Cauza C‑229/14

Ender Balkaya

împotriva

Kiesel Abbruch- und Recycling Technik GmbH

(cerere de decizie preliminară formulată de Arbeitsgericht Verden)

„Trimitere preliminară — Directiva 98/59/CE — Articolul 1 alineatul (1) litera (a) — Concedieri colective — Noțiunea «lucrător» — Membru al conducerii unei societăți de capital — Persoană care lucrează în cadrul unei măsuri de învățare și de reinserție profesională și care beneficiază de un ajutor public pentru formare fără a primi vreo remunerație de la angajator”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 9 iulie 2015

1. Politica socială – Apropierea legislațiilor – Concedieri colective – Directiva 98/59 – Domeniu de aplicare – Noțiunea „lucrător” – Interpretare autonomă și uniformă

   [Directiva 98/59 a Consiliului, art. 1 alin. (1) lit. (a)]

2. Politica socială – Apropierea legislațiilor – Concedieri colective – Directiva 98/59 – Domeniu de aplicare – Calculul pragurilor de lucrători angajați – Reglementare națională care exclude din calculul menționat un membru al conducerii unei societăți de capital – Inadmisibilitate

   [Directiva 98/59 a Consiliului, considerentul (2) și art. 1 alin. (1) lit. (a)]

3. Politica socială – Apropierea legislațiilor – Concedieri colective – Directiva 98/59 – Domeniu de aplicare – Noțiunea „lucrător” – Stagiar care desfășoară o activitate practică în cadrul unei întreprinderi – Includere

   [Directiva 98/59 a Consiliului, art. 1 alin. (1) lit. (a)]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 33, 34, 36 și 37)

2.  Articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 98/59 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale care nu ia în considerare, în calculul numărului lucrătorilor angajați prevăzut de această dispoziție, un membru al conducerii unei societăți de capital care își desfășoară activitatea sub conducerea și sub controlul unui alt organ al acestei societăți, care primește o remunerație în schimbul activității sale și care nu deține el însuși participații în cadrul societății respective.

   În această privință, faptul că o persoană are calitatea de membru al unui organ de conducere al unei societăți de capital nu poate exclude, ca atare, posibilitatea ca această persoană să se afle într‑un raport de subordonare față de respectiva societate. Astfel, trebuie examinate condițiile de încadrare a acestui membru, natura funcției care i‑a fost încredințată, cadrul în care se exercită aceasta, întinderea atribuțiilor persoanei respective și controlul la care este supusă în interiorul societății, precum și împrejurările în care poate fi revocat. Deși un astfel de membru al conducerii unei societăți de capital dispune de o marjă de apreciere în exercitarea funcției sale care o depășește, printre altele, pe cea a unui lucrător, în sensul dreptului național, căruia i se pot impune de către angajator în detaliu sarcinile pe care trebuie să le realizeze și modul în care acestea trebuie executate, nu este mai puțin adevărat că acesta se află într‑un raport de subordonare cu respectiva societate.

   În plus, această interpretare este confirmată de finalitatea Directivei 98/59, care urmărește, astfel cum reiese din considerentul (2) al acesteia, în special să se acorde o protecție sporită lucrătorilor în cazul concedierilor colective. În conformitate cu acest obiectiv, nu se poate da o definiție restrânsă noțiunilor care definesc domeniul de aplicare al directivei respective, printre care se numără și noțiunea „lucrător”, care figurează la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din aceeași directivă.

   În sfârșit, o reglementare sau o practică națională care nu îi ia în considerare pe membrii conducerii unei societăți de capital în calculul numărului de lucrători angajați prevăzut la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 98/59 este de natură nu numai să afecteze protecția acordată respectivilor membri prin această directivă, ci mai ales să îi priveze pe toți lucrătorii angajați de anumite întreprinderi, care dispun în mod normal de mai mult de 20 de lucrători, de drepturile pe care le au în temeiul directivei menționate și, ca urmare a acestui fapt, aduce atingere efectului util al aceleiași directive.

   (a se vedea punctele 38, 41, 44, 47 și 48 și dispozitiv 1)

3.  Articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 98/59 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective trebuie interpretat în sensul că o persoană care exercită o activitate practică într‑o întreprindere sub forma unui stagiu, fără a fi remunerată de angajatorul său, dar care beneficiază de sprijinul financiar al organismului public însărcinat cu promovarea muncii, pentru această activitate recunoscută de organismul menționat pentru a dobândi sau pentru a‑și aprofunda cunoștințele ori pentru a urma o formare profesională, trebuie să se considere că are calitatea de lucrător în sensul acestei dispoziții.

   Astfel, pe de o parte, noțiunea de lucrător în dreptul Uniunii se extinde la persoanele care desfășoară un stagiu de pregătire sau perioade de învățare a unei profesii, care pot fi considerate că reprezintă o pregătire practică legată de exercitarea însăși a profesiei în cauză, din moment ce respectivele perioade sunt efectuate în condițiile unei activități salariate reale și efective, în favoarea și sub conducerea unui angajator.

   Pe de altă parte, nici contextul juridic al raportului de muncă din dreptul național în cadrul căruia se efectuează o formare profesională sau un stagiu, nici originea resurselor utilizate pentru remunerarea persoanei interesate și în special finanțarea acesteia prin intermediul unor subvenții publice nu pot avea vreo consecință în ceea ce privește recunoașterea sau nerecunoașterea unei persoane ca lucrător.

   (a se vedea punctele 50-52 și dispozitiv 2)