Cauza C‑657/13

Verder LabTec GmbH & Co. KG

împotriva

Finanzamt Hilden

(cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Düsseldorf)

„Trimitere preliminară — Fiscalitate — Libertatea de stabilire — Articolul 49 TFUE — Restricții — Perceperea eșalonată a impozitului referitor la plusvalorile latente — Menținerea repartizării competenței de impozitare între statele membre — Proporționalitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 21 mai 2015

1. Întrebări preliminare — Admisibilitate — Limite — Întrebări ipotetice

   (art. 267 TFUE)

2. Libertatea de stabilire — Dispozițiile tratatului — Domeniu de aplicare

   (art. 49 TFUE)

3. Libertatea de stabilire — Restricții — Legislație fiscală — Transferul activelor unei societăți situate pe teritoriul statului membru în cauză către un alt stat membru — Reglementare națională care prevede actualizarea plusvalorilor latente aferente acestor active și perceperea eșalonată a impozitului referitor la acestea în zece rate anuale — Inadmisibilitate — Justificare — Menținerea repartizării competenței de impozitare între statele membre — Condiție — Proporționalitate

   (art. 49 TFUE)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 29 și 30)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 32-35)

3.  Articolul 49 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări fiscale a unui stat membru care, în cazul transferului activelor unei societăți situate pe teritoriul acestui stat membru la un sediu permanent al acestei societăți situat pe teritoriul unui alt stat membru, prevede actualizarea plusvalorilor latente aferente acestor active care au fost generate pe teritoriul acestui prim stat membru, impozitarea acestor plusvalori și recuperarea eșalonată a impozitului referitor la acestea în zece rate anuale.

   Desigur, o astfel de reglementare fiscală constituie o restricție privind libertatea de stabilire, în sensul articolului 49 TFUE, în măsura în care actualizarea respectivelor plusvalori și impozitarea acestora nu ar avea loc în cazul unui transfer similar în interiorul teritoriului național, aceste plusvalori latente nefiind impozitate decât în momentul în care vor fi fost efectiv realizate.

   Această restricție poate fi însă justificată în mod obiectiv de motive imperative de interes general recunoscute de dreptul Uniunii. Astfel, reglementarea fiscală menționată este aptă să garanteze menținerea repartizării competenței de impozitare între statele membre în discuție, dat fiind că aceasta vizează cazul transferului activelor la un sediu permanent situat pe teritoriul unui alt stat membru decât statul membru în cauză, ale cărui venituri sunt scutite de impozit în acest din urmă stat membru.

   Astfel, actualizarea plusvalorilor latente aferente activelor transferate, generate anterior acestui transfer, în cadrul competenței fiscale a statului membru în cauză, precum și impozitarea acestora urmăresc garantarea impozitării acestor plusvalori nerealizate, generate în cadrul competenței fiscale a acestui stat membru. Impozitarea veniturilor aferente activelor menționate generate ulterior unui asemenea transfer revine celuilalt stat membru, pe teritoriul căruia este situat acest sediu permanent.

   O percepere eșalonată a cuantumului impozitului pe plusvalorile latente în zece rate anuale, în locul unei perceperi imediate, constituie o măsură proporțională pentru atingerea obiectivului menținerii repartizării competenței de impozitare între statele membre.

   (a se vedea punctele 37, 39, 40, 46, 47 și 51-53 și dispozitivul)

Cauza C‑657/13

Verder LabTec GmbH & Co. KG

împotriva

Finanzamt Hilden

(cerere de decizie preliminară formulată de Finanzgericht Düsseldorf)

„Trimitere preliminară — Fiscalitate — Libertatea de stabilire — Articolul 49 TFUE — Restricții — Perceperea eșalonată a impozitului referitor la plusvalorile latente — Menținerea repartizării competenței de impozitare între statele membre — Proporționalitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 21 mai 2015

1. Întrebări preliminare – Admisibilitate – Limite – Întrebări ipotetice

   (art. 267 TFUE)

2. Libertatea de stabilire – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare

   (art. 49 TFUE)

3. Libertatea de stabilire – Restricții – Legislație fiscală – Transferul activelor unei societăți situate pe teritoriul statului membru în cauză către un alt stat membru – Reglementare națională care prevede actualizarea plusvalorilor latente aferente acestor active și perceperea eșalonată a impozitului referitor la acestea în zece rate anuale – Inadmisibilitate – Justificare – Menținerea repartizării competenței de impozitare între statele membre – Condiție – Proporționalitate

   (art. 49 TFUE)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 29 și 30)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 32-35)

3.  Articolul 49 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări fiscale a unui stat membru care, în cazul transferului activelor unei societăți situate pe teritoriul acestui stat membru la un sediu permanent al acestei societăți situat pe teritoriul unui alt stat membru, prevede actualizarea plusvalorilor latente aferente acestor active care au fost generate pe teritoriul acestui prim stat membru, impozitarea acestor plusvalori și recuperarea eșalonată a impozitului referitor la acestea în zece rate anuale.

   Desigur, o astfel de reglementare fiscală constituie o restricție privind libertatea de stabilire, în sensul articolului 49 TFUE, în măsura în care actualizarea respectivelor plusvalori și impozitarea acestora nu ar avea loc în cazul unui transfer similar în interiorul teritoriului național, aceste plusvalori latente nefiind impozitate decât în momentul în care vor fi fost efectiv realizate.

   Această restricție poate fi însă justificată în mod obiectiv de motive imperative de interes general recunoscute de dreptul Uniunii. Astfel, reglementarea fiscală menționată este aptă să garanteze menținerea repartizării competenței de impozitare între statele membre în discuție, dat fiind că aceasta vizează cazul transferului activelor la un sediu permanent situat pe teritoriul unui alt stat membru decât statul membru în cauză, ale cărui venituri sunt scutite de impozit în acest din urmă stat membru.

   Astfel, actualizarea plusvalorilor latente aferente activelor transferate, generate anterior acestui transfer, în cadrul competenței fiscale a statului membru în cauză, precum și impozitarea acestora urmăresc garantarea impozitării acestor plusvalori nerealizate, generate în cadrul competenței fiscale a acestui stat membru. Impozitarea veniturilor aferente activelor menționate generate ulterior unui asemenea transfer revine celuilalt stat membru, pe teritoriul căruia este situat acest sediu permanent.

   O percepere eșalonată a cuantumului impozitului pe plusvalorile latente în zece rate anuale, în locul unei perceperi imediate, constituie o măsură proporțională pentru atingerea obiectivului menținerii repartizării competenței de impozitare între statele membre.

   (a se vedea punctele 37, 39, 40, 46, 47 și 51-53 și dispozitivul)