Cauza C‑12/14

Comisia Europeană

împotriva

Republicii Malta

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Securitate socială — Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 — Articolul 46b — Regulamentul (CE) nr. 883/2004 — Articolul 54 — Pensii pentru limită de vârstă — Reguli pentru prevenirea cumulului — Persoane care beneficiază de o pensie pentru limită de vârstă potrivit regimului național și de o pensie de funcționar potrivit regimului dintr‑un alt stat membru — Reducerea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 3 martie 2016

1. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Dreptul la acțiune al Comisiei – Exercitare discreționară

   (art. 258 TFUE)

2. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Dreptul la acțiune al Comisiei – Exercitare ce nu depinde de dovedirea unui interes specific pentru a acționa – Obiect al acțiunii care corespunde obiectului litigiului definit în scrisoarea de punere în întârziere și în avizul motivat – Inexistența unui abuz de putere

   (art. 258 TFUE)

3. Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Obiectul litigiului – Calificare în raport cu dreptul Uniunii a unui regim din alt stat membru, intervenient în procedură – Încălcarea drepturilor procedurale ale acestui din urmă stat membru – Inexistență – Admisibilitate

   (art. 258 TFUE)

4. Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Reglementare a Uniunii – Domeniu de aplicare material – Menționare și lipsa menționării unei legi sau reglementări naționale de către un stat membru în declarațiile prevăzute la articolul 5 din Regulamentul nr. 1408/71 și la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 – Efecte – Obligațiile statelor membre în legătură cu declarațiile menționate

   [art. 4 alin. (3) TUE; art. 259 TFUE; Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 883/2004, art. 9 alin. (1), art. 71 și 72; Regulamentul Consiliului nr. 1408/71, art. 5, 80 și 81]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 24)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 26)

3.  Admisibilitatea unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva unui stat membru nu poate fi repusă în discuție ca urmare a faptului că Curtea ar fi pusă în situația, în cadrul unei acțiuni, să precizeze calificarea în raport cu dreptul Uniunii a unui regim din alt stat membru. O asemenea precizare nu este nici de natură să conducă la încălcarea drepturilor procedurale ale acestui din urmă stat, care este intervenient în procedură.

   (a se vedea punctul 27)

4.  Din principiul cooperării loiale, enunțat la articolul 4 alineatul (3) TUE, rezultă că, în vederea declarațiilor prevăzute la articolul 5 din Regulamentul nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității și la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, orice stat membru trebuie să efectueze o examinare diligentă a propriilor regimuri de securitate socială și, dacă este necesar, la capătul acestei examinări să declare că ele intră în domeniul de aplicare al acestor regulamente. Rezultă de asemenea din acest principiu că celelalte state membre au dreptul să se aștepte ca statul membru în cauză să se fi conformat acestor obligații.

   Astfel, aceste declarații creează prezumția că legislațiile naționale declarate în temeiul articolului 5 din Regulamentul nr. 1408/71 sau al articolului 9 din Regulamentul nr. 883/2004 intră în domeniul de aplicare al acestor regulamente și leagă în principiu celelalte state membre. Invers, în măsura în care un stat membru s‑a abținut să declare o legislație națională în temeiul regulamentelor amintite, celelalte state membre pot deduce, în principiu, din aceasta că legislația respectivă nu intră în domeniul de aplicare material al regulamentelor menționate.

   De asemenea, atât timp cât declarațiile făcute de un stat membru nu sunt modificate sau retrase, celelalte state membre trebuie să țină seama de ele. Revine statului membru care a făcut declarația sarcina de a reevalua temeinicia acesteia și, dacă este cazul, de a o modifica atunci când un alt stat membru manifestă îndoieli în ceea ce privește exactitatea acestor declarații.

   Această concluzie nu implică însă faptul că un stat membru este lipsit de orice posibilitate de a reacționa atunci când are cunoștință despre informații care suscită îndoieli cu privire la exactitatea declarațiilor făcute de un alt stat membru.

   În primul rând, dacă declarația ridică semne de întrebare, iar statele membre nu reușesc să se pună de acord, printre altele, cu privire la calificarea legislațiilor sau a regimurilor în cadrul domeniului de aplicare al Regulamentelor nr. 1408/71 și nr. 883/2004, acestea au posibilitatea să se adreseze comisiei administrative prevăzute la articolele 80 și 81 din Regulamentul nr. 1408/71, precum și la articolele 71 și 72 din Regulamentul nr. 883/2004. În al doilea rând, în cazul în care aceasta din urmă nu reușește să concilieze punctele de vedere ale statelor membre cu privire la legislația aplicabilă în speță, revine eventual statului membru care se îndoiește de exactitatea unei declarații a unui alt stat membru sarcina să se adreseze Comisiei sau, în ultimă instanță, să inițieze o procedură în temeiul articolului 259 TFUE, pentru a permite Curții să examineze, cu ocazia unei asemenea acțiuni, problema legislației aplicabile.

   În schimb, nu rezultă nici din articolul 5 din Regulamentul 1408/71 și nici din articolul 9 din Regulamentul nr. 883/2004 că alte state membre decât cel care a instituit legea sau reglementarea menționată fără a o declara ar avea datoria să determine din proprie inițiativă dacă trebuie totuși să se considere că aceasta intră în domeniul de aplicare material al regulamentelor în cauză.

   (a se vedea punctele 37-41 și 44)