Cauzele conexate C‑596/16 și C‑597/16

Enzo Di Puma
împotriva
Commissione Nazionale per le Società e la Borsa (Consob)

și

Commissione Nazionale per le Società e la Borsa (Consob)
împotriva
Antonio Zecca

(cereri de decizie preliminară formulate de Corte suprema di cassazione)

„Trimitere preliminară – Directiva 2003/6/CE – Utilizări abuzive ale informațiilor confidențiale – Sancțiuni – Reglementare națională care prevede o sancțiune administrativă și o sancțiune penală pentru aceleași fapte – Autoritate de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive asupra procedurii administrative – Hotărâre penală definitivă prin care se pronunță achitarea pentru utilizări abuzive ale informațiilor confidențiale – Efectivitatea sancțiunilor – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 50 – Principiul ne bis in idem – Natura penală a sancțiunii administrative – Existența aceleiași infracțiuni – Articolul 52 alineatul (1) – Restrângeri impuse principiului ne bis in idem – Condiții”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 20 martie 2018

1. Apropierea legislațiilor–Utilizări abuzive ale informațiilor privilegiate–Interzicere–Sancțiuni–Obligația statelor membre de a prevedea sancțiuni administrative efective, proporționale și cu efect de descurajare–Conținut–Posibilitatea de a prevedea un cumul de sancțiuni administrative și penale–Limită–Respectarea principiului ne bis in idem

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 50; Directiva 2003/6 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 14 alin. (1)]

2. Drepturi fundamentale–Principiul ne bis in idem–Reglementare națională care nu permite continuarea unei proceduri de sancționare administrativă de natură penală împotriva unei persoane, pentru utilizări abuzive ale informațiilor confidențiale, care a făcut deja obiectul unei hotărâri penale definitive de achitare pentru aceleași fapte–Admisibilitate

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 50 și art. 52 alin. (1); Directiva 2003/6 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 14 alin. (1)]

3. Drepturi fundamentale–Principiul ne bis in idem–Condiții de aplicare–Existența aceleiași infracțiuni–Cumul de proceduri și de sancțiuni de natură penală–Criterii de apreciere

   (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 50)

4. Drepturi fundamentale–Principiul ne bis in idem–Restricție–Reglementare națională care prevede cumulul unei sancțiuni administrative de natură penală și al unei sancțiuni penale–Admisibilitate–Condiții–Restrângere care răspunde unui obiectiv de interes general–Obiectivul de a proteja integritatea piețelor financiare ale Uniunii și încrederea publicului în instrumentele financiare–Includere

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 50 și art. 52 alin. (1)]

1.  În această privință, este necesar să se arate că articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2003/6 coroborat cu articolele 2 și 3 din aceasta obligă statele membre să prevadă sancțiuni administrative efective, proporționale și cu efect de descurajare pentru încălcările interdicției utilizărilor abuzive ale informațiilor confidențiale. Deși Curtea a decis că articolul 14 alineatul (1) din această directivă se limitează la a impune statelor membre obligația de a prevedea sancțiuni administrative care să prezinte aceste caracteristici, fără a obliga statele membre să stabilească și sancțiuni penale împotriva autorilor utilizărilor abuzive ale informațiilor confidențiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 decembrie 2009, Spector Photo Group și Van Raemdonck, C‑45/08, EU:C:2009:806, punctul 42), nu este mai puțin adevărat că statele membre au de asemenea dreptul de a prevedea un cumul de sancțiuni penale și administrative, însă cu respectarea limitelor care rezultă din dreptul Uniunii, în special a celor care decurg din principiul ne bis in idem, garantat la articolul 50 din cartă, acestea din urmă impunându‑se, în temeiul articolului 51 alineatul (1) din aceasta, cu ocazia punerii în aplicare a acestui drept.

   (a se vedea punctul 26)

2.  Articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (abuzul de piață), citit în lumina articolului 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale potrivit căreia o procedură privind o sancțiune administrativă pecuniară de natură penală nu poate fi continuată ulterior pronunțării unei hotărâri penale definitive de achitare prin care s‑a constatat că faptele susceptibile să constituie o încălcare a legislației privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale, pe baza cărora s‑a deschis și această procedură, nu au fost dovedite.

   În această privință, trebuie arătat că nici acest articol 14 alineatul (1), nici vreo altă dispoziție din Directiva 2003/6 nu precizează efectele unei hotărâri penale definitive de achitare asupra procedurii privind o sancțiune administrativă pecuniară. În plus, ținând seama de importanța pe care o are principiul autorității de lucru judecat atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale, Curtea a decis că dreptul Uniunii nu impune înlăturarea aplicării normelor de procedură naționale care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătorești (a se vedea în acest sens, în ceea ce privește principiul efectivității, Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti, C‑213/13, EU:C:2014:2067, punctele 58 și 59, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2015, Târșia, C‑69/14, EU:C:2015:662, punctele 28 și 29).

   O astfel de apreciere nu aduce atingere posibilității prevăzute la articolul 4 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO de a redeschide procedura penală în cazul în care fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea penală pronunțată.

   Această interpretare este confirmată de articolul 50 din cartă.

   În această privință, trebuie să se sublinieze că obiectivul de a proteja integritatea piețelor financiare și încrederea publicului în instrumentele financiare este de natură să justifice un cumul de proceduri și de sancțiuni de natură penală, precum cel prevăzut de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, atunci când aceste proceduri și aceste sancțiuni vizează, în vederea realizării unui asemenea obiectiv, scopuri complementare care au ca obiect, eventual, aspecte diferite ale aceluiași comportament infracțional vizat (a se vedea în acest sens Hotărârea pronunțată astăzi, Garlsson Real Estate, C‑537/16, punctul 46).

   Continuarea unei proceduri privind o sancțiune administrativă pecuniară de natură penală, precum cele în discuție în litigiile principale, ulterior încheierii definitive a procedurii penale, trebuie să respecte însă cu strictețe principiul proporționalității (a se vedea în acest sens Hotărârea pronunțată astăzi, Garlsson Real Estate, C‑537/16, punctul 48). Or, într‑o situație precum cele în discuție în litigiile principale, continuarea unei proceduri privind o sancțiune administrativă pecuniară de natură penală ar depăși în mod vădit ceea ce este necesar în scopul realizării obiectivului vizat la punctul 42 din prezenta hotărâre, dat fiind că există o hotărâre penală definitivă de achitare care constată absența elementelor constitutive ale încălcării pe care articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2003/6 urmărește să o sancționeze. Este necesar să se adauge că, potrivit însuși modului de redactare a articolului 50 menționat, protecția conferită de principiul ne bis in idem nu se limitează la situația în care persoana vizată a făcut obiectul unei condamnări penale, ci se extinde și la cea în care persoana respectivă este achitată definitiv.

   (a se vedea punctele 30, 31, 35, 37, 39, 42-44 și 46 și dispozitivul)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 38)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 42)