Cauza C‑552/17

Alpenchalets Resorts GmbH

împotriva

Finanzamt München Abteilung Körperschaften

(cerere de decizie preliminară formulată de Bundesfinanzhof)

„Trimitere preliminară – Fiscalitate – Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (TVA) – Directiva 2006/112/CE – Regimul special pentru agențiile de turism – Furnizarea unei reședințe de vacanță închiriate de la alte persoane impozabile – Prestații suplimentare – Caracter principal sau accesoriu al unei prestații – Cote reduse ale taxei – Cazare pusă la dispoziție de o agenție de turism în nume propriu”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 19 decembrie 2018

1. Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Regimul special pentru agențiile de turism – Domeniu de aplicare – Furnizarea unei reședințe de vacanță închiriate de la alte persoane impozabile, însoțită, dacă este cazul, de prestații suplimentare – Includere

   (Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 306-310)

2. Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Posibilitatea statelor membre de a aplica o cotă redusă pentru anumite livrări de bunuri și prestări de servicii – Aplicarea unei cote reduse cazării pentru vacanță sub regimul special pentru agențiile de turism – Inadmisibilitate

   [Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 98 alin. (2) și art. 307]

1.  Articolele 306-310 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că simpla punere la dispoziție de către o agenție de turism a unei reședințe de vacanță închiriate de la alte persoane impozabile sau o astfel de punere la dispoziție a unei reședințe de vacanță însoțită de prestații suplimentare, independent de importanța acestor prestații suplimentare, constituie, fiecare, un serviciu unic care intră sub incidența regimului special pentru agențiile de turism.

   (a se vedea punctul 35 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 98 alineatul (2) din Directiva 2006/112 trebuie interpretat în sensul că prestarea de servicii ale agențiilor de turism care constau în cazarea pentru vacanță, care intră sub incidența articolului 307 din această directivă, nu poate fi supusă unei cote reduse sau uneia dintre cotele reduse care figurează la această primă dispoziție.

   (a se vedea punctul 41 și dispozitiv 2)