Cauza C‑672/13

OTP Bank Nyrt

împotriva

Magyar Állam

și

Magyar Államkincstár

(cerere de decizie preliminară formulată de Fővárosi Törvényszék)

„Trimitere preliminară — Ajutor de stat — Articolul 107 alineatul (1) TFUE — Noțiunea «ajutor de stat» — Ajutor pentru locuințe acordat, înainte de aderarea Ungariei la Uniunea Europeană, anumitor categorii de familii — Lichidarea ajutorului de către instituții de credit în schimbul unei garanții de stat — Articolul 108 alineatul (3) TFUE — Măsură care nu a fost în prealabil notificată Comisiei Europene — Nelegalitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 19 martie 2015

1. Întrebări preliminare — Competența Curții — Limite — Interpretarea noțiunii de ajutor — Includere

   (art. 108 TFUE și 267 TFUE)

2. Ajutoare acordate de state — Ajutoare existente și ajutoare noi — Examinare de către Comisie — Competență exclusivă — Competența instanțelor naționale — Limite

   [art. 107 TFUE și 108 TFUE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 1 lit. (b) pct. (i)]

3. Ajutoare acordate de state — Noțiune — Ajutoare care provin din resurse ale statului — Garantare a rambursării împrumuturilor pentru locuințe care implică imputarea plăților asupra bugetului general — Includere

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

4. Ajutoare acordate de state — Noțiune — Caracterul selectiv al măsurii — Garantare a rambursării împrumuturilor pentru locuințe de care beneficiază ansamblul unui sector economic — Includere

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

5. Ajutoare acordate de state — Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre — Atingere adusă concurenței — Garantare de către stat a rambursării împrumuturilor pentru locuințe — Acordarea unui avantaj sectorului în cauză — Inadmisibilitate

   [art. 107 alin. (1) TFUE]

6. Ajutoare acordate de state — Ajutoare existente și ajutoare noi — Măsură care nu poate fi calificată drept ajutor existent potrivit actului de aderare a statului membru în cauză — Calificare drept ajutor nou — Interdicție de executare înainte de decizia finală a Comisiei — Domeniu de aplicare — Obligațiile instanțelor naționale — Obligația de a dispune restituirea ajutorului ilegal

   [art. 107 alin. (1) TFUE și art. 108 alin. (3) TFUE]

7. Ajutoare acordate de state — Ajutoare acordate cu încălcarea normelor de procedură prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE — Obligațiile instanțelor naționale — Obligația de a dispune restituirea ajutorului ilegal — Căi de atac aflate la dispoziția beneficiarilor — Inexistență

   [art. 108 alin. (3) TFUE]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 26-32)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 35-37)

3.  O garanție de stat care constă în obligația autorităților publice de a rambursa, în anumite condiții, unei instituții de credit 80 % din cuantumul cumulat al capitalului și al dobânzilor de credite bonificate contractate la această instituție de credit și devenite irecuperabile, împrumuturi acordate în temeiul ajutorului pentru locuințe acordat tinerilor și al ajutorului acordat în temeiul vechiului regim de rambursare a impozitului, constituie, a priori, un ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE dacă sumele solicitate cu ocazia recurgerii la garanții sunt imputate asupra bugetului general și sunt acordate prin intermediul resurselor de stat.

   (a se vedea punctele 42 și 43 și dispozitivul)

4.  Un ajutor de stat poate fi selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE chiar și atunci când privește un întreg sector economic. În această privință, poate fi considerată selectivă o garanție de stat care constă în obligația de a rambursa, în anumite condiții, unei instituții de credit 80 % din cuantumul cumulat al capitalului și al dobânzilor de credite bonificate contractate la ceastă instituție de credit și devenite irecuperabile, împrumuturi acordate în temeiul ajutorului pentru locuințe acordat tinerilor și al ajutorului acordat în temeiul vechiului regim de rambursare a impozitului, dacă această garanție urmărește să favorizeze în mod exclusiv sectorul instituțiilor de credit.

   Cu toate acestea, revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze în special caracterul selectiv al unei asemenea garanții, stabilind, printre altele, dacă, în urma modificării unui decret național care a servit drept temei pentru instituirea acestei garanții, aceasta poate fi acordată altor operatori economici decât doar instituțiilor de credit și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă această împrejurare este de natură să repună în discuție caracterul selectiv al acestei garanții.

