Cauza C‑127/15

Verein für Konsumenteninformation

împotriva

INKO, Inkasso GmbH

(cerere de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof)

„Trimitere preliminară – Directiva 2008/48/CE – Protecția consumatorilor – Credit pentru consumatori – Articolul 2 alineatul (2) litera (j) – Acorduri de reeșalonare – Amânarea cu titlu gratuit a plății – Articolul 3 litera (f) – Intermediari de credit – Societăți de recuperare a creanțelor care acționează în numele creditorilor”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 8 decembrie 2016

1. Protecția consumatorilor–Contracte de credit pentru consumatori–Directiva 2008/48–Domeniu de aplicare–Acord de reeșalonare a unui credit încheiat între un consumator și un creditor printr‑un intermediar, consumatorul obligându‑se la plata unor costuri neprevăzute de contractul inițial de credit–Includere

   [Directiva 2008/48 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 alin. (2) lit. (j)]

2. Protecția consumatorilor–Contracte de credit pentru consumatori–Directiva 2008/48–Obligații precontractuale–Inaplicabilitate în privința intermediarilor de credit care acționează cu titlu auxiliar–Noțiunea intermediarilor de credit menționați–Agenție de recuperare a creanțelor care a încheiat în numele unui creditor un acord de reeșalonare a unui credit neachitat cu un consumator–Includere–Verificare care incumbă instanței naționale

   [Directiva 2008/48 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 lit. (f) și art. 5-7]

1.  Articolul 2 alineatul (2) litera (j) din Directiva 2008/48 privind contractele de credit pentru consumatori trebuie interpretat în sensul că un acord de reeșalonare a unui credit, care este încheiat, în urma neîndeplinirii obligației de plată de către un consumator, între acesta și creditor prin intermediul unei agenții de recuperare a creanțelor, nu este încheiat „cu titlu gratuit”, în sensul dispoziției respective, atunci când prin acordul menționat consumatorul se angajează să ramburseze cuantumul total al acestui credit și să plătească dobânzi sau costuri care nu au fost prevăzute de contractul inițial în temeiul căruia a fost acordat creditul amintit.

   În această privință, un acord de reeșalonare care prevede obligația unui consumator de a plăti costurile unei agenții de recuperare a creanțelor care nu erau prevăzute de contractul inițial de credit nu poate fi considerat ca fiind referitor la o amânare cu titlu gratuit a plății, în sensul articolului 2 alineatul (2) litera (j) din Directiva 2008/48.

   (a se vedea punctele 39 și 41 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 3 litera (f) și articolul 7 din Directiva 2008/48 privind contractele de credit pentru consumatori trebuie interpretate în sensul că o agenție de recuperare a creanțelor care încheie în numele unui creditor un acord de reeșalonare a unui credit neachitat, însă care nu acționează în calitate de intermediar de credit decât cu titlu auxiliar, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale, trebuie să fie considerată ca fiind un intermediar de credit, în sensul acestui articol 3 litera (f), și nu este supusă obligației precontractuale de informare a consumatorului, în temeiul articolelor 5 și 6 din directiva menționată.

   Astfel, în primul rând, potrivit articolului 3 litera (f) sus‑menționat, este intermediar de credit o persoană fizică sau juridică care nu acționează în calitate de creditor și care, în cursul exercitării activității sale comerciale sau profesionale, în schimbul unui onorariu, care poate lua formă pecuniară sau orice altă formă de plată convenită, prezintă sau oferă consumatorilor contracte de credit, oferă asistență consumatorilor prin organizarea de activități pregătitoare privind contractele de credit sau încheie contracte de credit cu consumatorii în numele creditorului. În consecință, o agenție de recuperare a creanțelor care acționează în numele unui creditor în vederea încheierii unui acord de reeșalonare a unui credit neachitat, în temeiul căruia consumatorul se angajează să ramburseze cuantumul total al creditului și să plătească dobânzi și costuri, trebuie să fie calificat drept intermediar de credit în sensul acestei dispoziții.

   În al doilea rând, trebuie să se observe că un astfel de intermediar de credit este în principiu supus obligației precontractuale de informare a consumatorului prevăzute la articolele 5 și 6 din directiva menționată. Cu toate acestea, conform articolului 7 prima teză din Directiva 2008/48, furnizorii de bunuri sau servicii care acționează cu titlu auxiliar în calitate de intermediari de credit nu sunt supuși obligației respective. În această privință, considerentul (24) al aceleiași directive arată că se consideră, de exemplu, că furnizorii amintiți acționează cu titlu auxiliar în calitate de intermediari de credit în cazul în care activitatea lor în această calitate nu reprezintă scopul principal al activității lor comerciale sau profesionale. Revine instanței naționale sarcina de a verifica dacă, ținând seama de toate circumstanțele speței, în special de obiectul principal al activității intermediarului de credit avut în vedere, se poate considera că acesta acționează cu titlu auxiliar în calitate de intermediar de credit, în sensul articolului 7 prima teză din directiva menționată.

   (a se vedea punctele 43, 44, 46-48 și 53 și dispozitiv 2)