Cauza C‑470/16

North East Pylon Pressure Campaign Ltd
și
Maura Sheehy

împotriva

An Bord Pleanála și alții

[cerere de decizie preliminară formulată de High Court (Irlanda)]

„Trimitere preliminară – Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului – Directiva 2011/92/UE – Dreptul la o cale de atac al membrilor publicului interesat – Cale de atac prematură – Noțiunile de cost care să nu fie prohibitiv și de decizii, acțiuni sau omisiuni care intră sub incidența dispozițiilor directivei privind participarea publicului – Aplicabilitatea Convenției de la Aarhus”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 15 martie 2018

1. Mediu–Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului–Directiva 2011/92–Dreptul la o cale de atac al membrilor publicului interesat–Cerința unei proceduri cu un cost care să nu fie prohibitiv–Domeniu de aplicare–Cerere de autorizare a introducerii unei căi de atac jurisdicționale prezentată în cursul unei proceduri care poate conduce la o autorizație de amenajare–Includere

   [Directiva 2011/92 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 11 alin. (4)]

2. Mediu–Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului–Directiva 2011/92–Dreptul la o cale de atac al membrilor publicului interesat–Cerința unei proceduri cu un cost care să nu fie prohibitiv–Domeniu de aplicare–Cerință limitată doar la cheltuielile aferente părții din calea de atac care se întemeiază pe nerespectarea normelor de participare a publicului în conformitate cu directiva menționată–Consecințe

   [Directiva 2011/92 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 11 alin. (4)]

3. Întrebări preliminare–Competența Curții–Interpretarea unui acord internațional încheiat de Comunitate și de statele membre în temeiul unei competențe partajate–Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (Convenția de la Aarhus)–Includere

   (art. 267 TFUE; Convenția de la Aarhus; Decizia 2005/370 a Consiliului)

4. Acorduri internaționale–Acorduri ale Uniunii–Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (Convenția de la Aarhus)–Dispoziții din această convenție referitoare la accesul la justiție–Cerința unei proceduri cu un cost care să nu fie prohibitiv–Domeniu de aplicare–Cerere de autorizare a introducerii unei căi de atac jurisdicționale prezentată în cursul unei proceduri care poate conduce la o autorizație de amenajare–Includere

   [Convenția de la Aarhus, art. 9 alin. (3) și (4); Decizia 2005/370 a Consiliului]

5. Acorduri internaționale–Acorduri ale Uniunii–Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (Convenția de la Aarhus)–Dispoziții din această convenție referitoare la accesul la justiție–Cerința unei proceduri cu un cost care să nu fie prohibitiv–Domeniu de aplicare–Cheltuieli aferente părții din calea de atac care se întemeiază pe dreptul național al mediului–Includere–Efect direct–Inexistență–Obligație de interpretare conformă a dreptului procedural intern

   [Convenția de la Aarhus, art. 9 alin. (3) și (4); Decizia 2005/370 a Consiliului]

6. Acorduri internaționale–Acorduri ale Uniunii–Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (Convenția de la Aarhus)–Dispoziții din această convenție referitoare la accesul la justiție–Directiva 2011/92–Dreptul la o cale de atac al membrilor publicului interesat–Cerința unei proceduri cu un cost care să nu fie prohibitiv–Derogare de la această cerință în cazul unei căi de atac neserioase sau vexatorii ori în lipsa unei legături între încălcarea dreptului național invocată și un prejudiciu–Inadmisibilitate

   [Convenția de la Aarhus, art. 9 alin. (4); Directiva 2011/92 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 11 alin. (4); Decizia 2005/370 a Consiliului]

1.  Articolul 11 alineatul (4) din Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului trebuie interpretat în sensul că cerința ca anumite proceduri judiciare să nu aibă un cost prohibitiv se aplică unei proceduri în fața unei instanțe dintr‑un stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, în cadrul căreia se stabilește dacă o cale de atac poate fi autorizată în cursul unei proceduri de autorizare a unei amenajări, a fortiori în cazul în care acest stat membru nu a stabilit etapa în care poate fi introdusă o cale de atac.

