HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)

6 februarie 2015

Cauza T‑7/14 P

BQ

împotriva

Curții de Conturi a Uniunii Europene

„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Raport de evaluare – Hărțuire morală – Respingerea în parte a acțiunii în despăgubire în primă instanță – Denaturarea elementelor de fapt – Obligație de motivare a Tribunalului Funcției Publice – Proporționalitate – Repartizarea cheltuielilor de judecată”

Obiectul:      Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 23 octombrie 2013, BQ/Curtea de Conturi (F‑39/12, RepFP, EU:F:2013:158) și având ca obiect anularea acestei hotărâri

Decizia:      Respinge recursul. Domnul BQ suportă, în cadrul prezentei proceduri, propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Curtea de Conturi a Uniunii Europene.

Sumarul hotărârii

Funcționari – Obligația de asistență care incumbă administrației – Condiții – Întindere

(Statutul funcționarilor, art. 24 primul paragraf)

În temeiul obligației de asistență prevăzute la articolul 24 primul paragraf din statut, administrația trebuie, în prezența unui incident incompatibil cu ordinea și cu liniștea serviciului, să intervină cu toată energia necesară și să răspundă cu rapiditatea și cu solicitudinea impuse de împrejurările din speță pentru stabilirea faptelor și pentru adoptarea, în cunoștință de cauză, a măsurilor adecvate. În acest scop, este suficient ca funcționarul care solicită protecția instituției să aducă un început de dovadă cu privire la realitatea atacurilor al căror obiect afirmă că este. În prezența unor astfel de elemente, revine instituției în cauză sarcina de a adopta măsurile adecvate, în special procedând la o anchetă pentru a stabili faptele aflate la originea plângerii, în colaborare cu autorul acesteia.

În plus, atunci când este sesizată de un funcționar cu o cerere de asistență formulată în temeiul articolului 24 primul paragraf din statut, administrația este de asemenea obligată, în virtutea obligației de protecție impuse de respectivul articol, să adopte măsurile preventive adecvate precum schimbarea repartizării sau transferul temporar al victimei pentru a o proteja împotriva repetării comportamentului denunțat pe toată durata necesară pentru desfășurarea anchetei administrative.

În această privință, existența unor raporturi conflictuale între funcționari nu este suficientă, în sine, pentru a demonstra existența unei greșeli a instituției vizate. Astfel, numai inacțiunea instituției menționate, în cazul unei situații nocive, poate constitui o astfel de greșeală. De asemenea, opiniile experților medicali, chiar dacă s‑ar baza pe alte elemente decât descrierea pe care funcționarul vizat le‑a făcut‑o despre condițiile sale de muncă, nu sunt de natură să dovedească, în sine, existența, din punct de vedere juridic, a unei hărțuiri sau a unei greșeli a instituției în privința obligației sale de asistență.

(a se vedea punctele 33, 34, 37 și 49)

Trimitere la:

Curte: Hotărârea din 14 iunie 1979, V./Comisia, 18/78, Rec., EU:C:1979:154, punctul 16, și Hotărârea din 26 ianuarie 1989, Koutchoumoff/Comisia, 224/87, Rec., EU:C:1989:38, punctele 15 și 16

Tribunal: Hotărârea din 5 decembrie 2000, Campogrande/Comisia, T‑136/98, RecFP, EU:T:2000:281, punctul 55, și Hotărârea din 9 martie 2005, L/Comisia, T‑254/02, RecFP, EU:T:2005:88, punctul 84 și jurisprudența citată