Cauza C‑119/15

Biuro podróży „Partner” Sp. z o.o. sp.k. w Dąbrowie Górniczej

împotriva

Prezes Urzędu Ochrony Konkurencji i Konsumentów

(cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Apelacyjny w Warszawie)

„Trimitere preliminară – Directiva 93/13/CEE – Directiva 2009/22/CE – Protecția consumatorilor – Efect erga omnes al unor clauze abuzive care figurează într‑un registru public – Sancțiune pecuniară aplicată unui profesionist care a utilizat o clauză considerată echivalentă cu cea care figurează în registrul respectiv – Profesionist care nu a participat la procedura ce a condus la constatarea caracterului abuziv al unei clauze – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Noțiunea «instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern»”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 21 decembrie 2016

1. Protecția consumatorilor–Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii–Directiva 93/13–Mijloace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive–Reglementare națională care califică drept comportament ilicit utilizarea de către un profesionist a unor clauze considerate echivalente unor clauze ilicite cuprinse într‑un registru național–Admisibilitate–Condiție–Respectarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă–Verificare de către instanța națională

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 2009/22 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1 și 2; Directiva 93/13 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/83, art. 6 alineatul (1), art. 7, 8 și 8a]

2. Întrebări preliminare–Sesizarea Curții–Chestiuni legate de interpretare–Obligație de trimitere–Conținut–Instanță națională în sensul articolului 267 al treilea paragraf TFUE–Noțiune

   (art. 267 al treilea paragraf TFUE)

1.  Articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 din Directiva 93/13 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii coroborate cu articolele 1 și 2 din Directiva 2009/22 privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor, precum și în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca utilizarea în condițiile generale a unor clauze al căror conținut este echivalent cu cel al unor clauze declarate ilicite printr‑o hotărâre judecătorească definitivă și înscrise într‑un registru național al clauzelor din condițiile generale declarate ilicite să fie considerată, în privința unui profesionist care nu a fost parte în procedura finalizată cu înscrierea acestor clauze în registrul respectiv, drept un comportament ilicit, cu condiția – fapt ce urmează a fi verificat de instanța de trimitere – ca acest profesionist să beneficieze de un drept la o cale de atac eficientă atât împotriva deciziei prin care se admite echivalența clauzelor comparate privind aspectul dacă, ținând cont de ansamblul împrejurărilor relevante specifice fiecărui caz, aceste clauze sunt identice din punct de vedere material, având în vedere în special efectele produse în detrimentul consumatorilor, cât și împotriva deciziei prin care se stabilește, dacă este cazul, cuantumul amenzii aplicate.

   Astfel, nu se poate contesta că instituirea unui asemenea registru este compatibilă cu dreptul Uniunii. În această privință, din dispozițiile Directivei 93/13, în special din articolul 8 din aceasta, reiese că statele membre pot stabili liste care prevăd clauze contractuale considerate abuzive. În temeiul articolului 8a din această directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/83, statele membre sunt obligate să informeze Comisia despre stabilirea unor asemenea liste. Din aceste dispoziții rezultă că listele sau registrele respective, stabilite de organisme naționale, răspund, în principiu, interesului protecției consumatorilor în cadrul Directivei 93/13. Cu toate acestea, registrul respectiv trebuie gestionat în mod transparent în interesul nu doar al consumatorilor, ci și al profesioniștilor. Această cerință implică în special ca acesta să fie structurat în mod clar, independent de numărul de clauze pe care îl conține. În plus, clauzele care figurează în registrul vizat trebuie să respecte criteriul actualității, ceea ce presupune ca acest registru să fie actualizat cu rigurozitate și ca, respectându‑se principiul securității juridice, clauzele care nu mai este necesar să figureze în acesta să fie înlăturate imediat.

   În plus, în aplicarea principiului protecției jurisdicționale efective, profesionistul căruia i se aplică o amendă ca urmare a utilizării unei clauze considerate echivalentă cu o clauză ce figurează într‑un registru trebuie printre altele să dispună de posibilitatea de a contesta această sancțiune. Acest drept la o cale de atac trebuie să poată avea ca obiect atât aprecierea comportamentului considerat ilicit, cât și cuantumul amenzii stabilit de organul național competent. În acest context, examinarea efectuată de instanța competentă nu s‑ar limita la o simplă comparație formală a clauzelor examinate cu cele care figurează în registru. Dimpotrivă, această examinare ar consta în a aprecia conținutul clauzelor în litigiu, pentru a determina dacă, ținând cont de ansamblul împrejurărilor relevante specifice fiecărui caz, aceste clauze sunt identice din punct de vedere material, având în vedere în special efectele pe care le produc, cu cele înscrise în registrul respectiv.

   (a se vedea punctele 36, 38-40, 42 și 47 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 267 al treilea paragraf TFUE trebuie interpretat în sensul că o instanță ale cărei decizii, pronunțate în cadrul unui litigiu, pot face obiectul unui recurs nu poate fi calificată drept instanță ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern.

   (a se vedea punctul 54 și dispozitiv 2)