Cauzele conexate C‑20/15 P și C‑21/15 P

Comisia Europeană

împotriva

World Duty Free Group SA și alții

„Recurs – Ajutoare de stat – Articolul 107 alineatul (1) TFUE – Regim fiscal – Impozit pe profit – Deducere – Amortizarea fondului comercial care rezultă din achiziții de titluri de participare de cel puțin 5 % de către întreprinderi cu domiciliul fiscal în Spania în întreprinderi cu domiciliul fiscal în afara acestui stat membru – Noțiunea «ajutor de stat» – Condiție referitoare la selectivitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 21 decembrie 2016

1. Ajutoare acordate de state–Noțiune–Criterii de apreciere–Condiții cumulative

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

2. Ajutoare acordate de state–Noțiune–Caracterul selectiv al măsurii–Criterii

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

3. Ajutoare acordate de state–Noțiune–Acordarea de către autoritățile publice a unui tratament fiscal avantajos anumitor întreprinderi–Includere–Avantaje care rezultă dintr‑o măsură generală aplicabilă fără distincție tuturor operatorilor economici–Excludere

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

4. Ajutoare acordate de state–Noțiune–Caracterul selectiv al măsurii–Măsură care conferă un avantaj fiscal–Parametru pertinent pentru a dovedi selectivitatea măsurii–Introducere între operatori care se găsesc într‑o situație de fapt și de drept comparabilă a unei diferențieri nejustificate prin natura și prin economia unui regim fiscal general

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

5. Ajutoare acordate de state–Noțiune–Caracterul selectiv al măsurii–Număr foarte semnificativ de întreprinderi care pot pretinde să beneficieze de o măsură sau întreprinderi care aparțin unor sectoare de activitate diverse–Lipsa incidenței

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

6. Ajutoare acordate de state–Noțiune–Caracterul selectiv al măsurii–Măsură fiscală de care beneficiază numai întreprinderi care realizează anumite operațiuni–Includere

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

7. Ajutoare acordate de state–Noțiune–Caracterul selectiv al măsurii–Ajutoare fiscale la export–Includere–Condiții

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

1.  Pentru calificarea unei măsuri naționale drept „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor următoare: în primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat, în al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, în al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj selectiv beneficiarului, în al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența.

   (a se vedea punctul 53)

2.  În ceea ce privește condiția referitoare la selectivitatea avantajului, care este un element constitutiv al noțiunii „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, aprecierea acestei condiții impune să se determine dacă, în cadrul unui anumit regim juridic, măsura națională în discuție este de natură să favorizeze „anumit[e] întreprinderi sau […] producer[ea] anumitor bunuri” față de altele care, în raport cu obiectivul urmărit de regimul respectiv, se găsesc într‑o situație de fapt și de drept comparabilă și care sunt supuse astfel unui tratament diferențiat care poate în esență să fie calificat drept discriminatoriu.

   Pe de altă parte, atunci când măsura în cauză este avută în vedere ca o schemă de ajutor, iar nu ca un ajutor individual, revine Comisiei sarcina de a stabili dacă de această măsură, deși prevede un avantaj cu aplicabilitate generală, beneficiază exclusiv anumite întreprinderi sau anumite sectoare de activitate.

   (a se vedea punctele 54 și 55)

3.  O măsură care conferă un avantaj fiscal, care, deși nu presupune un transfer de resurse de stat, îi pune pe beneficiari într‑o situație mai favorabilă decât a celorlalți contribuabili, este susceptibilă să confere beneficiarilor un avantaj selectiv și constituie, prin urmare, un ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. În schimb, nu constituie un astfel de ajutor în sensul acestei dispoziții un avantaj fiscal care rezultă dintr‑o măsură generală aplicabilă fără distincție tuturor operatorilor economici.

   (a se vedea punctul 56)

4.  Pentru a califica o măsură fiscală națională drept „selectivă”, Comisia trebuie să identifice, într‑o primă etapă, regimul fiscal comun sau „normal” aplicabil în statul membru în cauză și să demonstreze, într‑o a doua etapă, că măsura fiscală în cauză derogă de la regimul comun respectiv în măsura în care introduce diferențieri între operatori care se găsesc, în raport cu obiectivul urmărit de acest regim comun, într‑o situație de drept și de fapt comparabilă.

