Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62014CJ0363

    Parlamentul/Consiliul

    Cauza C‑363/14

    Parlamentul European

    împotriva

    Consiliului Uniunii Europene

    „Acțiune în anulare — Cooperare polițienească și judiciară în materie penală — Europol — Lista statelor terțe și a organizațiilor cu care Europol încheie acorduri — Determinarea temeiului juridic — Cadru juridic aplicabil ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona — Dispoziții tranzitorii — Temei juridic derivat — Distincție între acte legislative și măsuri de punere în aplicare — Consultarea Parlamentului — Inițiativă a unui stat membru sau a Comisiei”

    Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 10 septembrie 2015

    1. Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Oficiul European de Poliție (Europol) – Stabilirea de relații cu state terțe – Decizia 2014/269 de modificare a listei statelor și a organizațiilor care pot fi părți la un acord cu Europol – Temei juridic – Abrogarea articolului 34 UE – Irelevanță în privința legalității Deciziei 2014/269

      [art. 34 UE; Decizia 2009/371 a Consiliului, art. 26 alin. (1) lit. (a), Decizia 2009/934 a Consiliului, art. 5 și 6, și Deciziile 2009/935 și 2014/269 ale Consiliului]

    2. Acte ale instituțiilor – Alegerea temeiului juridic – Alegere care trebuie să se întemeieze pe elemente obiective susceptibile să facă obiectul uni control jurisdicțional

      (art. 5 TUE)

    3. Acte ale instituțiilor – Procedură de elaborare – Normele tratatelor – Caracter obligatoriu – Posibilitatea unei instituții de a stabili temeiuri juridice derivate – Inexistență

      [art. 13 alin. (2) TUE]

    4. Acte ale instituțiilor – Reglementare de bază și reglementare de punere în aplicare – Reglementare de punere în aplicare care nu poate nici să modifice, nici să completeze elementele esențiale ale reglementării de bază – Calificarea elementelor esențiale – Luarea în considerare a caracteristicilor și a particularităților domeniului vizat – Modificare printr‑un act de punere în aplicare a listei statelor și a organizațiilor terțe care pot fi părți la un acord cu Oficiul European de Poliție (Europol) – Admisibilitate – Modificare care nu constituie un element esențial al unei reglementări de bază

      [art. 290 TFUE; Decizia 2009/371 a Consiliului, art. 23, și Decizia 2009/934 a Consiliului, art. 5 alin. (4)]

    5. Acțiune în anulare – Act atacat – Aprecierea legalității în funcție de informațiile disponibile la momentul adoptării actului

      (art. 263 TFUE)

    6. Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Temei juridic – Articolul 34 UE – Măsuri de punere în aplicare a deciziilor Consiliului – Adoptare care nu este condiționată de inițiativa prealabilă a unui stat membru sau a Comisiei

      [art. 34 alin. (2) lit. (c) UE; Decizia 2009/371 a Consiliului, art. 23, Decizia 2009/934 a Consiliului, art. 5 alin. (4) și art. 6, Decizia 2009/935 a Consiliului, art. 1, și Decizia 2014/269 a Consiliului]

    7. Tratatele Uniunii – Dispoziții tranzitorii – Menținerea efectelor actelor adoptate în temeiul Tratatului UE – Incompatibilitate cu normele de procedură aplicabile după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona – Irelevanță

      [art. 290 TFUE; Protocolul nr. 36 anexat la Tratatele UE și FUE, art. 9; Decizia 2009/371 a Consiliului, art. 26 alin. (1) lit. (a)]

    8. Cooperare polițienească și judiciară în materie penală – Oficiul European de Poliție (Europol) – Stabilirea de relații cu state terțe – Modificarea listei statelor și a organizațiilor terțe care pot fi părți la un acord cu Europol – Obligația de consultare a Parlamentului European – Întindere

      [art. 39 alin. (1) UE; art. 291 TFUE; Protocolul nr. 36 anexat la Tratatele UE și FUE, art. 9; Decizia 2009/371 a Consiliului, art. 26 alin. (1) lit. (a), și Decizia 2009/935 a Consiliului]

    9. Acte ale instituțiilor – Procedură de elaborare – Consultarea Parlamentului – Utilizare eronată a unei proceduri de consultare facultativă – Legalitate – Condiții

    1.  Nu se poate considera, având în vedere textul Deciziei 2014/269 de modificare a Deciziei 2009/935/JAI în ceea ce privește lista statelor terțe și a organizațiilor cu care Europol încheie acorduri, care trebuie, în principiu, pentru a îndeplini obligația de motivare, să menționeze temeiul juridic pe care este fondată, că această decizie se întemeiază pe articolul 34 UE. Astfel, decizia menționată nu se referă la articolul 34 UE, iar în referirile sale se face trimitere în mod explicit la articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2009/371 privind înființarea Europol, precum și la articolele 5 și 6 din Decizia 2009/934 de adoptare a normelor de punere în aplicare care reglementează relațiile Europol cu partenerii, inclusiv schimbul de date cu caracter personal și de informații clasificate.

