Cauza C‑96/17

Gardenia Vernaza Ayovi

împotriva

Consorci Sanitari de Terrassa

(cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Social no 2 de Terrassa)

„Trimitere preliminară – Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP – Consecințele unei concedieri disciplinare calificate drept «abuzivă» – Noțiunea «condiții de muncă» – Lucrător temporar pe durată nedeterminată – Diferență de tratament între lucrătorul permanent și lucrătorul temporar pe durată determinată sau nedeterminată – Reintegrarea lucrătorului sau acordarea unei indemnizații”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 25 iulie 2018

1. Politica socială–Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP–Directiva 1999/70–Condiții de încadrare în muncă–Noțiune–Reintegrarea lucrătorului în caz de concediere disciplinară calificată drept abuzivă–Includere

   (Directiva 1999/70 a Consiliului, anexă, clauza 4 punctul 1)

2. Politica socială–Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP–Directiva 1999/70–Motive obiective care justifică o diferență de tratament–Concediere disciplinară a unui lucrător declarată abuzivă–Reintegrare obligatorie a unui lucrător permanent în serviciul unei administrații publice–Lipsa unei astfel de reintegrări a unui lucrător temporar sau a unui lucrător temporar pe durată nedeterminată care îndeplinește aceleași sarcini–Despăgubirea pentru prejudiciul suferit din cauza unei concedieri abuzive–Admisibilitate

   (Directiva 1999/70 a Consiliului, anexă, clauza 4 punctul 1)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 27-31)

2.  Clauza 4 punctul 1 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, potrivit căreia, în cazul în care concedierea disciplinară a unui lucrător permanent în serviciul unei administrații publice este declarată abuzivă, lucrătorul în cauză este în mod obligatoriu reintegrat, în timp ce, în aceeași ipoteză, un lucrător temporar sau un lucrător temporar pe durată nedeterminată care îndeplinește aceleași sarcini precum acest lucrător permanent poate să nu fie reintegrat și să primească în schimb o indemnizație.

   Este necesar să se considere că, deși diferența de tratament în discuție nu poate fi justificată prin interesul public aferent, în sine, procedurilor de recrutare a lucrătorilor permanenți, nu este mai puțin adevărat că unele considerații care decurg din caracteristicile dreptului funcției publice naționale, precum cele amintite la punctele 42-44 din prezenta hotărâre, pot justifica o asemenea diferență de tratament. În această privință, considerațiile privind imparțialitatea, eficiența și independența administrației presupun o anumită continuitate și stabilitate a locului de muncă. Aceste considerații, care nu au echivalent în dreptul comun al muncii, explică și justifică limitele puterii de reziliere unilaterală a angajatorilor publici și, pe cale de consecință, alegerea legiuitorului național de a nu le acorda acestora din urmă posibilitatea de a alege între reintegrarea și despăgubirea pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei concedieri abuzive.

   Prin urmare, este necesar să se considere că reîncadrarea automată a lucrătorilor permanenți se înscrie într‑un context diferit în mod semnificativ, din punct de vedere factual și juridic, de cel în care se află lucrătorii nepermanenți (a se vedea prin analogie Hotărârea din 5 iunie 2018, Grupo Norte Facility, C‑574/16, EU:C:2018:390, punctul 56).

   În aceste condiții, este necesar să se considere că inegalitatea de tratament constatată este justificată de existența unor elemente precise și concrete ce caracterizează condiția de încadrare în muncă despre care este vorba, în contextul specific în care se înscrie aceasta și în temeiul unor criterii obiective și transparente, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 39 din prezenta hotărâre.

   (a se vedea punctele 46-49 și dispozitivul)