Cauza C‑100/18

Línea Directa Aseguradora SA

împotriva

Segurcaixa, Sociedad Anónima de Seguros y Reaseguros

(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Supremo)

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 20 iunie 2019

„Trimitere preliminară – Asigurare de răspundere civilă auto – Directiva 2009/103/CE – Articolul 3 primul paragraf – Noțiunea de «pagube produse de vehicule» – Prejudiciu material cauzat unui imobil de incendiul unui vehicul staționat într‑un garaj privat al acestui imobil – Acoperire prin asigurarea obligatorie”

1. Apropierea legislațiilor – Asigurarea de răspundere civilă auto – Directiva 2009/103 – Noțiunea de pagube produse de vehicule – Interpretare autonomă

   (Directiva 2009/103 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 primul paragraf)

   (a se vedea punctul 32)

2. Apropierea legislațiilor – Asigurarea de răspundere civilă auto – Directiva 2009/103 – Noțiunea de pagube produse de vehicule – Utilizarea unui vehicul în conformitate cu funcția sa de mijloc de transport – Incendiul unui vehicul staționat într‑un garaj privat al unui imobil de mai mult de 24 de ore, care cauzează prejudicii acestui imobil – Includere

   (Directiva 2009/103 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1 pct. 1 și art. 3 primul paragraf)

   (a se vedea punctele 35-43 și 48 și dispozitivul)

Rezumat

O situație în care un vehicul staționat într‑un garaj privat al unui imobil de mai mult de 24 de ore a luat foc, provocând un incendiu a cărui origine se află în circuitul electric al vehiculului, și a cauzat prejudicii acestui imobil intră în sfera noțiunii de „pagube produse de vehicule” în sensul Directivei privind asigurarea de răspundere civilă auto

În Hotărârea Línea Directa Aseguradora (C‑100/18), pronunțată la 20 iunie 2019, Curtea a interpretat noțiunea de „pagube produse de vehicule” în sensul Directivei 2009/103 ( 1 ) privind asigurarea de răspundere civilă auto, considerând că intră sub incidența acestei noțiuni o situație în care un vehicul staționat într‑un garaj privat al unui imobil de mai mult de 24 de ore a luat foc, provocând un incendiu a cărui origine se află în circuitul electric al acestui vehicul, și a cauzat prejudicii acestui imobil.

În luna august 2013, un vehicul, staționat de mai mult de 24 de ore în garajul privat al unui imobil, a luat foc și a cauzat prejudicii. Incendiul își avea originea în circuitul electric al vehiculului. Proprietarul vehiculului încheiase o asigurare de răspundere civilă auto cu societatea Línea Directa. Imobilul era asigurat la societatea Segurcaixa, care a acordat o despăgubire societății proprietare a acestui imobil în valoare de 44704,34 euro pentru repararea prejudiciilor cauzate.

În luna martie 2014, Segurcaixa a introdus o acțiune împotriva Línea Directa pentru ca aceasta din urmă să fie obligată la rambursarea despăgubirii plătite, pentru motivul că accidentul își avea originea într‑un „eveniment legat de circulația vehiculului”, în sensul dreptului spaniol, acoperit de asigurarea auto a vehiculului. Cererea formulată de Segurcaix a fost respinsă în primă instanță. În cadrul procedurii de apel, Línea Directa a fost obligată la plata despăgubirii solicitate de Segurcaixa. Línea Directa a formulat recurs la Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania). Având îndoieli cu privire la interpretarea care trebuie reținută referitor la noțiunea de „pagube produse de vehicule” care figurează în Directiva 2009/103, această instanță a hotărât să adreseze Curții mai multe întrebări preliminare.

Curtea a amintit mai întâi că noțiunea de „pagube produse de vehicule”, în sensul directivei menționate ( 2 ), constituie o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, a cărei interpretare nu poate fi lăsată la aprecierea fiecărui stat membru. Aceasta a subliniat de asemenea că obiectivul de protecție a victimelor accidentelor cauzate de aceste vehicule a fost urmărit și consolidat în mod constant de legiuitorul Uniunii.

Ținând seama de jurisprudența sa ( 3 ), Curtea a amintit că noțiunea de „pagube produse de vehicule” nu se limitează la situațiile de circulație rutieră și că în sfera acestei noțiuni intră orice utilizare a unui vehicul care este conformă cu funcția obișnuită a acestuia din urmă, în special orice utilizare a unui vehicul ca mijloc de transport. În acest context, Curtea a arătat, pe de o parte, că faptul că vehiculul implicat într‑un accident staționa în momentul producerii acestuia nu exclude, în sine, posibilitatea ca utilizarea vehiculului respectiv în acel moment să se încadreze în funcția sa de mijloc de transport. De asemenea, nici aspectul dacă motorul vehiculului în cauză era sau nu era în funcțiune în momentul producerii accidentului nu este decisiv. Pe de altă parte, nicio dispoziție a Directivei 2009/103 nu limitează întinderea obligației de asigurare și a protecției pe care această obligație urmărește să o confere victimelor unor accidente cauzate de vehicule cu motor la cazurile de utilizare a unor astfel de vehicule pe anumite terenuri sau pe anumite drumuri.

În consecință, Curtea a dedus din aceasta că noțiunea de „pagube produse de vehicule”, în sensul Directivei 2009/103, nu depinde de caracteristicile terenului pe care este utilizat acest vehicul și în special de împrejurarea că vehiculul în cauză este, la momentul accidentului, staționat și se află într‑o parcare. În aceste condiții, Curtea a considerat că staționarea și perioada de imobilizare a vehiculului sunt etape naturale și necesare care fac parte integrantă din utilizarea acestuia ca mijloc de transport. Astfel, un vehicul este utilizat în conformitate cu funcția sa de mijloc de transport în principiu și în timpul staționării sale între două deplasări.

În speță, Curtea a apreciat că staționarea unui vehicul într‑un garaj privat constituie o utilizare a acestuia care este conformă cu funcția sa de mijloc de transport, această concluzie nefiind repusă în discuție de faptul că vehiculul menționat a staționat mai mult de 24 de ore în acest garaj.

În sfârșit, în ceea ce privește împrejurarea că accidentul în discuție în litigiul principal rezultă dintr‑un incendiu cauzat de circuitul electric al unui vehicul, Curtea a considerat că, din moment ce acest vehicul care se află la originea acestui accident corespunde definiției de „vehicul” în sensul articolului 1 punctul 1 din Directiva 2009/103 ( 4 ), nu este necesar să se identifice printre piesele vehiculului menționat cea care se află la originea faptei prejudiciabile și nici să se determine funcțiile pe care le asigură această piesă.

( 1 ) Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (JO 2009, L 263, p. 11).

( 2 ) Articolul 3 primul paragraf din Directiva 2009/103 prevede că, sub rezerva dispozițiilor articolului 5, fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele care staționează în mod obișnuit pe teritoriul lor este acoperită prin asigurare.

( 3 ) A se vedea în special Hotărârea din 20 decembrie 2017, Núñez Torreiro (C‑334/16, EU:C:2017:1007), și Hotărârea din 15 noiembrie 2018, BTA Baltic Insurance Company (C‑648/17, EU:C:2018:917).

( 4 ) Articolul 1 punctul 1 din Directiva 2009/103.