      În această privință, împrejurarea că articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE ar constitui singurul temei juridic posibil pentru adoptarea unei măsuri precum Decizia 2014/269, chiar presupunând că ar fi dovedită, este irelevantă, în măsura în care alegerea explicită a Consiliului de a nu menționa în respectiva decizie această dispoziție, ci articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2009/371, precum și articolele 5 și 6 din Decizia 2009/934, arată în mod clar că Decizia 2014/269 se întemeiază pe aceste din urmă dispoziții ca atare. În aceste condiții, abrogarea articolului 34 UE prin Tratatul de la Lisabona nu privează de temei juridic Decizia 2014/269.

      (a se vedea punctele 23, 24, 26 și 28)

    2.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctul 41)

    3.  În măsura în care normele referitoare la formarea voinței instituțiilor Uniunii sunt stabilite de tratate și nu sunt nici la dispoziția statelor membre, nici a instituțiilor înseși, numai tratatele pot abilita, în cazuri speciale, o instituție să modifice o procedură decizională pe care o stabilesc. În consecință, a recunoaște unei instituții posibilitatea de a stabili temeiuri juridice derivate care permit adoptarea unor acte legislative sau a unor măsuri de punere în aplicare, fie în sensul unei îngreunări, fie în sensul unei simplificări a modalităților de adoptare a unui act, ar echivala cu a‑i atribui o competență legislativă care depășește ceea ce este prevăzut prin tratate.

      (a se vedea punctul 43)

    4.  Adoptarea normelor esențiale ale unei materii precum cooperarea polițienească este de competența exclusivă a legiuitorului Uniunii, iar aceste norme trebuie adoptate în reglementarea de bază. În consecință, dispozițiile care stabilesc elementele esențiale ale unei reglementări de bază, a căror adoptare necesită efectuarea unor alegeri politice care se numără printre sarcinile proprii ale legiuitorului Uniunii, nu pot face obiectul unei delegări și nici nu pot figura în acte de punere în aplicare. În această privință, identificarea elementelor unei materii care trebuie considerate esențiale trebuie să se întemeieze pe elemente obiective care pot face obiectul unui control jurisdicțional și impune luarea în considerare a caracteristicilor și a particularităților domeniului vizat.

      În ceea ce privește lista statelor terțe și a organizațiilor cu care Oficiul European de Poliție (Europol) încheie acorduri, astfel cum este anexată la Decizia 2009/935, care stabilește lista menționată, modificarea acesteia nu constituie un element esențial al materiei reglementate prin Decizia 2009/371 privind înființarea Europol și, prin urmare, este permis ca legiuitorul Uniunii să prevadă că această modificare va putea fi efectuată prin intermediul unui act de punere în aplicare. Astfel, stabilirea unor relații între Europol și state terțe constituie o acțiune accesorie activităților Europol, neputându‑se de altfel stabili și întreține relații de cooperare cu aceste state, în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Decizia 2009/371, decât în măsura în care este necesar în vederea îndeplinirii sarcinilor Europol. În plus, legiuitorul Uniunii a prevăzut principiul stabilirii și întreținerii de astfel de relații, a definit obiectivul pe care aceste relații trebuie să îl urmărească și a precizat cadrul în care trebuie să se desfășoare relațiile menționate. În consecință, chiar dacă o decizie privind modificarea listei implică anumite arbitraje care prezintă dimensiuni tehnice și politice, nu se poate considera că o asemenea decizie necesită alegeri politice care se numără printre sarcinile proprii ale legiuitorului Uniunii.

      Desigur, transmiterea datelor personale, care poate fi permisă de acordurile încheiate în temeiul articolului 23 din Decizia 2009/371, este susceptibilă să constituie o ingerință în drepturile fundamentale ale persoanelor vizate și unele dintre aceste ingerințe pot prezenta o asemenea importanță încât să devină necesară intervenția legiuitorului Uniunii. Cu toate acestea, însuși principiul transmiterii datelor personale către anumite state terțe și cadrul în care trebuie să aibă loc această transmitere au fost reglementate chiar de legiuitor, dat fiind că articolul 23 alineatul (6) litera (b) din Decizia 2009/371 și articolul 5 alineatul (4) din Decizia 2009/934 de adoptare a normelor de punere în aplicare, care reglementează relațiile Europol cu partenerii, prevăd, printre altele, realizarea unei evaluări care să ateste că statul terț în cauză asigură un nivel adecvat de protecție a datelor. În orice caz, includerea unui stat terț pe listă nu permite, în sine, nicio transmitere de date personale către acesta, o asemenea transmitere nefiind posibilă decât în urma încheierii între Europol și statul respectiv a unui acord care să permită în mod special transmiterea unor astfel de date.

