Cauza C‑65/16

Istanbul Lojistik Ltd

împotriva

Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatóság

(cerere de decizie preliminară formulată de Szegedi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság)

„Trimitere preliminară – Acordul de asociere dintre Comunitatea Economică Europeană și Turcia – Articolul 9 – Decizia nr. 1/95 a Consiliului de asociere CE‑Turcia – Articolele 4, 5 și 7 – Uniunea vamală – Transport rutier – Taxă pe autovehicule – Impozitarea vehiculelor grele de marfă înmatriculate în Turcia care tranzitează Ungaria”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 19 octombrie 2017

1. Acorduri internaționale–Acordul de asociere CEE‑Turcia–Uniunea vamală–Identitate între dispozițiile Deciziei nr. 1/95 a Consiliului de asociere CE‑Turcia și normele Tratatului FUE–Interpretare conformă cu hotărârile Curții în materie

   (art. 30 TFUE; Decizia nr. 1/95 a Consiliului de asociere CE‑Turcia, art. 4 și 66)

2. Acorduri internaționale–Acordul de asociere CEE‑Turcia–Uniunea vamală–Identitate între dispozițiile Deciziei nr. 1/95 a Consiliului de asociere CE‑Turcia și normele Tratatului FUE–Taxă pe autovehicule aplicată vehiculelor grele de marfă înmatriculate în Turcia care tranzitează teritoriul maghiar–Taxe cu efect echivalent–Inadmisibilitate

   (art. 30 TFUE; Decizia nr. 1/95 a Consiliului de asociere CE‑Turcia, art. 4 și 66)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 37, 38 și 44)

2.  Articolul 4 din Decizia nr. 1/95 a Consiliului de asociere CE‑Turcia din 22 decembrie 1995 privind punerea în aplicare a fazei finale a uniunii vamale trebuie interpretat în sensul că o taxă pe autovehicule precum cea în discuție în litigiul principal, care trebuie plătită de deținătorii vehiculelor grele de marfă înmatriculate în Turcia care tranzitează teritoriul maghiar, constituie o taxă cu efect echivalent unei taxe vamale, în sensul acestui articol.

   Prin urmare, trebuie amintit că orice sarcină pecuniară, chiar dacă este minimă, impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare ale acesteia, și care nu reprezintă o taxă vamală propriu‑zisă constituie o taxă cu efect echivalent în sensul articolelor 28 și 30 TFUE (Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C‑313/05, EU:C:2007:33, punctul 22 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 2 octombrie 2014, Orgacom, C‑254/13, EU:C:2014:2251, punctul 23). Justificarea interzicerii taxelor cu efect echivalent unor taxe vamale constă în obstacolul pe care aceste taxe îl constituie pentru circulația mărfurilor, prin faptul că majorează în mod artificial prețul mărfurilor importate sau exportate față de mărfurile naționale (Hotărârea din 21 martie 1991, Comisia/Italia, C‑209/89, EU:C:1991:139, punctul 7).

   În plus, taxele cu efect echivalent sunt interzise indiferent de scopul în care au fost instituite și de destinația veniturilor pe care le aduc (Hotărârea din 21 iunie 2007, Comisia/Italia, C‑173/05, EU:C:2007:362, punctul 42 și jurisprudența citată).

   Pe de altă parte, uniunea vamală implică în mod necesar asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre. Această libertate nu ar putea fi ea însăși deplină dacă statele membre ar avea posibilitatea să împiedice sau să îngreuneze, în orice mod, circulația mărfurilor aflate în tranzit. Trebuie să se admită, așadar, ca o consecință a uniunii vamale și în interesul reciproc al statelor membre, existența unui principiu general al libertății de tranzit al mărfurilor în interiorul Uniunii (Hotărârea din 21 iunie 2007, Comisia/Italia, C‑173/05, EU:C:2007:362, punctul 31 și jurisprudența citată). Astfel, statele membre ar aduce atingere acestui principiu dacă ar aplica mărfurilor aflate în tranzit pe teritoriul lor taxe de tranzit sau orice alte impozite legate de tranzit (Hotărârea din 16 martie 1983, SIOT, 266/81, EU:C:1983:77, punctul 19).

   Trebuie să se arate de asemenea că Curtea a statuat deja în sensul că o taxă al cărei fapt generator este transportul mărfurilor și care nu se percepe asupra unui produs ca atare, ci asupra unei activități necesare în legătură cu produsul poate intra în domeniul de aplicare al articolului 30 TFUE (Hotărârea din 17 iulie 2008, Essent Netwerk Noord și alții, C‑206/06, EU:C:2008:413, punctul 44, precum și jurisprudența citată). Astfel, o asemenea taxă se aplică produselor chiar dacă este percepută cu ocazia transportului lor sau al utilizării drumurilor și este plătită, într‑o primă etapă, de către deținătorul vehiculului greu de marfă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C‑90/94, EU:C:1997:368, punctul 38).

   În consecință, este necesar să se constate, având în vedere jurisprudența citată la punctele 40-43 din prezenta hotărâre, că, chiar dacă taxa pe autovehicule nu este percepută pe produse ca atare, ea se aplică asupra mărfurilor transportate de vehicule înmatriculate într‑o țară terță, printre care Turcia, la trecerea frontierei maghiare, iar nu, așa cum susțin guvernele maghiar și italian, asupra serviciului de transport.

   (a se vedea punctele 39, 40, 42, 43, 46 și 49 și dispozitivul)