Cauza C‑589/13

Procedură inițiată de F. E. Familienprivatstiftung Eisenstadt

(cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgerichtshof)

„Trimitere preliminară — Libera circulație a capitalurilor — Articolul 56 CE — Impozitare intermediară a veniturilor din capital și a veniturilor rezultate din cesiunea participațiilor încasate de o fundație națională — Refuzul dreptului la deducerea din baza de impozitare a donațiilor în favoarea unor beneficiari nerezidenți scutiți de impozit în statul membru de impozitare al fundației în temeiul unei convenții pentru evitarea dublei impuneri”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 17 septembrie 2015

Libera circulație a capitalurilor și libertatea plăților – Restricții – Legislație fiscală – Impozit pe venit – Venituri din capital și venituri rezultate din cesiunea participațiilor încasate de o fundație privată rezidentă – Deductibilitatea donațiilor efectuate în favoarea beneficiarilor rezidenți – Excluderea donațiilor în favoarea beneficiarilor nerezidenți scutiți de impozit în temeiul unei convenții pentru evitarea dublei impuneri – Diferență de tratament – Situații comparabile – Inadmisibilitate – Justificare – Lipsă

(art. 56 CE)

Articolul 56 CE se opune unei legislații fiscale a unui stat membru, în temeiul căreia, în cadrul impozitării intermediare care se aplică veniturilor din capital și veniturilor rezultate din cesiunea participațiilor încasate de o fundație privată rezidentă, aceasta din urmă are dreptul de a deduce din baza sa de impozitare corespunzătoare unui anumit an fiscal numai donațiile efectuate în cadrul aceluiași an fiscal și care au făcut obiectul unei impozitări în sarcina beneficiarilor acestor donații în statul membru de impozitare al fundației, în timp ce o astfel de deducere este exclusă de respectiva legislație fiscală națională dacă beneficiarul are reședința în alt stat membru și este, în statul membru de impozitare al fundației, scutit de impozitul care se aplică în principiu donațiilor în temeiul unei convenții pentru evitarea dublei impuneri.

Pe de o parte, un astfel de sistem implică o diferență de tratament care privește situații comparabile în mod obiectiv.

Pe de altă parte, o astfel de restricție privind libera circulație a capitalurilor nu poate fi justificată nici de obiectivul menținerii repartizării competenței de impozitare între statele membre, nici de necesitatea de a garanta coerența sistemului fiscal național. În ceea ce privește primul obiectiv, un stat membru care a renunțat în convenții pentru evitarea dublei impuneri la exercitarea competenței sale de impozitare a donațiilor către persoane care au reședința în alte state membre nu poate invoca repartizarea echilibrată a competenței de impozitare în scopul de a supune fundațiile care fac o donație către aceste persoane unui impozit specific, pentru motivul că persoanele respective nu sunt supuse autorității sale fiscale. În ceea ce privește cel de al doilea obiectiv, acesta nu poate fi invocat din moment ce nu este stabilită o legătură directă între avantajul fiscal vizat și compensarea acestui avantaj cu o prelevare fiscală determinată. Această legătură directă nu există atunci când este vorba, printre altele, despre impozitări distincte sau despre tratamentul fiscal al unor contribuabili diferiți. Deducerea sumelor care corespund donațiilor făcute de fundația privată obligată la plata impozitului intermediar și impozitarea acestora în sarcina beneficiarului lor privesc în mod necesar contribuabili diferiți.

(a se vedea punctele 42, 63, 71, 80, 81, 83 și 85 și dispozitivul)