Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62016CJ0096

    Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 august 2018.
    Banco Santander SA împotriva lui Mahamadou Demba și a lui Mercedes Godoy Bonet și Rafael Ramón Escobedo Cortés împotriva Banco de Sabadell SA.
    Trimitere preliminară – Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive – Domeniu de aplicare – Cesiune de creanță – Contract de împrumut încheiat cu un consumator – Criterii de apreciere a caracterului abuziv al unei clauze a acestui contract care stabilește rata dobânzilor moratorii – Consecințele acestui caracter.
    Cauzele conexate C-96/16 și C-94/17.

    Court reports – general

    Cauzele conexate C‑96/16 și C‑94/17

    Banco Santander SA
    împotriva
    Mahamadou Demba
    și
    Mercedes Godoy Bonet

    și

    Rafael Ramón Escobedo Cortés
    împotriva
    Banco de Sabadell SA

    (cereri de decizie preliminară formulate de Juzgado de Primera Instancia no 38 de Barcelona și de Tribunal Supremo)

    „Trimitere preliminară – Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive – Domeniu de aplicare – Cesiune de creanță – Contract de împrumut încheiat cu un consumator – Criterii de apreciere a caracterului abuziv al unei clauze a acestui contract care stabilește rata dobânzilor moratorii – Consecințele acestui caracter”

    Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 7 august 2018

    1. Protecția consumatorilor–Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii–Directiva 93/13–Domeniu de aplicare–Practica unui profesionist în materie de cesiune sau de cumpărare a unei creanțe deținute față de un consumator–Lipsa unei încadrări a practicii menționate prin intermediul unei clauze contractuale–Inaplicabilitatea directivei–Excludere prevăzută pentru clauzele contractuale care reflectă dispoziții cu putere de lege sau norme administrative imperative–Lipsa unor clauze contractuale care modifică conținutul sau domeniul de aplicare al dispozițiilor naționale–Inaplicabilitatea directivei

      (Directiva 93/13 a Consiliului)

    2. Întrebări preliminare–Admisibilitate–Limite–Întrebări vădit lipsite de pertinență și întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util

      (art. 267 TFUE)

    3. Întrebări preliminare–Competența Curții–Limite–Interpretarea dreptului național–Excludere

      (art. 267 TFUE)

    4. Protecția consumatorilor–Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii–Directiva 93/13–Constatarea caracterului abuziv al unei clauze–Conținut–Clauză nenegociată a unui contract de împrumut care stabilește rata dobânzilor moratorii–Jurisprudență națională care stabilește o prezumție irefragabilă a caracterului abuziv al clauzei menționate ca urmare a unui cuantum disproporționat al compensației–Admisibilitate

      [Directiva 93/13 a Consiliului, art. 3 alin. (1) și art. 8]

    5. Protecția consumatorilor–Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii–Directiva 93/13–Constatarea caracterului abuziv al unei clauze–Conținut–Modificarea de către instanța națională a conținutului unei clauze abuzive–Inadmisibilitate

      [Directiva 93/13 a Consiliului, art. 6 alin. (1)]

    6. Protecția consumatorilor–Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii–Directiva 93/13–Constatarea caracterului abuziv al unei clauze–Conținut–Clauză nenegociată a unui contract de împrumut care stabilește rata dobânzilor moratorii–Jurisprudență națională care prevede eliminarea totală a dobânzilor moratorii, dobânzile obișnuite continuând să curgă–Admisibilitate

      (Directiva 93/13 a Consiliului)

    1.  Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că, pe de o parte, nu este aplicabilă practicii unui profesionist care constă în cesiunea sau în cumpărarea unei creanțe deținute față de un consumator, fără ca posibilitatea unei asemenea cesiuni să fie prevăzută în contractul de împrumut încheiat cu acest consumator, fără ca acesta din urmă să fie informat în prealabil despre respectiva cesiune sau să își dea consimțământul la aceasta și fără a i se acorda acestuia posibilitatea să își răscumpere datoria și, astfel, să o stingă, prin rambursarea către cesionar a prețului pe care acesta l‑a plătit pentru cesiunea menționată, majorat cu costurile, cu dobânzile și cu cheltuielile de judecată aplicabile. Pe de altă parte, această directivă nu este aplicabilă nici unor dispoziții naționale, precum cele care figurează la articolul 1535 din Código Civil (Codul civil), precum și la articolele 17 și 540 din Ley 1/2000 de Enjuiciamiento Civil (Legea 1/2000 privind Codul de procedură civilă) din 7 ianuarie 2000, care încadrează o astfel de posibilitate de răscumpărare și care reglementează substituirea cesionarului în drepturile cedentului în procedurile pendinte.

