Cauzele conexate C‑439/14 și C‑488/14

SC Star Storage SA

împotriva

Institutului Național de Cercetare‑Dezvoltare în Informatică (ICI)

și

SC Max Boegl România SRL și alții

împotriva

RA Aeroportul Oradea și alții

(cereri de decizie preliminară formulate de

Curtea de Apel București și de Curtea de Apel Oradea)

„Trimitere preliminară — Directivele 89/665/CEE și 92/13/CEE — Achiziții publice — Proceduri privind căile de atac — Reglementare națională care condiționează admisibilitatea căilor de atac împotriva actelor autorității contractante de constituirea unei «garanții de bună conduită» — Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene — Articolul 47 — Dreptul la o cale de atac efectivă”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 15 septembrie 2016

1. Apropierea legislațiilor – Proceduri privind căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice de bunuri și de lucrări – Directivele 89/665 și 92/13 – Obligația statelor membre de a prevedea o cale de atac – Acces la căile de atac – Modalități procedurale – Puterea de apreciere a statelor membre – Limite – Obligația de a asigura respectarea dreptului la o cale de atac efectivă și de acces la o instanță judecătorească imparțială

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 89/665 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66, art. 1 alin. (1) și (3), și Directiva 92/13 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66, art. 1 alin. (1) și (3)]

2. Apropierea legislațiilor – Proceduri privind căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice de bunuri și de lucrări – Directivele 89/665 și 92/13 – Obligația statelor membre de a prevedea o cale de atac – Acces la căile de atac – Reglementare națională care condiționează admisibilitatea căilor de atac de constituirea unei garanții de bună conduită rambursabile, în vederea descurajării contestațiilor abuzive – Admisibilitate – Condiții – Respectarea principiului proporționalității

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 52 alin. (1); Directiva 89/665 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66, art. 1 alin. (1)-(3), și Directiva 92/13 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66, art. 1 alin. (1)-(3)]

1.  Articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva 89/665 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66, și articolul 1 alineatele (1) și (3) din Directiva 92/13 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66, care sunt destinate să protejeze operatorii economici împotriva arbitrarului autorității contractante, urmăresc să asigure existența în toate statele membre a unor căi de atac eficiente pentru garantarea aplicării efective a normelor Uniunii în domeniul atribuirii contractelor de achiziții publice, în special într‑un stadiu în care încălcările încă pot fi corectate. Cu toate acestea, nici Directiva 89/665, nici Directiva 92/13 nu conțin dispoziții care să reglementeze în mod specific condițiile în care aceste căi de atac pot fi exercitate. Acestea stabilesc doar condițiile minimale pe care procedurile privind căile de atac reglementate în ordinile juridice naționale trebuie să le îndeplinească pentru a se conforma dreptului Uniunii în domeniul achizițiilor publice.

   Cu toate acestea, modalitățile procedurale ale căilor de atac în justiție menite să asigure protecția drepturilor conferite de dreptul Uniunii candidaților și ofertanților lezați de decizii ale autorităților contractante nu pot să aducă atingere efectului util al Directivelor 89/665 și 92/13, al căror obiectiv este de a garanta că deciziile nelegale ale autorităților contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente și cât se poate de rapide. Trebuie în special să se garanteze că nu se aduce atingere nici eficienței Directivelor 89/665 și 92/13, nici drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii. În plus, astfel cum reiese din considerentul (36) al acesteia, Directiva 2007/66 de modificare a Directivelor 89/665 și 92/13 în ceea ce privește ameliorarea eficacității căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, și, prin urmare, Directiva 89/665, precum și Directiva 92/13, pe care le‑a modificat și le‑a completat, urmăresc să asigure respectarea deplină a dreptului la o cale de atac efectivă și de acces la o instanță judecătorească imparțială, în conformitate cu articolul 47 primul și al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În consecință, atunci când definesc modalitățile procedurale ale căilor de atac în justiție menite să asigure protecția drepturilor conferite de Directivele 89/665 și 92/13 candidaților și ofertanților lezați de decizii ale autorităților contractante, statele membre trebuie să garanteze respectarea dreptului la o cale de atac efectivă și de acces la o instanță judecătorească imparțială, consacrat la articolul 47 din cartă.

   (a se vedea punctele 41-46)

2.  Articolul 1 alineatele (1)-(3) din Directiva 89/665 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66, și articolul 1 alineatele (1)-(3) din Directiva 92/13 privind coordonarea actelor cu putere de lege și actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziții publice ale entităților care desfășoară activități în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66, citite în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie să fie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care condiționează admisibilitatea oricărei căi de atac împotriva unui act al autorității contractante de obligația reclamantului de a constitui garanția de bună conduită pe care o prevede în beneficiul autorității contractante, din moment ce această garanție trebuie să îi fie restituită reclamantului indiferent de soluția pronunțată în calea de atac.

   Astfel, deși garanția de bună conduită menționată constituie, drept condiție prealabilă pentru examinarea oricărei căi de atac, o restrângere a dreptului la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești în sensul articolului 47 din cartă, ea este în mod clar și precis stabilită de lege și nu aduce atingere substanței dreptului la o cale de atac efectivă, din moment ce, în orice caz, ea nu poate fi reținută de autoritatea contractantă, indiferent de soluția care ar fi pronunțată în calea de atac. Pe de altă parte, ea urmărește un obiectiv legitim întrucât constituie o măsură de natură să descurajeze contestațiile abuzive și să garanteze pentru toți justițiabilii, în interesul unei bune administrări a justiției, soluționarea căilor lor de atac în termene cât se poate de scurte, în conformitate cu articolul 47 primul și al doilea paragraf din cartă.

   În sfârșit, ea păstrează un raport de proporționalitate rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit. Astfel, obligația de constituire a garanției de bună conduită este aptă să realizeze obiectivul de combatere a căilor de atac abuzive urmărit în măsura în care ea reprezintă o povară financiară pentru persoana interesată, indiferent dacă aceasta efectuează un virament bancar sau constituie o garanție bancară. Or, mobilizarea unei sume importante prin virament bancar, ca și necesitatea de a îndeplini demersurile cerute în vederea constituirii unei garanții bancare și de a plăti cheltuielile aferente acestei constituiri sunt de natură să determine persoanele interesate să manifeste o anumită prudență în introducerea căii lor de atac. Pe de altă parte, din moment ce implică resursele sau cel puțin posibilitățile de creditare ale persoanelor interesate până la momentul eliberării sale, garanția de bună conduită este de natură să le determine să dea dovadă de diligență în cadrul procedurilor pe care le inițiază, în conformitate cu cerința privind celeritatea căilor de atac prevăzută la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 89/665 și la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 92/13. În plus, întrucât reținerea automată și necondiționată a garanției de bună conduită de către autoritatea contractantă și plata acesteia la prima cerere nu mai sunt posibile, nu se poate considera că simpla obligație de a o constitui, drept condiție de admisibilitate a oricărei căi de atac, depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de combatere a căilor de atac abuzive pe care intenționează să îl urmărească. Astfel, garanția de bună conduită, reprezentând 1 % din valoarea contractului de achiziții publice, plafonată în funcție de natura contractului, rămâne modestă, în special pentru ofertanții care trebuie în mod normal să justifice o anumită capacitate financiară. În continuare și în orice caz, această garanție poate fi constituită sub forma unei garanții bancare. În cele din urmă, ea nu trebuie să fie constituită decât pentru perioada cuprinsă între introducerea acțiunii și soluționarea definitivă a acesteia.

   (a se vedea punctele 49, 50, 54-57, 59-61 și 63 și dispozitivul)