Cauza C‑184/14

A

împotriva

B

(cerere de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione)

„Trimitere preliminară — Cooperare judiciară în materie civilă și comercială — Competența în materia obligațiilor de întreținere — Regulamentul (CE) nr. 4/2009 — Articolul 3 literele (c) și (d) — Cerere cu privire la o obligație de întreținere în favoarea copiilor minori concomitentă cu o procedură de separare a părinților, inițiată în alt stat membru decât cel în care copiii au reședința obișnuită”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 16 iulie 2015

Cooperare judiciară în materie civilă – Competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie de obligații de întreținere – Regulamentul nr. 4/2009 – Competența în materie de obligații de întreținere – Instanța de la locul reședinței obișnuite a creditorului – Obligații de întreținere în favoarea unor copii minori – Caracter accesoriu numai față de o acțiune privind răspunderea părintească, excluzându‑se o acțiune referitoare la starea persoanelor – Competență exclusivă a instanței competente în ceea ce privește acțiunea în răspundere părintească

[Regulamentul nr. 4/2009 al Consiliului, art. 3 lit. (c) și (d)]

Articolul 3 literele (c) și (d) din Regulamentul nr. 4/2009 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care o instanță dintr‑un stat membru este sesizată cu o acțiune privind separarea sau desființarea legăturii conjugale dintre părinții unui copil minor, iar o instanță din alt stat membru este sesizată cu o acțiune privind răspunderea părintească asupra acestui copil, o cerere având ca obiect o obligație de întreținere față de același copil este accesorie numai acțiunii privind răspunderea părintească, în sensul articolului 3 litera (d) din acest regulament.

Astfel, prin natura sa, o cerere având ca obiect obligațiile de întreținere față de copiii minori este astfel legată intrinsec de acțiunea în răspundere părintească. În consecință, instanța competentă să soluționeze acțiunile privind răspunderea părintească, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului nr. 1347/2000, este cea mai bine plasată pentru a aprecia in concreto mizele cererii având ca obiect o obligație de întreținere în favoarea unui copil, a stabili cuantumul acelei obligații destinate să contribuie la cheltuielile de întreținere și de educare a copilului prin adaptarea acesteia, în funcție de modul de încredințare stabilit, în comun sau exclusiv, în funcție de dreptul de vizită, de durata acestui drept și de celelalte elemente de natură factuală privind exercitarea răspunderii părintești prezentate în fața sa.

(a se vedea punctele 40, 43 și 48 și dispozitivul)