Cauza C‑97/16

José María Pérez Retamero

împotriva

TNT Express Worldwide Spain S.L. și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Social no 3 de Barcelona)

„Trimitere preliminară – Politica socială – Directiva 2002/15/CE – Protecția securității și a sănătății lucrătorilor – Organizarea timpului de lucru – Transport rutier – Lucrător mobil – Conducător auto independent – Noțiune – Inadmisibilitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 2 martie 2017

Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Cerere de interpretare a unor dispoziții ale dreptului Uniunii vădit inaplicabile în litigiul principal – Inaplicabilitatea Directivei 2002/15 într‑un litigiu referitor la o acțiune în contestarea unei concedieri – Inadmisibilitate

(art. 267 TFUE; Directiva 2002/15 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1 și 3)

Cererea de decizie preliminară formulată de Juzgado de lo Social no 3 de Barcelona (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Barcelona, Spania) este inadmisibilă.

Dintr‑o jurisprudență constantă rezultă astfel că respingerea unei cereri formulate de o instanță națională se poate justifica în special dacă este evident că, ținând seama de împrejurările speței, dreptul Uniunii nu poate fi aplicat nici direct, nici indirect (Hotărârea din 7 iulie 2011, Agafiței și alții, C‑310/10, EU:C:2011:467, punctul 28).

În această privință, este necesar să se arate, pe de o parte, că din articolul 1 din Directiva 2002/15 reiese că aceasta are ca obiectiv stabilirea cerințelor minime legate de organizarea timpului de lucru în vederea îmbunătățirii protecției sănătății și a siguranței persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier și creșterea siguranței rutiere, precum și alinierea condițiilor de concurență. Pe de altă parte, în conformitate cu articolul 3 din Directiva 2002/15, definițiile prevăzute în aceasta sunt stabilite „în sensul prezentei directive”. Astfel, interpretarea noțiunilor „lucrător mobil” și „conducător auto independent”, definite la articolul 3 literele (d) și (e) din această directivă, nu poate depăși domeniul de aplicare al directivei menționate.

Or, se impune constatarea că litigiul principal, care privește o acțiune în contestarea unei concedieri, nu se referă la o problemă privind organizarea timpului de lucru, ci la aspectul dacă persoana în cauză trebuie calificată ca „lucrător mobil” și, așadar, ca salariată, în scopul aplicării dreptului național al muncii și, mai exact, a legislației privind concedierile.

Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că un litigiu precum cel principal nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2002/15 și că, în consecință, noțiunile prevăzute la articolul 3 literele (d) și (e) din această directivă nu se pot aplica în acest litigiu.

(a se vedea punctele 23, 25-28 și 30 și dispozitivul)