Cauza C‑322/13

Ulrike Elfriede Grauel Rüffer

împotriva

Katerina Pokorná

(cerere de decizie preliminară formulată de Landesgericht Bozen)

„Cetățenia Uniunii — Principiul nediscriminării — Regim lingvistic aplicabil procedurilor civile”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 27 martie 2014

1. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Egalitate de tratament – Discriminare pe motiv de cetăţenie sau naționalitate – Interzicere – Domeniu de aplicare – Reglementare națională referitoare la regimul lingvistic aplicabil procedurilor civile – Includere

   (art. 18 TFUE și 21 TFUE)

2. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Egalitate de tratament – Discriminare pe motiv de cetăţenie sau naționalitate – Reglementare națională referitoare la regimul lingvistic aplicabil procedurilor civile desfășurate în fața instanțelor unui stat membru care au sediul într‑o anumită entitate teritorială a acestui stat – Discriminare față de resortisanții celorlalte state membre – Interzicere

   (art. 18 TFUE și 21 TFUE)

1.  Dreptul recunoscut printr‑o reglementare națională de a obține desfășurarea unei proceduri jurisdicționale într‑o altă limbă decât limba principală a unui stat membru intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii și se aplică oricărei proceduri jurisdicționale desfășurate în entitatea teritorială în cauză, inclusiv unei proceduri civile.

   (a se vedea punctele 19 și 20)

2.  Articolele 18 TFUE și 21 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care conferă dreptul de a utiliza, în procedurile civile desfășurate în fața instanțelor unui stat membru care au sediul într‑o anumită entitate teritorială a acestui stat, o altă limbă decât limba oficială a statului menționat numai cetățenilor acestuia din urmă domiciliați în respectiva entitate teritorială.

   În caz contrar, un cetățean care vorbește limba unui alt stat membru decât statul membru ale cărui instanțe au fost sesizate cu litigiul, care își exercită dreptul de circulație și ședere în această entitate teritorială, ar fi dezavantajat în raport cu un resortisant al acestui din urmă stat membru care vorbește însă limba celuilalt stat membru, folosită în această entitate, în condițiile în care acest resortisant locuiește în această entitate și are posibilitatea să utilizeze, în procedurile civile desfășurate în fața instanțelor care au sediul în această entitate, limba oficială a acestui alt stat membru.

   O asemenea reglementare ar putea fi justificată numai în cazul în care s‑ar întemeia pe motive obiective, independente de cetățenia persoanelor în cauză și proporționale cu obiectivul urmărit în mod legitim de dreptul național. Nu astfel stau lucrurile întrucât, pe de o parte, judecătorii din entitatea teritorială în cauză sunt întru totul în măsură să conducă procedurile jurisdicționale în ambele limbi și, pe de altă parte, motivele de natură exclusiv economică nu pot să constituie motive imperative de interes general care să justifice restrângerea unei libertăți fundamentale garantate de tratat.

   (a se vedea punctele 21 și 23-27 și dispozitivul)