Cauza C‑64/15

BP Europa SE

împotriva

Hauptzollamt Hamburg‑Stadt

(cerere de decizie preliminară formulată de Bundesfinanzhof)

„Trimitere preliminară — Fiscalitate — Regimul general al accizelor — Directiva 2008/118/CE — Neregulă produsă pe parcursul unei deplasări a produselor accizabile — Deplasare a produselor în regim suspensiv de accize — Produse lipsă la momentul livrării — Perceperea accizei, în lipsa dovezii privind distrugerea sau pierderea produselor”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 28 ianuarie 2016

1. Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Metode – Interpretare literală, sistematică și teleologică

2. Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Accize – Directiva 2008/118 – Deplasare a produselor accizabile în regim suspensiv de accize – Finalizarea deplasării menționate – Primirea efectivă de către destinatar a produselor în cauză

   [Directiva 2008/118 a Consiliului, art. 20 alin. (2)]

3. Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Accize – Directiva 2008/118 – Neregulă pe parcursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize – Diferență între o neregulă constatată pe parcursul unei deplasări a produselor accizabile și distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a produselor menționate

   [Directiva 2008/118 a Consiliului, art. 7 alin. (2) lit. (a) și alin. (4) și art. 10 alin. (2)]

4. Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Accize – Directiva 2008/118 – Neregulă pe parcursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize – Neregulă care privește doar o parte din produse – Aplicabilitatea articolului 10 alineatul (4) din directiva menționată

   [Directiva 2008/118 a Consiliului, art. 10 alin. (4)]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 28)

2.  Articolul 20 alineatul (2) din Directiva 2008/118 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12 trebuie interpretat în sensul că deplasarea produselor accizabile într‑un regim suspensiv de accize se încheie, în sensul acestei dispoziții, în momentul în care destinatarul acestor produse constată, la finalizarea descărcării complete a mijlocului de transport care conține produsele în cauză, că lipsesc cantități din aceste produse în raport cu cele care trebuiau să fie livrate.

   Astfel, modul de redactare a articolului 20 alineatul (2) din Directiva 2008/118 vizează produsele înseși, fără să se refere în niciun mod la mijloacele prin care acestea sunt transportate. Prin urmare, primirea efectivă a produselor, ca atare, de către destinatarul lor trebuie să fie luată în considerare pentru a stabili momentul livrării lor, iar nu doar transportul către destinatar al conținutului lor, oricare ar fi acesta.

   Articolul 20 din această directivă face parte din capitolul IV, intitulat „Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize”. Printre dispozițiile acestui capitol figurează cele ale articolului 19 alineatul (2) litera (c) din directiva menționată, potrivit cărora destinatarul trebuie să accepte orice control care permite autorităților competente din statul membru de destinație să se asigure că produsele respective au fost efectiv primite. Legiuitorul Uniunii a intenționat astfel ca această primire efectivă a produselor să reprezinte elementul decisiv al condițiilor în care deplasarea respectivelor produse care se deplasează în regim suspensiv de accize trebuie apreciată la momentul livrării lor. Nicio altă dispoziție din capitolul menționat nu impune o interpretare diferită.

   În plus, dispozițiile articolului 20 alineatul (2) din Directiva 2008/118, prin faptul că precizează când se încheie deplasarea produselor accizabile în regimul suspensiv de accize, urmăresc să definească momentul în care asemenea produse sunt considerate eliberate pentru consum și să stabilească, în consecință, momentul în care taxa pe aceste produse devine exigibilă.

   În plus, întrucât acciza constituie o taxă pe consum, așa cum enunță considerentul (9) al Directivei 2008/118, bazată pe cantitatea de produse oferite pentru consum, momentul exigibilității acestei taxe trebuie să fie stabilit astfel încât să poată fi măsurată exact cantitatea produselor în cauză.

   (a se vedea punctele 29-32 și 35 și dispozitiv 1)

3.  Dispozițiile coroborate ale articolului 7 alineatul (2) litera (a) și ale articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2008/118 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12 trebuie interpretate în sensul că situațiile pe care le reglementează exclud situația vizată la articolul 7 alineatul (4) din această directivă și că împrejurarea că o dispoziție națională de transpunere a articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2008/118 nu menționează în mod explicit că neregula reglementată de respectiva dispoziție a directivei trebuie să fi dus la eliberarea pentru consum a produselor în cauză nu se opune aplicării dispoziției naționale menționate în momentul constatării unor deficite, care implică în mod necesar o astfel de eliberare pentru consum.

   Astfel, articolul 10 alineatul (2) și articolul 7 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/118 vizează cazul în care o neregulă, depistată pe parcursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, a dus la eliberarea pentru consum a acestora prin ieșirea din regimul amintit. Așadar, o dispoziție națională care transpune articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/118 nu poate, în principiu, să prevadă că o astfel de neregulă se consideră a fi fost produsă în statul membru și în momentul în care a fost constatată fără a supune această prezumție condiției ca respectiva neregulă să fi dus la eliberarea pentru consum a produselor în cauză.

   Constatarea unor deficite în momentul livrării de produse accizabile în regim suspensiv de accize relevă o situație în mod necesar anterioară în cursul căreia produsele lipsă nu au făcut obiectul acestei livrări și a căror deplasare nu s‑a încheiat, așadar, conform articolului 20 alineatul (2) din Directiva 2008/118. Această situație constituie, prin urmare, o neregulă în sensul articolului 10 alineatul (6) din respectiva directivă. O neregulă de această natură conduce în mod necesar la o ieșire din regimul suspensiv de accize și, în consecință, la o eliberare pentru consum astfel cum este prezumată în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) litera (a) din directiva menționată.

   Pe de altă parte, neregula reglementată la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/118 se referă la altă situație decât cea menționată la articolul 7 alineatul (4) din această directivă, și anume, la altă situație decât „[d]istrugerea totală sau pierderea iremediabilă a produselor accizabile”. Prin urmare, în cazul în care se face dovada unei distrugeri totale sau a unei pierderi iremediabile a produselor accizabile plasate în regim suspensiv de accize, nu poate avea loc, în această situație, o eliberare pentru consum în sensul articolului 7 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/118 și nici, în consecință, o aplicare a articolului 10 alineatul (2) din această directivă. Așadar, situațiile care intră în domeniul de aplicare al acestor dispoziții o exclud pe cea vizată la articolul 7 alineatul (4) din directiva menționată.

   (a se vedea punctele 38, 39, 43 și 45-47 și dispozitiv 2)

4.  Articolul 10 alineatul (4) din Directiva 2008/118 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12 trebuie interpretat în sensul că se aplică nu numai atunci când toate cantitățile de produse care se deplasează în regim suspensiv de accize nu au ajuns la destinație, ci și în cazurile în care doar o parte din aceste produse nu au ajuns la destinație.

   Astfel, însuși modul de redactare a articolului 10 alineatul (4) din Directiva 2008/118 nu rezervă în niciun caz aplicarea acestei dispoziții doar în situația în care toate cantitățile de produse care se deplasează în regim suspensiv de accize nu ar fi ajuns la destinația lor. Articolul 10 alineatul (4) din Directiva 2008/118 se înscrie într‑un context în care legiuitorul Uniunii a intenționat să aibă în vedere toate situațiile de neregularitate, inclusiv, prin urmare, pe cele care afectează doar un segment al deplasării.

   (a se vedea punctele 50, 52 și 54 și dispozitiv 3)