Cauza C‑49/16

Unibet International Ltd

împotriva

Nemzeti Adó- és Vámhivatal Központi Hivatala

(cerere de decizie preliminară formulată de Fővárosi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság)

„Trimitere preliminară – Libera prestare a serviciilor – Restricții – Condiții de acordare a unei concesiuni pentru organizarea de jocuri de noroc online – Imposibilitate practică a operatorilor privați stabiliți în alte state membre de a obține o astfel de autorizație”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 22 iunie 2017

1. Libera prestare a serviciilor–Restricții–Jocuri de noroc–Reglementare națională care instituie un regim de concesiuni și autorizații pentru organizarea de jocuri de noroc online–Justificare–Motive imperative de interes general–Nerespectarea obligației de transparență

   (art. 56 TFUE)

2. Libera prestare a serviciilor–Restricții–Jocuri de noroc–Reglementare națională care instituie un regim de concesiuni și autorizații pentru organizarea de jocuri de noroc online–Incompatibilitate cu articolul 56 TFUE–Sancțiuni împotriva contravenienților–Inadmisibilitate

   (art. 56 TFUE)

1.  Articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care instituie un sistem de concesiuni și de autorizații pentru organizarea jocurilor de noroc online, atunci când aceasta conține norme discriminatorii în privința operatorilor stabiliți în alte state membre sau în cazul în care prevede norme nediscriminatorii, dar care sunt aplicate în mod netransparent sau sunt puse în aplicare astfel încât să împiedice sau să facă mai dificilă candidatura anumitor ofertanți stabiliți în alte state membre.

   În ceea ce privește, în primul rând, o reglementare națională precum cea în vigoare la 25 iunie 2014, trebuie să se constate că o normă a unui stat membru cum este cea în discuție în litigiul principal, potrivit căreia operatorii de jocuri de noroc de încredere trebuie să fi desfășurat pentru o perioadă de cel puțin 10 ani o activitate de organizare de jocuri de noroc pe teritoriul acestui stat membru, creează o diferență de tratament întrucât dezavantajează operatorii de jocuri de noroc stabiliți în alte state membre în raport cu operatorii naționali interesați, care pot îndeplini mai ușor condiția respectivă. Simpla invocare a unui obiectiv de interes general nu este suficientă pentru a justifica o asemenea diferență de tratament.

   În ceea ce privește, în al doilea rând, o reglementare națională precum cea în vigoare la 29 august 2014, obligația de a fi desfășurat timp de trei ani într‑un stat membru o activitate de organizare de jocuri de noroc nu creează vreun avantaj în favoarea operatorilor stabiliți în statul membru gazdă și ar putea fi justificată printr‑un obiectiv de interes general. Trebuie totuși ca normele în discuție să fie aplicate în mod transparent în ceea ce privește toți ofertanții. Nu îndeplinește această cerință o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal, în cuprinsul căreia condițiile de exercitare a atribuțiilor ministrului economiei pe care le stabilește în cadrul unei astfel de proceduri, precum și condițiile tehnice care trebuie îndeplinite de operatorii de jocuri de noroc în cadrul prezentării ofertei lor nu erau definite cu suficientă precizie.

   (a se vedea punctele 44-48 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unor sancțiuni precum cele în discuție în litigiul principal, aplicate ca urmare a încălcării legislației naționale prin care se instituie un sistem de concesiuni și de autorizații pentru organizarea de jocuri de noroc, în cazul în care o astfel de legislație națională se dovedește a fi contrară acestui articol.

   (a se vedea punctul 51 și dispozitiv 2)