      (a se vedea punctele 46, 47, 49-51, 53-55 și 57)

    5.  A se vedea textul deciziei.

      (a se vedea punctul 59)

    6.  În ceea ce privește procedura de adoptare a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a deciziilor adoptate în cadrul titlului din Tratatul privind Uniunea Europeană referitor la cooperarea polițienească și judiciară în materie penală, articolul 34 alineatul (2) litera (c) UE distinge, pe de o parte, deciziile pe care le poate adopta Consiliul hotărând în unanimitate și, pe de altă parte, măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestor decizii la nivelul Uniunii, pe care Consiliul le adoptă hotărând cu majoritate calificată. În acest context, termenii „la inițiativa oricărui stat membru sau a Comisiei” trebuie interpretați, având în vedere sintaxa frazelor din care este compusă dispoziția menționată, în sensul că nu se raportează decât la măsurile de bază pe care le poate adopta Consiliul hotărând în unanimitate. Rezultă, așadar, din textul aceleiași dispoziții că aceasta trebuie interpretată în sensul că o inițiativă a unui stat membru sau a Comisiei nu este necesară în vederea adoptării unor măsuri de punere în aplicare.

      (a se vedea punctele 60 și 62-64)

    7.  Articolul 9 din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul că o dispoziție a unui act adoptat în mod legal pe baza Tratatului UE înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și care prevede modalități de adoptare a unor măsuri de punere în aplicare a acestui act continuă să își producă efectele juridice atât timp cât nu a fost abrogată, anulată sau modificată și permite adoptarea unor măsuri de punere în aplicare în temeiul procedurii pe care o definește.

      În consecință, în ceea ce privește un argument legat de incompatibilitatea articolului 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2009/371 privind înființarea Europol cu normele de procedură aplicabile după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, întrucât articolul 290 TFUE nu este aplicabil, articolul 26 alineatul (1) litera (a) menționat nu poate fi incompatibil cu această dispoziție din Tratatul FUE.

      (a se vedea punctele 68, 70 și 71)

    8.  Consultarea corespunzătoare a Parlamentului în cazurile prevăzute de normele aplicabile de drept al Uniunii constituie o normă fundamentală de procedură a cărei nerespectare determină nulitatea actului vizat.

      În ceea ce privește lista statelor terțe și a organizațiilor cu care Oficiul European de Poliție (Europol) încheie acorduri, astfel cum figurează în anexa la Decizia 2009/935, care stabilește această listă, din articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2009/371 privind înființarea Europol rezultă că Consiliul este ținut să consulte Parlamentul înainte de a modifica lista. În această privință, abrogarea articolului 39 alineatul (1) UE prin Tratatul de la Lisabona nu poate repune în discuție această obligație de a consulta Parlamentul, aceasta fiind expres prevăzută la articolul 26 alineatul (1) litera (a) din Decizia 2009/371. De asemenea, faptul că articolul 291 TFUE nu prevede obligația de a consulta Parlamentul este lipsit de pertinență, în măsura în care obligația de a consulta Parlamentul constituie unul dintre efectele juridice ale Deciziei 2009/371 care sunt menținute după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în temeiul articolului 9 din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană.

      (a se vedea punctele 82 și 84-86)

    9.  O eroare comisă de Consiliu, în interpretarea temeiului juridic aplicabil, cu privire la caracterul obligatoriu al unei consultări a Parlamentului nu constituie, ca atare, o încălcare a unei norme fundamentale de procedură dacă nu s‑a dovedit că această eroare ar fi condus în practică la limitarea rolului acordat Parlamentului în procedura de adoptare a actului în cauză sau la afectarea conținutului acestui act. Aceasta este situația în special atunci când Parlamentul a putut prezenta Consiliului poziția sa înainte de adoptarea actului. În aceste condiții, nu se poate considera că eroarea comisă de Consiliu a împiedicat participarea efectivă a Parlamentului la procedura în cauză sau că a adus atingere condițiilor de exercitare de către Parlament a funcțiilor sale.

      Pe de altă parte, întrucât înlocuirea eronată cu un temei juridic care impune consultarea Parlamentului a unui temei juridic care nu prevede o astfel de consultare constituie un viciu pur formal, împrejurarea că Consiliul se înșală în privința cadrului juridic în care consultă Parlamentul nu este de natură să producă efecte asupra conținutului deciziei adoptate la finalul procedurii respective.

      (a se vedea punctele 89-91, 94 și 96)

    Top