      (a se vedea punctul 47 și dispozitiv 1)

    2.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctele 50-53)

    3.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctul 57)

    4.  Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei jurisprudențe naționale, precum cea a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) în discuție în litigiul principal, potrivit căreia o clauză nenegociată a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care stabilește rata dobânzilor moratorii aplicabile este abuzivă, pentru motivul că impune consumatorului care întârzie la plată să achite o sumă disproporționat de mare drept compensație, din moment ce această rată depășește cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzilor obișnuite prevăzută în acest contract.

      În această privință, după cum a arătat avocatul general, în esență, la punctul 60 din concluzii, nu poate fi exclus ca, în cadrul rolului lor de armonizare a interpretării dreptului și din motive de securitate juridică, instanțele supreme ale unui stat membru, precum Tribunal Supremo (Curtea Supremă), să poată, cu respectarea Directivei 93/13, să elaboreze anumite criterii în raport cu care instanțele inferioare trebuie să examineze caracterul abuziv al clauzelor contractuale. Or, deși jurisprudența Tribunal Supremo (Curtea Supremă) în discuție în litigiul principal nu pare, desigur, să intre sub incidența dispozițiilor mai stricte care pot fi adoptate de statele membre pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorului în temeiul articolului 8 din această directivă, în special din moment ce, după cum a arătat guvernul spaniol în ședința în fața Curții, această jurisprudență nu pare a avea putere de lege și nici a constitui un izvor de drept în ordinea juridică spaniolă, nu este mai puțin adevărat că un criteriu jurisprudențial, precum cel elaborat în speță de Tribunal Supremo (Curtea Supremă), se înscrie în obiectivul de protecție a consumatorilor urmărit de directiva menționată. Astfel, rezultă din articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13, precum și din economia generală a acesteia că această directivă nu urmărește atât să garanteze un echilibru contractual global între drepturile și obligațiile părților la contract, cât să evite apariția unui dezechilibru între aceste drepturi și aceste obligații în detrimentul consumatorilor.

      (a se vedea punctele 68, 69 și 71 și dispozitiv 2)

    5.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctele 73 și 74)

    6.  Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei jurisprudențe naționale, precum cea a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) în discuție în litigiul principal, potrivit căreia consecința caracterului abuziv al unei clauze nenegociate a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care stabilește rata dobânzilor moratorii constă în eliminarea totală a acestor dobânzi, dobânzile obișnuite prevăzute în acest contract continuând să curgă.

      În special, nu reiese din directiva menționată că înlăturarea sau anularea clauzei dintr‑un contract de împrumut care stabilește rata dobânzilor moratorii ar trebui să conducă, ca urmare a caracterului abuziv al acesteia, și la înlăturarea sau la anularea clauzei din acest contract care stabilește rata dobânzilor obișnuite și aceasta cu atât mai mult cu cât între aceste diferite clauze trebuie să se facă o distincție clară. În această ultimă privință, trebuie să se arate astfel că, după cum rezultă din decizia de trimitere în cauza C‑94/17, dobânzile moratorii urmăresc să sancționeze neexecutarea de către debitor a obligației sale de a efectua la timp rambursările împrumutului la termenele convenite prin contract, să îl descurajeze pe acest debitor să întârzie în executarea obligațiilor sale și, dacă este cazul, să îl despăgubească pe creditor pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei întârzieri la plată. În schimb, dobânzile obișnuite au o funcție de retribuire a punerii la dispoziție a unei sume de bani de către împrumutător până la rambursarea acesteia. După cum a arătat avocatul general la punctul 90 din concluzii, aceste considerații se aplică indiferent de modul în care sunt redactate clauza contractuală care stabilește rata dobânzilor moratorii și cea care fixează rata dobânzilor obișnuite. În special, acestea sunt valabile nu numai în cazul în care rata dobânzilor moratorii este definită independent de rata dobânzilor obișnuite, într‑o clauză distinctă, ci și în cazul în care rata dobânzilor moratorii este stabilită sub forma unei majorări a ratei dobânzilor obișnuite cu un anumit număr de puncte procentuale. În acest din urmă caz, întrucât clauza abuzivă constă în această majorare, Directiva 93/13 impune numai ca această majorare să fie anulată.

      (a se vedea punctele 76, 77 și 79 și dispozitiv 3)

    Top