să se examineze efectele acesteia asupra concurenței. Cu toate acestea, atunci când se consideră că unul și același comportament are atât ca obiect, cât și ca efect restrângerea concurenței, revine autorității sau instanței competente sarcina de a‑și susține constatările în aceste scopuri prin probele necesare și de a preciza în ce măsură probele respective se referă la oricare dintre tipurile de restrângere constatată astfel.

În continuare, Curtea a abordat problema calificării care poate fi dată acordului în cauză în raport cu articolul 101 alineatul (1) TFUE, nu fără să fi amintit în prealabil că aprecierea finală cu privire la acest aspect revenea instanței naționale.

Curtea a arătat de la bun început, având în vedere conținutul acordului privind CIM, că acesta uniformizase cuantumul comisioanelor interbancare plătibile de către băncile de acceptare băncilor emitente pentru operațiunile de plată realizate cu cardul de unul dintre sistemele de plată, afectând astfel un element de concurență atât între cele două sisteme de plată avute în vedere, cât și între băncile de acceptare. Or, Curtea a observat că, deși acordul în cauză nu a determinat în mod direct comisioanele pentru servicii, o restrângere „prin obiect” ar putea fi totuși admisă dacă un astfel de acord ar trebui să fie analizat ca o stabilire indirectă a prețurilor în sensul articolului 101 alineatul (1) litera (a) TFUE sau un comportament cu o nocivitate echivalentă pentru concurența în cadrul pieței interne.

Constatând totuși că nocivitatea impusă pentru calificarea drept restrângere „prin obiect” nu reieșea în mod necesar din elementele prezentate Curții cu privire la conținutul acordului, Curtea a examinat elementele aflate la dispoziția sa cu privire la obiectivele urmărite de acordul privind CIM. Având în vedere aceste elemente, Curtea a considerat că nu se putea exclude că obiectivul urmărit de acordul privind CIM nu consta în asigurarea unui prag minim al comisioanelor, ci în instituirea unui anumit echilibru între activitățile de „emitere” și cele de „acceptare” în cadrul fiecăruia dintre sistemele de plată cu cardul vizate în speță. În această privință, Curtea a considerat pertinentă împrejurarea potrivit căreia părțile la acord cuprindeau atât băncile emitente, cât și băncile de acceptare. Or, dacă ar reieși din verificările care trebuie realizate cu privire la acest aspect de instanța națională că acordul privind CIM ar fi avut drept consecință, prin neutralizarea concurenței dintre cele două sisteme de plată cu cardul în cauză în privința comisioanelor interbancare, intensificarea concurenței în ceea ce privește alte caracteristici ale acestor sisteme, aceasta ar implica, potrivit Curții, efectuarea unei aprecieri a concurenței care ar fi existat pe piața avută în vedere în lipsa acordului privind CIM și, prin urmare, analiza efectelor acestui acord.

În consecință, Curtea a considerat că nu fusese sesizată cu elemente suficiente pentru a‑i permite să stabilească dacă neutralizarea concurenței în privința comisioanelor interbancare demonstra, în sine, un grad suficient de nocivitate a acordului privind CIM pentru a nu impune examinarea efectelor sale, atât în privința concurenței dintre cele două sisteme de plată cu cardul, cât și în privința concurenței pe piața de acceptare. Curtea a subliniat că o limitare prin acordul privind CIM a presiunii la creșterea comisioanelor interbancare care s‑ar fi produs în lipsa unui acord era totuși relevantă pentru examinarea existenței unei restricții rezultate din acest acord.

Curtea a statuat, așadar, că articolul 101 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că un acord interbancar care stabilește la aceeași valoare comisionul interbancar ce revine, atunci când se efectuează o operațiune de plată cu cardul, băncilor emitente ale cardului respectiv nu poate fi calificat drept acord care are „ca obiect” împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în sensul acestei dispoziții, cu excepția cazului în care se poate considera că acest acord, având în vedere termenii săi, obiectivele sale și contextul său, prezintă gradul de nocivitate suficient pentru concurență pentru a fi calificat astfel, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.