Cauzele conexate C‑427/16 și C‑428/16

„CHEZ Elektro Bulgaria” AD împotriva lui Yordan Kotsev

și

„FrontEx International” EAD împotriva lui Emil Yanakiev

(cereri de decizie preliminară formulate de Sofiyski rayonen sad)

„Trimitere preliminară – Concurență – Libera prestare a serviciilor – Stabilirea de către o organizație profesională de avocați a valorilor minime ale onorariilor – Interdicția ca o instanță să dispună rambursarea unor onorarii inferioare acestor valori minime – Reglementare națională care consideră taxa pe valoarea adăugată (TVA) ca făcând parte din prețul unui serviciu furnizat cu ocazia exercitării unei profesii liberale”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 23 noiembrie 2017

1. Concurență–Normele Uniunii–Obligaţii ale statelor membre–Reglementare națională care permite unor operatori să stabilească tarife cu respectarea criteriilor de interes public și în lipsa unei delegări de prerogative în materie de aprobare sau de stabilire a tarifelor–Admisibilitate

   [art 4 alin. (3) TUE; art. 101 alin. (1) TFUE]

2. Concurență–Normele Uniunii–Obligaţii ale statelor membre–Reglementare națională care îl împiedică pe un avocat și pe clientul acestuia să convină o remunerație inferioară valorilor minime stabilite de o organizație profesională națională de avocați–Interdicție adresată instanțelor naționale de a dispune rambursarea unei valori a onorariilor inferioare acestei valori minime–Inadmisibilitate

   [art. 4 alin. (3) TUE; art. 101 alin. (1) TFUE]

3. Libera prestare a serviciilor–Avocați–Directiva 77/249–Domeniu de aplicare–Modalitățile rambursării, dispusă de o instanță națională, a remunerației prestatorilor de servicii juridice–Excludere

   [art. 4 alin. (3) TUE; art. 101 alin. (1) TFUE; Directiva 77/249 a Consiliului]

4. Armonizarea legislațiilor fiscale–Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată–Bază de impozitare–Livrări de bunuri și prestări de servicii–Reglementare națională care consideră taxa pe valoarea adăugată ca făcând parte integrantă din onorariile avocațiale ceea ce conduce la o dublă impunere a acestor onorarii–Inadmisibilitate

   [Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 78 primul paragraf lit. (a)]

1.  Există o încălcare a articolului 101 TFUE coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE atunci când un stat membru fie impune ori favorizează încheierea de înțelegeri contrare articolului 101 TFUE sau întărește efectele unor astfel de înțelegeri, fie înlătură caracterul statal al propriei reglementări, delegând unor operatori privați responsabilitatea de a adopta decizii de intervenție de interes economic (Hotărârea din 21 septembrie 2016, Etablissements Fr. Colruyt, C‑221/15, EU:C:2016:704, punctul 44 și jurisprudența citată). Această situație nu se regăsește în cazul în care tarifele sunt stabilite cu respectarea criteriilor de interes public definite prin lege, iar autoritățile publice nu își delegă operatorilor economici privați prerogativele aprobării sau ale stabilirii tarifelor, chiar dacă reprezentanții operatorilor economici nu sunt minoritari în cadrul unui comitet care propune aceste tarife (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2014, API și alții, C‑184/13-C‑187/13, C‑194/13, C‑195/13 și C‑208/13, EU:C:2014:2147, punctul 31).

   Tariful stabilit de o astfel de organizație profesională poate totuși să aibă un caracter statal, în special atunci când membrii acestei organizații sunt experți independenți de operatorii economici vizați și când sunt obligați prin lege să stabilească tarife luând în considerare nu numai interesele întreprinderilor sau ale asociațiilor de întreprinderi din sectorul care i‑a desemnat, ci și interesul general și interesele întreprinderilor din celelalte sectoare sau pe cele ale utilizatorilor serviciilor respective (Hotărârea din 4 septembrie 2014, API și alții, C‑184/13-C‑187/13, C‑194/13, C‑195/13 și C‑208/13, EU:C:2014:2147, punctul 34, precum și jurisprudența citată). Pentru a garanta că membrii unei organizații profesionale acționează efectiv cu respectarea interesului general, criteriile acestui interes trebuie să fie definite prin lege într‑un mod suficient de precis, iar controlul efectiv și puterea de decizie în ultimă instanță din partea statului trebuie să fie prezente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2014, API și alții, C‑184/13-C‑187/13, C‑194/13, C‑195/13 și C‑208/13, EU:C:2014:2147, punctul 41).

