Cauza C‑300/15

Charles Kohll

și

Sylvie Kohll‑Schlesser

împotriva

Directeur de l’administration des contributions directes

[cerere de decizie preliminară formulată de tribunal administratif (Luxemburg)]

„Trimitere preliminară — Articolele 21 TFUE și 45 TFUE — Libera circulație și libertatea de ședere a persoanelor, precum și a lucrătorilor — Impozit pe venit — Pensie pentru limită de vârstă — Credit fiscal pentru pensionari — Condiții de atribuire — Deținerea unei fișe de reținere a impozitului emise de administrația națională”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 26 mai 2016

1. Libera circulație a persoanelor – Lucrători – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare personal – Resortisant al unui stat membru care are reședința în acesta și beneficiază de o pensie pentru limită de vârstă plătită de un debitor stabilit într‑un alt stat membru, în temeiul unei activități salarizate desfășurate anterior în acel stat membru – Includere

   (art. 45 TFUE)

2. Cetățenia Uniunii – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare personal – Resortisant al unui stat membru care are reședința în acesta și beneficiază de o pensie pentru limită de vârstă plătită de un debitor stabilit într‑un alt stat membru, în temeiul șederii sale în acel stat membru – Includere

   (art. 21 TFUE)

3. Întrebări preliminare – Competența Curții – Identificarea elementelor de drept al Uniunii pertinente

   (art. 267 TFUE)

4. Libera circulație a persoanelor – Lucrători – Egalitate de tratament – Impozite pe venit – Reglementare națională care rezervă beneficiul unui credit fiscal contribuabililor care primesc o pensie pentru limită de vârstă impozabilă în acest stat membru și care dețin o fișă de reținere a impozitului eliberată de administrația națională – Inadmisibilitate – Justificare – Inexistență

   (art. 21 TFUE și 45 TFUE)

1.  Un cetățean și rezident al unui stat membru se poate prevala de articolul 45 TFUE în ceea ce privește pensia pentru limită de vârstă plătită pentru activitatea salarizată anterioară într‑un stat membru care nu este nici cel al cărui resortisant este, nici cel în care are reședința la data faptelor din litigiul principal, independent de aspectul dacă, după ce a lucrat în acest alt stat membru, s‑a instalat în statul membru de origine pentru a‑și căuta sau pentru a ocupa un loc de muncă în acest stat.

   (a se vedea punctul 28)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 32)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 35)

4.  Articolele 21 și 45 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații fiscale naționale care rezervă beneficiul unui credit fiscal pentru pensionari contribuabililor care dețin o fișă de reținere a impozitului, aceasta nefiind eliberată atunci când această pensie, deși impozabilă în statul membru de reședință al contribuabilului, nu face obiectul unei rețineri la sursă în acest stat membru, ca urmare în special a faptului că debitorul pensiei respective este stabilit în alt stat membru.

   Mai precis, în ceea ce privește articolul 45 TFUE, instituind o diferență de tratament între contribuabilii care au reședința în statul membru în cauză în funcție de statul membru în care își au originea pensiile pentru limită de vârstă, impozabile în statul membru menționat, de care beneficiază și refuzând avantajul creditului fiscal contribuabililor în cazul cărora debitorul pensiei este stabilit pe teritoriul unui alt stat membru, legislația națională poate descuraja lucrătorii să caute sau să accepte un loc de muncă într‑un alt stat membru. În ceea ce privește articolul 21 TFUE, în măsura în care avantajul fiscal pe care îl constituie creditul fiscal este refuzat contribuabilului care și‑a exercitat libertatea de circulație și de ședere în alt stat membru decât cel al cărui resortisant este și care beneficiază, în temeiul șederii sale în acest alt stat membru, de o pensie plătită de un debitor stabilit în acest din urmă stat, acest contribuabil este dezavantajat, prin acest fapt, în raport cu contribuabilii care nu și‑au exercitat libertatea de circulație și de ședere în alt stat membru.

   Această diferență de tratament nu se explică printr‑o diferență obiectivă de situație. Astfel, creditul fiscal a fost instituit pentru a urmări o politică fiscală selectivă în favoarea persoanelor care aparțin celor mai vulnerabile pături sociale, permițându‑le să dispună, prin efectul unui asemenea avantaj fiscal, de un venit disponibil mai ridicat. Or, prin prisma unui asemenea obiectiv, un contribuabil rezident care primește o pensie pentru limită de vârstă care își are originea în alt stat membru nu se află neapărat într‑o situație diferită de cea a unui contribuabil rezident care primește o asemenea pensie de la un debitor stabilit în statul său de reședință, ambii contribuabili putând aparține celor mai vulnerabile pături sociale. O asemenea diferență de tratament nu poate fi justificată nici de considerații de ordin administrativ și practic, nici de necesitatea de a menține coerența sistemului fiscal național. Astfel, în primul rând, ceea ce se contestă nu este nici sistemul întemeiat pe reținerea la sursă, nici caracterul adecvat și practic al emiterii unei fișe de reținere a impozitului, ci refuzul absolut de a acorda un avantaj fiscal atunci când contribuabilul în cauză nu este în măsură să prezinte o asemenea fișă, chiar dacă îndeplinește celelalte condiții pentru a putea beneficia de avantajul menționat. Or, nu se poate exclude a priori ca un contribuabil să fie în măsură să prezinte elemente justificative pertinente care să permită autorităților fiscale ale statului membru de impunere să verifice în mod clar și precis realitatea și natura cheltuielilor efectuate în alt stat membru. În al doilea rând, avantajul fiscal în discuție nu este compensat cu o prelevare determinată.

   (a se vedea punctele 38, 40, 41, 44, 47, 48, 50, 53-55 și 61-63 și dispozitivul)