Cauza C‑241/14

Roman Bukovansky

împotriva

Finanzamt Lörrach

(cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Baden‑Württemberg)

„Trimitere preliminară — Fiscalitate — Acord între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor — Raportul dintre acest acord și convențiile bilaterale pentru evitarea dublei impuneri — Egalitate de tratament — Discriminare pe motive de cetățenie — Resortisant al unui stat membru al Uniunii Europene — Lucrători frontalieri — Impozit pe venituri — Repartizarea competenței fiscale — Element de legătură fiscală — Cetățenie”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 19 noiembrie 2015

Acorduri internaționale — Acordul CE‑Elveția privind libera circulație a persoanelor — Egalitate de tratament — Convenție bilaterală pentru evitarea dublei impuneri încheiată între Elveția și un stat membru prin care acestui stat membru îi este atribuită competența de a impozita veniturile din salarii ale unui contribuabil al respectivului stat membru, care nu deține cetățenia elvețiană, dar care și‑a transferat reședința Din statul membru menționat în Elveția, păstrându‑și totodată locul de muncă în statul membru — Convenție care atribuie Elveției competența de a impozita veniturile din salarii ale unui resortisant elvețian care se află într‑o situație analogă — Admisibilitate

(Acord CE‑Elveția privind libera circulație a persoanelor, art. 2 și anexa I art. 9)

Principiile nediscriminării și egalității de tratament, prevăzute la articolul 2 din Acordul dintre Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Confederația Elvețiană, pe de altă parte, privind libera circulație a persoanelor și la articolul 9 din anexa I la acest acord, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei convenții bilaterale pentru evitarea dublei impuneri, încheiate între Confederația Elvețiană și un stat membru, în temeiul căreia competența de a impozita veniturile salariale ale unui contribuabil al acestui stat membru care nu are cetățenia elvețiană, deși și‑a transferat reședința din statul membru în Elveția, menținându‑și totodată locul de muncă salariat în statul membru respectiv, revine statului sursei acestor venituri, și anume statul membru menționat, în timp ce competența de a impozita veniturile salariale ale unui resortisant elvețian care se află într‑o situație analogă revine noului stat de reședință, în speță Confederația Elvețiană.

Deși, potrivit articolului 21 alineatul (1) din Acordul privind libera circulație a persoanelor, dispozițiile convențiilor bilaterale pentru evitarea dublei impuneri nu sunt afectate de dispozițiile acordului menționat, articolul 9 din anexa I la acordul menționat, intitulat „Tratamentul egal”, prevede totuși, la alineatul (2), o normă specială prin care se urmărește ca lucrătorul salariat și membrii familiei sale să beneficieze de aceleași avantaje fiscale și sociale ca și lucrătorii salariați naționali și membrii familiilor acestora. În acest context, Curtea a statuat deja că, în materie de avantaje fiscale, principiul egalității de tratament, prevăzut de această din urmă dispoziție, poate fi invocat și de un lucrător resortisant al unei părți contractante, care și‑a exercitat dreptul la liberă circulație, împotriva statului său de origine.

Sesizată cu cereri de decizie preliminară cu privire la aspectul dacă convențiile pentru evitarea dublei impuneri încheiate între statele membre ale Uniunii trebuie să fie compatibile cu principiul egalității de tratament și, în general, cu libertățile de circulație garantate de dreptul primar al Uniunii, Curtea a decis că statele membre sunt libere, în cadrul unor asemenea convenții, să stabilească factorii de legătură în vederea partajării competenței fiscale, dar că, în exercitarea competenței de impozitare astfel repartizate, ele au obligația de a respecta acest principiu și aceste libertăți.

În consecință, în cazul în care, într‑o asemenea convenție, criteriul cetățeniei apare într‑o dispoziție care are ca obiect repartizarea competenței fiscale, nu se poate considera că această diferențiere întemeiată pe cetățenie constituie discriminare interzisă.

Această jurisprudență trebuie să se aplice prin analogie relației dintre Acordul privind libera circulație a persoanelor și convențiile pentru evitarea dublei impuneri încheiate între statele membre și Confederația Elvețiană.

Astfel, după cum reiese din preambul, din articolul 1 litera (d) și din articolul 16 alineatul (2) din acordul menționat, acesta urmărește să realizeze, în favoarea resortisanților Uniunii și a resortisanților Confederației Elvețiene, libera circulație a persoanelor pe teritoriile părților contractante ale acestui acord întemeindu‑se pe dispozițiile aplicate în Uniune, ale căror noțiuni trebuie interpretate conform jurisprudenței Curții.

Desigur, articolul 21 din Acordul privind libera circulație a persoanelor prevede că convențiile pentru evitarea dublei impuneri dintre statele membre ale Uniunii și Confederația Elvețiană nu sunt afectate de dispozițiile acestui acord. Articolul menționat nu poate avea însă un domeniu de aplicare care să intre în conflict cu principiile pe care se întemeiază acordul din care face parte. Respectivul articol nu poate fi, așadar, interpretat în sensul că permite statelor membre ale Uniunii și Confederației Elvețiene să aducă atingere realizării liberei circulații a persoanelor, privând, în exercitarea competențelor fiscale astfel cum sunt repartizate prin convențiile lor bilaterale pentru evitarea dublei impuneri, articolul 9 alineatul (2) din anexa I la acordul menționat de efectul său util.

(a se vedea punctele 34, 36-41 și 48 și dispozitivul)