Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62013CJ0327

    Burgo Group

    Cauza C‑327/13

    Burgo Group SpA

    împotriva

    Illochroma SA

    și

    Jérôme Theetten

    (cerere de decizie preliminară formulată de cour d’appel de Bruxelles)

    „Trimitere preliminară — Cooperare judiciară în materie civilă — Proceduri de insolvență — Noțiunea «sediu» — Grup de societăți — Sediu — Dreptul de a solicita deschiderea unei proceduri secundare de insolvență — Criterii — Persoană abilitată să solicite deschiderea unei proceduri secundare de insolvență”

    Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 4 septembrie 2014

    1. Cooperare judiciară în materie civilă – Proceduri de insolvență – Regulamentul nr. 1346/2000 – Competență internațională pentru a deschide o procedură de insolvență – Procedură secundară – Debitor care are un sediu pe teritoriul statului în care se află sediul său social – Noțiunea de sediu – Sediu care dispune de personalitate juridică – Includere – Criterii

      [Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului, art. 2 lit. (h) și art. 3 alin. (2)]

    2. Cooperare judiciară în materie civilă – Proceduri de insolvență – Regulamentul nr. 1346/2000 – Competență internațională pentru a deschide o procedură de insolvență – Procedură secundară – Persoane abilitate să solicite deschiderea unei proceduri secundare – Apreciere în raport cu dreptul național – Limitare doar la creditorii care au domiciliul sau sediul social în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul în discuție sau doar la creditorii a căror creanță a luat naștere din exploatarea acestui sediu – Inadmisibilitate

      [Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului, art. 29 lit. (b)]

    3. Cooperare judiciară în materie civilă – Proceduri de insolvență – Regulamentul nr. 1346/2000 – Competență internațională pentru a deschide o procedură de insolvență – Procedură secundară – Deschiderea unei proceduri secundare în raport cu o procedură principală de lichidare – Luarea în considerare a unor criterii de oportunitate – Aplicarea dreptului național – Condiții

      (Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului)

    1.  Articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență trebuie interpretat în sensul că, în cadrul intrării în lichidare a unei societăți într‑un alt stat membru decât cel în care are sediul social, această societate poate face de asemenea obiectul unei proceduri secundare de insolvență în celălalt statul membru în care aceasta are sediul social și dispune de personalitate juridică.

      Astfel, pe de o parte, articolul 2 litera (h) din Regulamentul nr. 1346/2000 nu exclude ca un sediu să poată avea, în scopul aplicării acestei dispoziții, personalitate juridică și să se afle în statul membru unde societatea acestuia are sediul social, cu condiția să întrunească criteriile prevăzute de această dispoziție.

      Pe de altă parte, dacă noțiunea de sediu ar trebui interpretată în sensul că nu poate include locul de implantare a unei societăți debitoare, loc care întrunește criteriile expres prevăzute la articolul 2 litera (h) menționat și se află pe teritoriul statului membru în care se situează sediul social al acestei societăți, interesele locale, printre care se numără în special interesele creditorilor stabiliți în acest stat membru, nu ar beneficia de protecția prevăzută de regulament sub forma deschiderii unei proceduri secundare în respectivul stat membru. În sfârșit, o asemenea interpretare ar fi susceptibilă să dea naștere unui tratament discriminatoriu al creditorilor stabiliți în statul membru unde societatea debitoare are sediul social mai ales în raport cu creditorii stabiliți în alte state membre în care se află, eventual, alte sedii ale debitorului.

      (a se vedea punctele 32, 35, 38 și 39 și dispozitiv 1)

    2.  Articolul 29 litera (b) din Regulamentul nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență trebuie interpretat în sensul că problema stabilirii persoanei sau a autorității abilitate să solicite deschiderea unei proceduri secundare trebuie apreciată în temeiul dreptului național al statului membru pe teritoriul căruia se solicită deschiderea acestei proceduri. Dreptul de a solicita deschiderea unei proceduri secundare nu poate fi totuși limitat doar la creditorii care au domiciliul sau sediul social în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul în discuție sau doar la creditorii a căror creanță a luat naștere din exploatarea acestui sediu.

      Astfel, atunci când adoptă dispozițiile naționale care stabilesc persoanele autorizate să solicite deschiderea unei proceduri secundare, statele membre sunt obligate să se asigure că efectul util al regulamentului, ținând seama de obiectul său, este asigurat. Or, pe de o parte, dispozițiile regulamentului referitoare la dreptul unui creditor de a solicita deschiderea unei proceduri secundare urmăresc mai ales să compenseze efectele aplicării universale a dreptului statului membru pe teritoriul căruia este deschisă procedura principală, permițând, în anumite condiții, deschiderea unor proceduri secundare în vederea protejării intereselor diferite care includ alte interese decât interesele locale.

      Pe de altă parte, regulamentul face o distincție netă între procedurile teritoriale deschise înainte de deschiderea unei proceduri principale și procedurile secundare. Or, numai în raport cu primele proceduri este conferit dreptul de a solicita deschiderea lor exclusiv creditorilor al căror domiciliu, reședință obișnuită sau sediu se află în statul membru pe teritoriul căruia se situează sediul în cauză sau a căror creanță a luat naștere din exploatarea acestui sediu. Rezultă, a contrario, că aceste limitări nu sunt aplicabile procedurilor secundare.

      În sfârșit, o posibilă limitare doar la creditorii locali a dreptului de a solicita deschiderea unei proceduri secundare ar constitui o discriminare indirectă pe motiv de cetățenie sau naționalitate care nu poate fi justificată.

      (a se vedea punctele 46-51 și dispozitiv 2)

    3.  Regulamentul nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență trebuie interpretat în sensul că, întrucât procedura principală de insolvență este o procedură de lichidare, luarea în considerare a unor criterii de oportunitate de către instanța sesizată cu o cerere de deschidere a unei proceduri secundare de insolvență este o problemă de drept național al statului membru pe teritoriul căruia se solicită deschiderea acestei proceduri. Statele membre, atunci când stabilesc condițiile pentru deschiderea unei astfel de proceduri, trebuie totuși să respecte dreptul Uniunii și în special principiile generale ale acestuia, precum și dispozițiile Regulamentului nr. 1346/2000.

      Pe de altă parte, instanța sesizată cu o cerere de deschidere a unei proceduri secundare trebuie să țină cont, la aplicarea dreptului național, de obiectivele urmărite prin posibilitatea de a deschide o astfel de procedură.

      În sfârșit, după deschiderea unei proceduri secundare, instanța care a deschis această procedură trebuie să ia în considerare obiectivele procedurii principale și să țină cont de economia regulamentului, respectând principiul cooperării loiale.

      (a se vedea punctele 65-67 și dispozitiv 3)

    Top