   (a se vedea punctele 42, 43, 45 și 46)

2.  Articolul 101 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiile principale, care, pe de o parte, nu permite avocatului și clientului său să convină o remunerație cu o valoare inferioară valorii minime stabilite printr‑un regulament adoptat de o organizație profesională de avocați, precum Vissh advokatski savet (Consiliul Superior al Baroului, Bulgaria), în caz contrar acest avocat făcând obiectul unei proceduri disciplinare, și, pe de altă parte, nu autorizează instanța să dispună rambursarea unei valori a onorariilor inferioare acestei valori minime, este susceptibilă să restrângă concurența pe piața internă în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă o astfel de reglementare, având în vedere modalitățile concrete de aplicare a acesteia, corespunde în mod veritabil unor obiective legitime și dacă restricțiile impuse în acest fel sunt limitate la ceea ce este necesar pentru a asigura punerea în aplicare a acestor obiective legitime.

   Rezultă de aici că, având în vedere lipsa unor dispoziții susceptibile să garanteze că Consiliul Superior al Baroului se comportă ca un dezmembrământ al puterii publice care acționează în scopuri de interes general sub controlul efectiv și sub puterea de decizie în ultimă instanță a statului, o organizație profesională precum Consiliul Superior al Baroului trebuie să fie considerată o asociere de întreprinderi în sensul articolului 101 TFUE atunci când adoptă regulamente care stabilesc valorile minime ale remunerației avocatului. Trebuie să se constate, în această privință, că stabilirea unor valori minime ale remunerației avocatului, care au devenit obligatorii în temeiul unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiile principale, întrucât împiedică ceilalți prestatori de servicii juridice să stabilească valori ale remunerației inferioare acestor valori minime, echivalează cu stabilirea orizontală a unor tarife minime impuse (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2014, API și alții, C‑184/13-C‑187/13, C‑194/13, C‑195/13 și C‑208/13, EU:C:2014:2147, punctul 43).

   (a se vedea punctele 49, 51 și 58 și dispozitiv 1)

3.  Articolul 101 alineatul (1) TFUE coroborat cu articolul 4 alineatul (3) TUE și cu Directiva 77/249/CEE a Consiliului din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertății de a presta servicii de către avocați trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiile principale, în temeiul căreia persoanele juridice și comercianții independenți beneficiază de o rambursare a remunerației avocatului, dispusă de instanța națională, dacă au fost reprezentați de un consilier juridic. În plus, având în vedere că Directiva 77/249 nu conține nicio dispoziție care să reglementeze rambursarea, dispusă de o instanță, a remunerației prestatorilor de servicii juridice, trebuie să se considere că reglementarea națională menționată nu intră nici în domeniul de aplicare al Directivei 77/249.

   (a se vedea punctele 62 și 63 și dispozitiv 2)

4.  Articolul 78 primul paragraf litera (a) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiile principale, în temeiul căreia taxa pe valoarea adăugată face parte integrantă din onorariile avocaților înregistrați, dacă acest lucru are ca efect o dublă supunere a acestor onorarii taxei pe valoarea adăugată.

   În această privință, trebuie amintit că, în temeiul jurisprudenței Curții, principiul neutralității fiscale, inerent sistemului comun al TVA‑ului, se opune ca impozitarea activităților profesionale ale unei persoane impozabile să determine o dublă impozitare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 aprilie 2009, Puffer, C‑460/07, EU:C:2009:254, punctul 46, și Hotărârea din 22 martie 2012, Klub, C‑153/11, EU:C:2012:163, punctul 42).

   (a se vedea punctele 66 și 68 și dispozitiv 3)