Cauza C‑430/16 P

Bank Mellat

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Recurs – Politica externă și de securitate comună (PESC) – Lupta împotriva proliferării nucleare – Măsuri restrictive luate împotriva Republicii Islamice Iran – Măsuri sectoriale – Restricții privind transferurile de fonduri în care sunt implicate instituții financiare iraniene – Consolidarea restricțiilor – Regim în litigiu rezultat din dispozițiile Deciziei 2012/635/PESC și ale Regulamentului (UE) nr. 1263/2012 – Punerea în aplicare a planului comun de acțiune cuprinzător în problema nucleară iraniană – Încetarea aplicării tuturor măsurilor restrictive ale Uniunii Europene legate de această problemă – Abrogarea regimului în litigiu pe parcursul procesului în fața Tribunalului Uniunii Europene – Incidență asupra interesului de a exercita acțiunea în fața Tribunalului – Lipsa persistenței interesului de a exercita acțiunea”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 6 septembrie 2018

1. Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Lipsa persistenței interesului de a exercita acțiunea – Cauză de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică

   (art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Regulamentul de procedură al Curții, art. 149; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 131)

2. Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Interes care se apreciază la data introducerii acțiunii – Acțiune îndreptată împotriva unui act prin care se instituie măsuri restrictive sectoriale care cuprind restricții privind transferurile de fonduri în care sunt implicate instituții financiare – Abrogarea actului atacat în cursul judecății – Constatarea lipsei necesității de pronunțare asupra fondului – Admisibilitate – Lipsa interesului reclamantului de a obține recunoașterea nelegalității actului atacat

   (art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Decizia 2012/635/PESC a Consiliului, art. 1 pct. 6; Regulamentul nr. 1263/2012 al Consiliului, art. 1 pct. 15)

3. Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Abrogarea actului atacat în cursul judecății – Interes al reclamantului de a exercita acțiunea care poate să subziste ca urmare a riscului de repetare a nelegalității invocate – Sarcina probei

   (art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

1.  Problema nepronunțării asupra fondului din cauza lipsei persistenței interesului de a exercita acțiunea poate fi invocată din oficiu de instanțele Uniunii.

   (a se vedea punctul 49)

2.  În raport cu obiectul acțiunii, interesul reclamantului de a exercita acțiunea trebuie să existe la momentul formulării acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității. Acest obiect al litigiului trebuie să existe în continuare, ca și interesul de a exercita acțiunea, până la pronunțarea hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului, ceea ce presupune ca acțiunea să fie susceptibilă, prin rezultatul său, să aducă un beneficiu părții care a formulat‑o.

   În ceea ce privește o cerere de anulare a unui regulament de instituire a unor măsuri restrictive sectoriale care cuprind restricții privind transferurile de fonduri în care sunt implicate instituții financiare iraniene, abrogarea acestor măsuri după introducerea acțiunii face să dispară interesul unei bănci comerciale iraniene de a introduce o acțiune prin care să solicite anularea regulamentului respectiv, această acțiune nefiind susceptibilă, prin rezultatul său, să îi aducă un beneficiu susceptibil să justifice menținerea interesului de a exercita acțiunea. Mai precis, nu se poate susține că măsurile restrictive cu aplicabilitate generală, care constau în esență în interzicerea operațiunilor între băncile și instituțiile financiare ale Uniunii și ale Republicii Islamice Iran, pot cauza unui operator particular un prejudiciu moral cert, constând în atingerea adusă reputației, comparabil cu cel cauzat de oprobriul și neîncrederea care însoțesc desemnarea publică a persoanelor vizate ca având legătură, de exemplu, cu o organizație teroristă sau că eventuala anulare a acestor măsuri ar fi de natură să aducă un beneficiu băncii în cauză sub forma reabilitării sale și, astfel, să îi ofere o anumită formă de reparare a unui asemenea prejudiciu moral. Astfel, asemenea măsuri restrictive sectoriale, dat fiind că nu vizează persoane fizice sau juridice identificate, au o natură foarte diferită de cea a măsurilor individuale de înghețare a fondurilor și a activelor, domeniul de aplicare al acestor măsuri fiind stabilit prin referire la criterii obiective. Împrejurarea că activitățile unei bănci sau ale unei instituții financiare pot fi afectate prin măsurile restrictive sectoriale în discuție nu înseamnă că măsurile respective ar constitui o sancțiune pentru un comportament specific care poate fi atribuit entității respective, întrucât aceste măsuri cu aplicabilitate generală se aplică independent de eventuala participare a acesteia din urmă la proliferarea nucleară iraniană.

   Pe de altă parte, chiar presupunând existența unui prejudiciu reparabil, adoptarea unor măsuri restrictive sectoriale nu are un impact distinct și efectiv asupra unei bănci atunci când aceasta este supusă, pe întreaga perioadă de aplicare a măsurilor restrictive sectoriale, unor măsuri restrictive individuale care prevăd restricții mai severe.

   (a se vedea punctele 50, 55-59, 61, 62 și 68)

3.  În anumite împrejurări, un reclamant poate să mențină un interes de a solicita anularea unui act abrogat pe parcursul procesului pentru a determina autorul actului atacat să adopte în viitor modificările adecvate și să evite astfel riscul repetării nelegalității de care pretinde că este afectat acest act. Cu toate acestea, principiul astfel consacrat de jurisprudență trebuie să se raporteze la situațiile în care reclamantul demonstrează în mod precis și concret existența unui risc de repetare a nelegalității invocate.

   Astfel, simpla ipoteză privind repetarea unei nelegalități invocate prin adoptarea, în viitor, a unor măsuri restrictive comparabile cu cele impuse prin actul atacat nu este suficientă pentru a se demonstra, ținând seama în special de larga putere de apreciere de care dispune Consiliul pentru a defini obiectul măsurilor restrictive, în mod suficient de precis și de concret, riscul unei asemenea repetări pentru a permite unui reclamant să își păstreze un interes de a exercita acțiunea.

   (a se vedea punctele 64, 65 și 67)