Cauza T‑70/15

(Extras)

Trajektna luka Split d.d.

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență — Abuz de poziție dominantă — Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 102 TFUE — Stabilirea de către autoritatea portuară din Split a tarifelor pentru serviciile portuare privind traficul intern la niveluri maxime — Respingerea unei plângeri — Examinarea cauzei de către o autoritate de concurență a unui stat membru — Lipsa interesului Uniunii”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a șaptea) din 30 septembrie 2016

1. Concurență – Procedură administrativă –Decizie a Comisiei de clasare a unei plângeri deja examinate și respinse pentru motive de prioritate de o autoritate națională de concurență – Admisibilitate – Condiții

   [art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 13 alin. (2)]

2. Concurență – Repartizarea competențelor între Comisie și autoritățile naționale de concurență – Decizie a unei autorități naționale de concurență prin care a fost respinsă o plângere – Control jurisdicțional – Competența instanțelor naționale

   [art. 101 TFUE și 102 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 13 alin. (2)]

3. Aderarea unor noi state membre la Uniunea Europeană – Croația – Capacitatea instanțelor naționale de a aplica dreptul Uniunii

1.  Articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, la fel ca totalitatea dispozițiilor regulamentului menționat, privește situațiile în care sunt puse în aplicare articolele 101 TFUE și 102 TFUE. În consecință, Comisia poate să respingă o plângere în temeiul dispoziției menționate doar atunci când aceasta a făcut obiectul unei examinări efectuate în lumina normelor dreptului concurenței al Uniunii.

   În aceste condiții, în cazul în care o autoritate națională de concurență nu s‑a pronunțat, prin una dintre deciziile sale, decât în lumina dreptului național al concurenței, dispozițiile articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 nu pot fi utilizate și nu sunt, prin urmare, aplicabile.

   (a se vedea punctele 26-29)

2.  Comisia nu poate fi considerată de operatorii economici pretins victime ale unei încălcări ca fiind organ de apel care poate să anuleze deciziile unei autorități naționale care nu a admis plângerea acestora. Astfel, controlul deciziilor autorităților de concurență ale statelor membre aparține doar instanțelor naționale, care îndeplinesc o funcție esențială în aplicarea normelor de concurență ale Uniunii.

   (a se vedea punctul 34)

3.  Republica Croația a putut să adere la Uniune numai după ce a îndeplinit criteriile politice și economice și obligațiile ce revin statelor candidate la aderare, astfel cum au fost stabilite la Consiliul European de la Copenhaga (Danemarca) din 21 și 22 iunie 1993. Aceste criterii impun statului candidat, printre altele, aptitudinea de a‑și asuma obligațiile care decurg din aderare, în special capacitatea de a aplica în mod eficace regulile, normele și politicile care formează corpul legislativ al Uniunii. În consecință, capacitatea instanțelor croate de aplicare a dreptului Uniunii nu poate din principiu să fie repusă în discuție.

   (a se vedea punctele 53 și 54)