   (a se vedea punctul 34 și dispozitiv 1)

2.  Atunci când un reclamant invocă atât motive întemeiate pe nerespectarea normelor de participare a publicului la luarea deciziilor în materie de mediu, cât și motive întemeiate pe nerespectarea altor norme, cerința ca anumite proceduri judiciare să nu aibă un cost prohibitiv, prevăzută la articolul 11 alineatul (4) din Directiva 2011/92, se aplică doar cheltuielilor aferente părții din calea de atac care se întemeiază pe nerespectarea normelor privind participarea publicului.

   Atunci când, așa cum este cazul cererii de autorizare care a condus la procedura de stabilire a cheltuielilor de judecată din litigiul principal, o cale de atac formulată împotriva unui proces reglementat de Directiva 2011/92 combină considerații juridice întemeiate pe normele privind participarea publicului cu argumente de o altă natură, revine instanței naționale sarcina de a efectua, ex æquo et bono și potrivit modalităților procedurale naționale aplicabile, distincția dintre costurile legate de fiecare dintre cele două tipuri de argumentație, pentru a se asigura că partea din calea de atac care se întemeiază pe normele privind participarea publicului beneficiază de cerința costului care să nu fie prohibitiv.

   (a se vedea punctele 43 și 44 și dispozitiv 2)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 46)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 47-51)

5.  Articolul 9 alineatele (3) și (4) din Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 și aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 2005/370/CE a Consiliului din 17 februarie 2005, trebuie interpretat în sensul că, pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii în materie de mediu, cerința ca anumite proceduri judiciare să nu aibă un cost prohibitiv se aplică părții unei căi de atac care nu ar fi acoperită de aceeași cerință așa cum decurge aceasta, în temeiul Directivei 2011/92, din răspunsul care figurează la punctul 2 din prezentul dispozitiv, în măsura în care reclamantul ar solicita în cadrul acestei părți să se asigure respectarea dreptului național al mediului. Prevederile menționate nu au un efect direct, însă revine instanței naționale sarcina de a da dreptului procesual intern o interpretare care să fie, în cea mai mare măsură posibilă, conformă cu acestea.

   În consecință, atunci când este în discuție aplicarea dreptului național al mediului, printre altele în realizarea unui proiect de interes comun, în sensul Regulamentului nr. 347/2013, este de competența instanței naționale să dea dreptului procesual intern o interpretare care să fie, în cea mai mare măsură posibilă, conformă cu obiectivele stabilite la articolul 9 alineatele (3) și (4) din Convenția de la Aarhus, astfel încât costul procedurilor judiciare să nu fie prohibitiv.

   (a se vedea punctele 57 și 58 și dispozitiv 3)

6.  Un stat membru nu poate deroga de la cerința conform căreia costul anumitor proceduri nu trebuie să fie prohibitiv, impusă de articolul 9 alineatul (4) din Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu și de articolul 11 alineatul (4) din Directiva 2011/92, atunci când o cale de atac este considerată neserioasă ori vexatorie sau în lipsa unei legături între presupusa încălcare a dreptului național al mediului și o daună cauzată acestuia din urmă.

   În această privință, trebuie amintit că cerința ca anumite proceduri judiciare să nu aibă un cost prohibitiv, prevăzută atât la articolul 11 alineatul (4) din Directiva 2011/92, cât și la articolul 9 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus, nu interzice nicidecum instanțelor naționale să pună cheltuielile de judecată în sarcina unui reclamant. În consecință, instanța națională are posibilitatea să ia în considerare factori precum, printre altele, șansele rezonabile de succes ale acțiunii ori caracterul neserios sau vexatoriu al acesteia, cu condiția ca cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora este obligat reclamantul să nu fie nerezonabil de ridicat.

   (a se vedea punctele 60, 61 și 65 și dispozitiv 4)