Cauza C‑107/17

„Aviabaltika” UAB

împotriva

„Ūkio bankas” AB

(cerere de decizie preliminară formulată de Lietuvos Aukščiausiasis Teismas)

„Trimitere preliminară – Directiva 2002/47/CE – Executarea contractelor de garanție financiară – Deschiderea unei proceduri de insolvență față de beneficiarul garanției financiare – Apariția cauzei care determină executarea garanției – Includerea garanției financiare în masa falimentului – Obligația de a plăti în primul rând creanțele privind garanția financiară”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 25 iulie 2018

1. Apropierea legislațiilor – Contracte de garanție financiară – Directiva 2002/47 – Executarea contractelor de garanție financiară – Apariția cauzei care determină executarea garanției – Apariție după deschiderea unei proceduri de insolvență față de beneficiarul garanției – Obligația statelor membre de a prevedea o reglementare care să permită beneficiarului să își recupereze creanța născută din neexecutarea obligațiilor financiare acoperite, din această garanție

   [Directiva 2002/47 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/44, art. 4 alin. (5)]

2. Apropierea legislațiilor – Contracte de garanție financiară – Directiva 2002/47 – Executarea contractelor de garanție financiară – Obligații ale beneficiarului garanției – Conținut – Obligația de a plăti în primul rând creanțele privind garanția financiară – Inexistență

   [Directiva 2002/47 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/44, art. 4 alin. (1) și (5)]

3. Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Întrebări generale sau ipotetice – Întrebare care prezintă un caracter abstract și pur ipotetic în raport cu obiectul litigiului principal – Inadmisibilitate

   (art. 267 TFUE)

1.  Articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iunie 2002 privind contractele de garanție financiară, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009, trebuie interpretat în sensul că impune statelor membre să adopte o reglementare care să permită beneficiarului unei garanții constituite în temeiul unui contract de garanție financiară fără transfer de proprietate să își recupereze creanța, născută din neexecutarea obligațiilor financiare garantate, asupra acestei garanții, în cazul în care cauza care determină executarea garanției apare după deschiderea unei proceduri de insolvență față de acesta.

   Or, o interpretare a articolului 4 alineatul (5) din această directivă potrivit căreia garanția financiară fără transfer de proprietate ar deveni inoperantă ca urmare a deschiderii unei proceduri de insolvență față de beneficiar, împiedicându‑l pe acesta să își recupereze efectiv creanța asupra respectivei garanții și obligându‑l pe cel care constituie garanția, în practică, să îi plătească a doua oară cuantumul garanției menționate, ar fi contrară atât modului de redactare a acestui articol, cât și obiectivelor Directivei 2002/47. Astfel, o asemenea interpretare ar conduce la privarea în mare măsură de efecte a unui asemenea contract și ar putea eventual să cauzeze dificultăți financiare acestei persoane care constituie garanția, contrar obiectivului care constă în a restrânge efectele contagioase în cazul în care una dintre părți nu își respectă obligațiile asumate.

   Trebuie adăugat că, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 59 și 60 din concluzii, întrucât articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2002/47 nu precizează modul în care trebuie să se asigure efectul util al unei garanții financiare indiferent de deschiderea unei proceduri de insolvență, revine statelor membre sarcina de a prevedea mijloacele adecvate care permit să se asigure un asemenea efect util, printre care ar putea figura cel potrivit căruia garanția financiară nu este inclusă în masa falimentului beneficiarului garanției.

   (a se vedea punctele 28-30 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 4 alineatele (1) și (5) din Directiva 2002/47, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/44, trebuie interpretat în sensul că nu impune beneficiarului unei garanții constituite în temeiul unui contract de garanție financiară fără transfer de proprietate o obligație de a‑și recupera creanța, născută din neexecutarea obligațiilor financiare garantate prin acest contract, mai întâi asupra acestei garanții.

   (a se vedea punctul 38 și dispozitiv 2)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 40)