Cauza C‑147/15

Città Metropolitana di Bari

împotriva

Edilizia Mastrodonato Srl

(cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato)

„Trimitere preliminară — Protecția mediului — Gestionarea deșeurilor — Directiva 2006/21/CE — Articolul 10 alineatul (2) — Umplerea golurilor de excavare cu deșeuri, altele decât deșeurile extractive — Depozitarea sau valorificarea deșeurilor respective”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 28 iulie 2016

1. Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Texte plurilingve – Interpretare uniformă – Divergențe între diferitele versiuni lingvistice – Luarea în considerare a economiei generale și a finalității reglementării în cauză

2. Mediu – Deșeuri – Gestionarea deșeurilor din industria extractivă – Directiva 2006/21 – Reabilitarea golurilor de excavație cu ajutorul deșeurilor, altele decât deșeurile extractive – Obligația de conformitate a operațiunii de umplere cu Directiva 1999/31 – Inexistență – Condiție – Operațiune care constituie o valorificare a deșeurilor

   [Directiva 2006/21 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 10 alin. (2); Directiva 1999/31 a Consiliului, art. 2 lit. (g) și art. 3 alin. (1) și (2) a doua liniuță]

3. Mediu – Deșeuri – Depozite de deșeuri – Directiva 1999/31 – Operațiunea de valorificare a deșeurilor – Noțiune – Umplerea unei cariere cu deșeuri – Criterii de apreciere

   (Directiva 2008/98 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 pct. 15 și 19; Directiva 1999/31 a Consiliului)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 29)

2.  Articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2006/21 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive trebuie interpretat în sensul că nu are drept efect aplicarea prevederilor Directivei 1999/31 privind depozitele de deșeuri în cazul operațiunii de umplere a unei cariere cu deșeuri, altele decât cele extractive, atunci când această operațiune constituie o valorificare a acestor deșeuri, aspect a cărui verificare este în sarcina instanței naționale.

   Astfel, Directiva 1999/31 nu se aplică decât deșeurilor eliminate, iar nu celor care au făcut obiectul unei valorificări, dat fiind că articolul 3 alineatul (1) din această directivă prevede că ea se aplică tuturor depozitelor de deșeuri, definite la articolul 2 litera (g) din directiva menționată drept amplasamente de evacuare a deșeurilor prin depozitarea lor pe sau în pământ. Prin urmare, deșeurile, altele decât cele extractive, nu pot intra în domeniul de aplicare al Directivei 1999/31 decât dacă sunt stocate în depozite de deșeuri în vederea eliminării, iar nu dacă fac obiectul unei valorificări. În acest sens trebuie interpretat articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță din directiva menționată, care exclude din domeniul de aplicare al acesteia utilizarea deșeurilor inerte care sunt adecvate pentru activitățile de reamenajare/restaurare și umplere sau pentru activitățile din construcții, în depozitele de deșeuri.

   (a se vedea punctele 31, 33 și 51 și dispozitivul)

3.  Întrucât termenul „valorificare” nu este definit în Directiva 1999/31 privind depozitele de deșeuri, trebuie să se recurgă la definiția care figurează la articolul 3 punctul 15 din Directiva 2008/98 privind deșeurile. Or, articolul 3 punctul 15 din Directiva 2008/98 definește printre altele „valorificarea” deșeurilor drept operațiunea care are drept rezultat principal faptul că deșeurile respective servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într‑un anumit scop. Prin urmare, economia de resurse naturale trebuie să fie obiectivul principal al operațiunii de valorificare. Invers, atunci când economia de materii prime nu este decât un efect secundar al unei operațiuni al cărei scop principal este eliminarea deșeurilor, aceasta nu poate pune în discuție calificarea acestei operațiuni drept operațiune de eliminare.

   Astfel, orice operațiune de tratare a deșeurilor trebuie să poată fi calificată drept „eliminare” sau drept „valorificare” și, astfel cum reiese din articolul 3 punctul 19 din Directiva 2008/98, aceeași operațiune nu poate fi calificată simultan drept „eliminare” și drept „valorificare”. În aceste condiții, atunci când o operațiune de tratare a deșeurilor nu poate fi legată de una singură dintre operațiunile sau dintre categoriile de operațiuni menționate la anexele I și II la această directivă, având în vedere simpla denumire a operațiunilor respective, se impune calificarea acesteia de la caz la caz, în lumina obiectivelor și a definițiilor din directiva menționată. În această privință, în ceea ce privește o operațiune de umplere a unei cariere cu deșeuri, altele decât cele extractive, revine instanței naționale sarcina de a aprecia, având în vedere ansamblul elementelor relevante ale cauzei și ținând seama de obiectivul de protecție a mediului urmărit de Directiva 2008/98, dacă o astfel de operațiune urmărește cu titlu principal valorificarea deșeurilor, altele decât cele extractive, care sunt destinate utilizării în cursul acestei operațiuni de umplere. Operațiunea respectivă se poate regăsi în această situație dacă, pe de o parte, este cert că umplerea carierei menționate ar fi avut loc chiar și în ipoteza în care astfel de deșeuri nu ar fi fost disponibile și dacă, în consecință, ar fi fost necesar să se recurgă la alte materiale. Pe de altă parte, umplerea carierei în discuție nu va putea fi considerată drept operațiune de valorificare decât dacă, având în vedere stadiul cel mai recent al cunoștințelor științifice și tehnice, deșeurile utilizate sunt adecvate acestui scop.

   (a se vedea punctele 36, 37, 39, 41-43 și 45)