Cauza C‑683/16

Deutscher Naturschutzring – Dachverband der deutschen Natur- und Umweltschutzverbände eV

împotriva

Bundesrepublik Deutschland

(cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Köln)

„Trimitere preliminară – Politica comună în domeniul pescuitului – Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 – Articolul 11 – Conservarea resurselor biologice ale mării – Protecția mediului – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Competența exclusivă a Uniunii Europene”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 13 iunie 2018

1. Întrebări preliminare–Admisibilitate–Necesitatea unei hotărâri preliminare și pertinența întrebărilor adresate–Apreciere de către instanța națională–Prezumția de pertinență a întrebărilor adresate

2. Pescuit–Conservarea resurselor mării–Măsuri de conservare necesare pentru respectarea obligațiilor care decurg din legislația Uniunii în domeniul mediului–Adoptarea, de către un stat membru, pentru apele aflate sub suveranitatea sau sub jurisdicția sa, a măsurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor sale în temeiul articolului 6 din Directiva 92/43–Interdicție completă, în ariile Natura 2000, a pescuitului maritim profesional cu ajutorul echipamentelor de pescuit care ating fundul mării și al setcilor fixe de fund–Măsuri care afectează navele de pescuit care arborează pavilionul altor state membre–Inadmisibilitate

   [Regulamentul nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 11 alin. (1); Directiva 92/43 a Consiliului, art. 6]

3. Pescuit–Conservarea resurselor mării–Măsuri de conservare necesare pentru respectarea obligațiilor care decurg din legislația Uniunii în domeniul mediului–Adoptarea, de către un stat membru, pentru apele aflate sub suveranitatea sau sub jurisdicția sa, a măsurilor necesare pentru a‑i permite îndeplinirea obligațiilor sale care decurg din Directiva 2004/35–Inadmisibilitate

   [Regulamentul nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 11 alin. (1); Directiva 2004/35 a Parlamentului European și a Consiliului]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 29)

2.  Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să adopte, în domeniul apelor aflate sub suveranitatea sau sub jurisdicția acestuia, măsurile care îi sunt necesare pentru îndeplinirea obligațiilor sale impuse de articolul 6 din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică și prin intermediul cărora se interzice complet în ariile Natura 2000 pescuitul maritim profesional cu echipamente de pescuit care ating fundul mării, precum și cu setci fixe de fund, din moment ce astfel de măsuri afectează navele de pescuit care arborează pavilionul altor state membre.

   În ceea ce privește, în primul rând, noțiunea „măsuri de conservare”, trebuie constatat că termenii utilizați la articolul 11 din acest regulament nu permit stabilirea domeniului de aplicare al acestei noțiuni. Totuși, în scopul interpretării alineatului (1) al acestui articol, trebuie să se țină seama nu numai de modul de redactare a acestei dispoziții, ci și de contextul acesteia și de obiectivul pe care aceasta îl urmărește (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2011, Société fiduciaire nationale d’expertise comptable,C‑119/09, EU:C:2011:208, punctul 25). Or, contextul în care se înscrie articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1380/2013 se caracterizează prin faptul că măsurile de conservare stabilite la articolul 7 alineatul (1) din acest regulament includ măsurile tehnice menționate la articolul 7 alineatul (2) din regulamentul menționat, printre care figurează, la litera (c), măsurile referitoare la „limitări sau interdicții ale utilizării anumitor unelte de pescuit, precum și ale activităților de pescuit în anumite zone sau perioade”. Având în vedere această definiție, măsuri precum cele menționate de instanța de trimitere, care constau în a interzice, în apele Uniunii, pescuitul cu echipamente de pescuit care ating fundul mării, precum și cu setci fixe de fund, pot constitui măsuri de conservare, în sensul articolului 7 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 1380/2013, și, astfel, se pot încadra la articolul 11 alineatul (1) din acesta din urmă.

   În ceea ce privește, în al doilea rând, noțiunea „măsuri care să îndeplinească obiectivele legislației relevante a Uniunii”, la prima vedere, utilizarea verbului „a îndeplini” ar putea fi desigur înțeleasă ca exprimând obligația, în ceea ce privește măsurile respective, de a permite realizarea, prin ele însele, a obiectivului urmărit de legislația relevantă. Totuși, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 92/43, rețeaua ecologică europeană coerentă de arii speciale de conservare prevăzută de această directivă, la care fac trimitere termenii „arii Natura 2000”, utilizați de instanța de trimitere, urmărește să asigure menținerea sau, după caz, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală a tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor respective. Având în vedere natura acestui obiectiv și încadrarea acestor habitate în ecosisteme complexe, o anumită măsură de conservare, în general, nu poate decât să contribuie, în combinație cu alte măsuri, la îndeplinirea obiectivelor menționate, fără a putea, în sine, să fie suficientă pentru îndeplinirea lor. Prin urmare, interpretarea articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1380/2013 ca neautorizând decât adoptarea de măsuri care, considerate în mod izolat, ar fi suficiente pentru îndeplinirea obiectivului menționat ar lipsi această dispoziție de efectul său util.

   În ceea ce privește, în al treilea rând, noțiunea „nave de pescuit aparținând altor state membre”, textul articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1380/2013/CE nu conține nicio indicație cu privire la elementele constitutive ale acestei noțiuni. Totuși, din articolul 91 alineatul (1) și din articolul 94 alineatul (1) din Convenția de la Montego Bay, pe care Uniunea trebuie să o respecte, rezultă că navele au naționalitatea statului al căror pavilion au dreptul de a‑l arbora și că orice stat își exercită în mod efectiv jurisdicția și controlul asupra navelor care îi arborează pavilionul. În consecință, noțiunea „nave de pescuit aparținând altor state membre”, utilizată la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1380/2013, trebuie înțeleasă ca referindu‑se exclusiv la navele care arborează pavilionul unui stat membru, altul decât cel care își exercită suveranitatea sau jurisdicția asupra zonei în cauză, și care sunt supuse, în acest sens, jurisdicției și controlului efective ale statului membru al cărui pavilion îl arborează.

   (a se vedea punctele 37-39, 46-48, 52-54 și 56 și dispozitiv 1)

3.  Articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1380/2013 trebuie interpretat în sensul că se opune adoptării de către un stat membru de măsuri precum cele în discuție în litigiul principal, în domeniul apelor aflate sub suveranitatea sau sub jurisdicția acestuia, care sunt necesare pentru îndeplinirea obligațiilor sale impuse de Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului.

   (a se vedea punctul 62 și dispozitiv 2)