Cauza C‑171/13

Raad van bestuur van het Uitvoeringsinstituut werknemersverzekeringen (Uwv)

împotriva

M. S. Demirci și alții

(cerere de decizie preliminară introdusă de Centrale Raad van Beroep)

„Trimitere preliminară — Acordul de asociere CEE‑Turcia — Securitatea socială a lucrătorilor migranți — Renunțarea la clauzele de reședință — Prestații complementare acordate în temeiul legislației naționale — Condiția privind reședința — Aplicare în cazul foștilor lucrători turci — Resortisanți turci care au dobândit cetățenia statului membru gazdă”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 14 ianuarie 2015

Acorduri internaționale — Acordul de asociere CEE‑Turcia — Securitatea socială a lucrătorilor migranți — Decizia nr. 3/80 a Consiliului de asociere — Renunțarea la clauzele de reședință — Prestații complementare acordate în temeiul legislației naționale — Reglementare națională prin care sunt suprimate aceste prestații pentru beneficiarii care nu mai locuiesc pe teritoriul național — Aplicare în cazul foștilor lucrători turci care au dobândit cetățenia statului membru gazdă — Tratament aplicat lucrătorilor respectivi exclusiv ca resortisanți ai acestui stat — Admisibilitate

[Decizia nr. 3/80 a Consiliului de asociere CEE‑Turcia, art. 6; Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentele nr. 118/97 și nr. 647/2005, art. 4 alin. (2a)]

Dispozițiile Deciziei nr. 3/80 a Consiliului de asociere CEE‑Turcia privind aplicarea regimurilor de securitate socială ale statelor membre ale Comunităților Europene în raport cu lucrătorii turci și cu membrii familiilor acestora, apreciate și în lumina articolului 59 din Protocolul adițional la acordul de asociere, trebuie interpretate în sensul că resortisanții unui stat membru care au fost încadrați, în calitate de lucrători turci, pe piața legală a muncii din statul respectiv nu pot să invoce, pentru motivul că și‑au păstrat cetățenia turcă, articolul 6 din Decizia nr. 3/80 pentru a se opune unei cerințe de reședință prevăzute de legislația statului menționat pentru plata unei prestații speciale cu caracter necontributiv în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul nr.°118/97, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 647/2005.

Astfel, nimic nu justifică faptul ca astfel de resortisanți, al căror regim juridic s‑a schimbat în mod necesar în momentul dobândirii cetățeniei statului membru gazdă, să nu fie tratați de statul membru respectiv în privința plății unei asemenea prestații exclusiv ca resortisanți ai acestui stat. O asemenea constatare se impune cu atât mai mult cu cât faptul de a excepta de la condiția de reședință pentru plata prestației complementare, în temeiul Deciziei nr. 3/80, resortisanții unui stat membru care au dobândit cetățenia acestuia după ce au fost primiți pe teritoriul său în calitate de lucrători turci, păstrând în același timp cetățenia turcă, ar antrena o dublă diferență de tratament nejustificată. Astfel, pe de o parte, resortisanții respectivi ar fi tratați mai favorabil decât lucrătorii turci care nu beneficiază de cetățenia statului membru gazdă și care, din moment ce nu mai sunt încadrați pe piața legală a muncii din acest din urmă stat, nu ar mai beneficia de un drept de ședere pe teritoriul său. Pe de altă parte, persoanele menționate ar fi favorizate și în raport cu resortisanții statului membru gazdă sau ai unui alt stat membru, care beneficiază, desigur, de un regim favorabil în termeni de ședere și de liberă circulație în cadrul Uniunii, dar care rămân supuși condiției de reședință pe teritoriul statului membru gazdă pentru plata prestației complementare.

(a se vedea punctele 57-59 și 73 și dispozitivul)