   Noțiunea „ajutor de stat” nu are totuși în vedere măsurile care introduc o diferențiere între întreprinderi care se află, în raport cu obiectivul urmărit de regimul juridic în cauză, într‑o situație de drept și de fapt comparabilă și, prin urmare, sunt a priori selective atunci când statul membru în cauză reușește să demonstreze că această diferențiere se justifică întrucât rezultă din natura sau din economia sistemului din care acestea fac parte.

   În consecință, parametrul pertinent pentru a dovedi selectivitatea măsurii în cauză constă în a verifica dacă aceasta introduce între operatori care se găsesc, în raport cu obiectivul urmărit de regimul fiscal general respectiv, într‑o situație de fapt și de drept comparabilă o diferențiere nejustificată prin natura și prin economia regimului menționat.

   În această privință, nu se poate impune ca, în vederea stabilirii selectivității unei astfel de măsuri, Comisia să identifice anumite caracteristici proprii și specifice comune întreprinderilor beneficiare ale avantajului fiscal, care să permită să fie distinse de cele care sunt excluse de la acesta.

   Astfel, este important în acest scop numai faptul că măsura, indiferent de forma sa sau de tehnica de reglementare utilizată, are ca efect plasarea întreprinderilor beneficiare într‑o situație mai avantajoasă decât cea a altor întreprinderi, deși ansamblul acestor întreprinderi se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă în raport cu obiectivul urmărit de regimul fiscal în cauză.

   (a se vedea punctele 57, 58, 60, 78 și 79)

5.  Împrejurarea că numărul întreprinderilor care pot pretinde să beneficieze de o măsură națională este foarte semnificativ sau că aceste întreprinderi aparțin unor sectoare de activitate diverse nu este suficientă pentru a repune în discuție caracterul selectiv al măsurii respective și, prin urmare, pentru a înlătura calificarea drept ajutor de stat.

   Astfel, eventualul caracter selectiv al unei măsuri nu este în niciun mod repus în discuție de faptul că cerința esențială pentru obținerea avantajului fiscal conferit de această măsură ar viza o operațiune economică, mai precis o „operațiune pur financiară”, care nu este însoțită de un cuantum minim de investiții și care este independentă de natura activității întreprinderilor beneficiare.

   În acest context, nu se poate considera că o măsură a cărei aplicare este independentă de natura activității întreprinderilor nu este, a priori, selectivă.

   (a se vedea punctele 80-82)

6.  O măsură fiscală de care beneficiază numai întreprinderile care realizează operațiunile vizate de aceasta, iar nu și întreprinderile din același sector care nu realizează aceste operațiuni, poate prezenta un caracter selectiv, fără a fi necesar să se aprecieze dacă de respectiva măsură beneficiază în mai mare măsură întreprinderile de dimensiuni mari.

   Astfel, deși avantajul fiscal pe care îl cuprinde o măsură poate fi obținut fără să se investească un cuantum minim și respectiva măsură nu rezervă, prin urmare, de facto, avantajul pe care îl conferă întreprinderilor care dispun de resurse financiare suficiente, împrejurările menționate nu se opun recunoașterii unui eventual caracter selectiv al acesteia pentru alte motive, precum faptul că întreprinderile rezidente care efectuează achiziții de titluri de participare în societăți cu domiciliul fiscal într‑un stat membru nu pot obține avantajul amintit.

   (a se vedea punctele 87 și 88)

7.  O măsură care urmărește să favorizeze exporturile poate fi considerată selectivă dacă beneficiază de aceasta întreprinderile care realizează operațiuni transfrontaliere, în special operațiuni de investiții, în detrimentul altor întreprinderi care, aflându‑se într‑o situație de fapt și de drept comparabilă, în raport cu obiectivul urmărit de regimul fiscal în cauză, efectuează operațiuni de aceeași natură pe teritoriul național.

   (a se vedea punctul 119)