Cauza C‑332/15

Procedură penală

împotriva

Giuseppe Astone

(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale di Treviso)

„Trimitere preliminară — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Directiva 2006/112/CE — Articolele 167, 168, 178-182, 193, 206, 242, 244, 250, 252 și 273 — Drept la deducerea TVA‑ului — Cerințe de fond — Cerințe de formă — Termen de decădere — Dispoziții naționale care exclud dreptul la deducere în cazul nerespectării celor mai multe dintre cerințele de formă — Fraudă fiscală”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 28 iulie 2016

1. Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Competența instanței naționale – Interpretarea dreptului național – Necesitatea unei întrebări preliminare și pertinența întrebărilor adresate – Apreciere de către instanța națională

   (art. 267 TFUE)

2. Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Deducerea taxei achitate în amonte – Reglementare națională care prevede un termen de decădere pentru introducerea unor cereri – Admisibilitate – Condiții – Respectarea principiilor echivalenței și efectivității

   [Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 167, 168, 178, 179 alin. (1), 180 și 182]

3. Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Deducerea taxei achitate în amonte – Reglementare națională care exclude dreptul la deducere în cazul neîndeplinirii în mod fraudulos a celor mai multe dintre cerințele de formă care reglementează acest drept – Admisibilitate – Încălcarea principiului neutralității fiscale – Lipsă

   [Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 168, 178, 179, 193, 206, 242, 244, 250, 252 și 273]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 24)

2.  Articolele 167, 168, 178, articolul 179 primul paragraf și articolele 180 și 182 din Directiva 2006/112 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care prevede un termen de decădere pentru exercitarea dreptului de deducere, în măsura în care sunt respectate principiile echivalenței și efectivității, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale.

   (a se vedea punctul 39 și dispozitiv 1)

3.  Articolele 168, 178, 179, 193, 206, 242, 244, 250, 252 și 273 din Directiva 2006/112 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite administrației fiscale să refuze unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată (TVA) în cazul în care este stabilit faptul că aceasta din urmă nu și‑a îndeplinit, în mod fraudulos, cea mai mare parte a obligațiilor de formă care îi reveneau pentru a putea beneficia de acest drept.

   În special, nedepunerea declarației de TVA, precum și lipsa ținerii unei contabilități, care ar permite aplicarea TVA‑ului și verificarea sa de administrația fiscală, precum și lipsa înregistrării facturilor emise și plătite sunt de natură să împiedice perceperea exactă a taxei și, prin urmare, să compromită buna funcționare a sistemului comun de TVA. În consecință, dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să considere că astfel de neîndepliniri ale obligațiilor reprezintă o fraudă fiscală și să refuze, într‑un asemenea caz, acordarea dreptului de deducere. În această privință, refuzul acordării dreptului de deducere în împrejurări ce dovedesc existența unei fraude fiscale din partea persoanei impozabile care solicită să beneficieze de acest drept nu poate fi considerat ca fiind contrar principiului neutralității fiscale, întrucât acesta nu poate fi invocat în mod valabil de o persoană impozabilă care a participat cu intenție la o fraudă fiscală și a pus în pericol funcționarea sistemului comun de TVA.

   (a se vedea punctele 56, 58 și 59 și dispozitiv 2)