Cauza C‑147/16

Karel de Grote – Hogeschool Katholieke Hogeschool Antwerpen VZW

împotriva

Susan Romy Jozef Kuijpers

(cerere de decizie preliminară formulată de vredegerecht te Antwerpen)

„Trimitere preliminară – Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive în contractele încheiate între un profesionist și un consumator – Examinare din oficiu de către instanța națională a aspectului dacă un contract intră în domeniul de aplicare al acestei directive – Articolul 2 litera (c) – Noțiunea «profesionist» – Instituție de învățământ superior a cărei finanțare este asigurată în principal din fonduri publice – Contract cu privire la un plan de rambursare fără dobânzi a taxelor de înscriere și a contribuției la cheltuielile legate de o călătorie de studii”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 17 mai 2018

1. Protecția consumatorilor–Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii–Directiva 93/13–Instanță națională care se pronunță într‑o cauză judecată în lipsă–Competența instanței naționale de a examina din oficiu contrarietatea dintre o clauză contractuală și normele naționale de ordine publică–Obligația instanței naționale de a examina din oficiu eventuala includere a unui contract în domeniul de aplicare al acestei directive, precum și, dacă este cazul, caracterul abuziv al clauzei respective

   (Directiva 93/13 a Consiliului, art. 6)

2. Protecția consumatorilor–Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii–Directiva 93/13–Domeniu de aplicare–Contract cu privire la un plan de rambursare fără dobânzi a taxelor de înscriere și a contribuției la cheltuielile legate de o călătorie de studii, încheiat între o instituție de învățământ superior finanțată în principal din fonduri publice și un student–Instituție care trebuie considerată „profesionist” în cadrul acestui contrat–Includere

   [Directiva 93/13 a Consiliului, art. 2 lit. (c)]

1.  Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că o instanță națională care se pronunță într‑o cauză judecată în lipsă și care are competența, potrivit normelor de procedură interne, să examineze din oficiu contrarietatea dintre clauza care constituie temeiul cererii și normele naționale de ordine publică este obligată să examineze din oficiu dacă contractul care conține această clauză intră în domeniul de aplicare al acestei directive și, dacă este cazul, caracterul eventual abuziv al clauzei respective.

   Pe de altă parte, Curtea a statuat că, date fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care directiva menționată o asigură consumatorilor, articolul 6 din aceasta trebuie considerat ca fiind o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publică. Este necesar să se considere că această calificare se extinde la toate dispozițiile directivei care sunt indispensabile realizării obiectivului pe care îl urmărește articolul 6 menționat (Hotărârea din 30 mai 2013, Asbeek Brusse și de Man Garabito, C‑488/11, EU:C:2013:341, punctul 44, precum și jurisprudența citată).

   Rezultă de aici că, atunci când instanța națională are competența, potrivit normelor de procedură interne, să examineze din oficiu contrarietatea unei cereri în raport cu normele naționale de ordine publică, cum este cazul, potrivit indicațiilor furnizate în decizia de trimitere, în sistemul jurisdicțional belgian, al instanței care se pronunță într‑o cauză judecată în lipsă, aceasta trebuie de asemenea să își exercite respectiva competență pentru a aprecia din oficiu, în raport cu criteriile stabilite în Directiva 93/13, dacă clauza în litigiu care constituie temeiul acestei cereri, precum și contractul în care figurează aceasta intră în domeniul de aplicare al acestei directive și, dacă este cazul, dacă această clauză este abuzivă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 mai 2013, Asbeek Brusse și de Man Garabito, C‑488/11, EU:C:2013:341, punctul 45).

   (a se vedea punctele 35-37 și dispozitiv 1)

2.  Sub rezerva verificărilor care urmează să fie efectuate de instanța de trimitere, articolul 2 litera (c) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o instituție de învățământ liberă precum cea în discuție în litigiul principal, care a convenit prin contract cu una dintre studentele sale unele facilități de plată a unor sume datorate de aceasta din urmă cu titlu de taxe de înscriere și de cheltuieli legate de o călătorie de studii, trebuie considerată în cadrul acestui contract „profesionist” în sensul acestei dispoziții, astfel încât contractul respectiv intră în domeniul de aplicare al acestei directive.

   Această interpretare este confirmată de finalitatea de protecție urmărită de această directivă. Astfel, în cadrul unui contract precum cel în discuție în litigiul principal, există în principiu o inegalitate între instituția de învățământ și student, din cauza asimetriei informației și a competențelor tehnice între aceste părți. Mai precis, o asemenea instituție dispune de o organizare stabilă și de competențe tehnice de care studentul, care acționează în scopuri private și se confruntă cu un astfel de contract în mod incidental, nu dispune în mod necesar.

   (a se vedea punctele 59 și 60 și dispozitiv 2)