   (a se vedea punctele 49-52 și dispozitivul)

5.  O garanție de stat care constă în obligația autorităților publice de a rambursa, în anumite condiții, unei instituții de credit 80 % din cuantumul cumulat al capitalului și al dobânzilor de credite bonificate contractate la această instituție de credit și devenite irecuperabile, împrumuturi acordate în temeiul ajutorului pentru locuințe acordat tinerilor și al ajutorului acordat în temeiul vechiului regim de rambursare a impozitului permite instituțiilor de credit să acorde împrumuturi fără a trebui să își asume riscul economic al acestora. Astfel, instituțiile de credit care au încheiat un contract de comision nu trebuie să examineze în mod obligatoriu solvabilitatea împrumutaților și nici să prevadă o primă de garanție. În plus, împrumutații solicită, cel mai adesea, servicii suplimentare din partea acestor instituții cum ar fi deschiderea unui cont curent. Prin urmare, garanția de stat conferă instituțiilor menționate un avantaj întrucât are ca efect creșterea numărului de clienți și majorarea veniturilor lor.

   Rezultă că o astfel de garanție de stat are ca efect să consolideze poziția instituțiilor de credit în raport cu cea a altor operatori de pe piață și să facă mai dificil, pentru operatorii stabiliți în celelalte state membre, să pătrundă pe piața națională în cauză. Prin urmare, această garanție este susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze concurența, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

   (a se vedea punctele 57-59 și dispozitivul)

6.  Atunci când o măsură, care este încă aplicabilă după data aderării unui stat membru la Uniune, care constituie un ajutor public nu îndeplinește nici condițiile prevăzute de actul de aderare a acestui stat membru la Uniune, nici pe cele prevăzute la articolul 1 litera (b) din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 CE, aplicabil articolului 108 TFUE, pentru a putea fi calificată drept ajutor existent, aceasta trebuie considerată ajutor nou. O astfel de măsură trebuie, așadar, să fie notificată în prealabil Comisiei și nu poate fi pusă în aplicare înainte ca procedura să conducă la o decizie finală.

   În aceste condiții, dacă o instanță națională califică o garanție de stat ca fiind un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, o asemenea garanție trebuie să fie considerată un ajutor nou și este, prin urmare, supusă obligației de notificare prealabilă a Comisiei, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) TFUE. Revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă statul membru în cauză s‑a conformat acestei obligații și, în caz contrar, să declare această garanție ca fiind ilegală.

   În ceea ce privește consecințele care decurg dintr‑o asemenea ilegalitate, acestea constau, în special, în desființarea sa prin recuperare, în vederea restabilirii situației existente anterior. Astfel, prin rambursarea ajutorului, beneficiarul pierde avantajul de care dispunea pe piață în raport cu concurenții săi, iar situația anterioară plății ajutorului este restabilită. Dacă nu există împrejurări excepționale care să justifice nerambursarea ajutorului ilegal, instanța națională este obligată, în principiu, să dispună această rambursare, conform dreptului său național.

   (a se vedea punctele 62 și 66-73 și dispozitivul)

7.  În domeniul ajutoarelor de stat, chiar presupunând că Comisia declară, într‑o decizie finală care urmează să fie adoptată, o garanție de rambursare a împrumuturilor pentru locuințe, acordată de un stat membru anterior aderării sale la Uniune și care ulterior face obiectul unei analize în calitate de ajutor nou, ca fiind compatibilă cu piața internă, instanța națională rămâne obligată să dispună rambursarea acestui ajutor de stat, în conformitate cu dreptul său național. Astfel, cu riscul de a aduce atingere efectului direct al articolului 108 alineatul (3) ultima teză TFUE și de a nu ține seama de interesele justițiabililor, care trebuie protejate de instanțele naționale, decizia finală a Comisiei nu are drept consecință să facă conforme cu legea, a posteriori, actele de executare care erau nevalide pentru motivul că fuseseră adoptate cu încălcarea interdicției prevăzute la acest articol. Orice altă interpretare ar avea ca efect să favorizeze nerespectarea de către statul membru respectiv a alineatului (3) ultima teză al articolului menționat și ar priva acest alineat de efectul său util.

   În ceea ce privește în special beneficiarii garanției de stat, având în vedere caracterul imperativ al controlului ajutoarelor de stat efectuat de Comisie în temeiul articolului 108 TFUE, întreprinderile care beneficiază de un ajutor nu pot să aibă, în principiu, încredere legitimă în legalitatea ajutorului decât dacă acesta a fost acordat cu respectarea procedurii prevăzute de acest articol și, pe de altă parte, un operator economic diligent trebuie, în mod normal, să fie în măsură să se asigure că această procedură a fost respectată. În special, atunci când un ajutor este pus în aplicare fără notificarea prealabilă a Comisiei, astfel încât este ilegal potrivit articolului 108 alineatul (3) TFUE, beneficiarul ajutorului nu poate avea, în acel moment, o încredere legitimă în legalitatea acordării acestuia.

   Rezultă că beneficiarii unei astfel de garanții de stat, acordată cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE și care este, prin urmare, ilegală, nu dispun de căi de atac în conformitate cu dreptul Uniunii.

   (a se vedea punctele 76-79 și dispozitivul)