Cauza C‑37/13 P

Nexans SA

și

Nexans France SAS

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Concurență — Regulamentul (CE) nr. 1/2003 — Procedură administrativă — Inspecție — Decizie prin care se dispune o inspecție — Obligația de motivare — Indicii suficient de serioase — Piață geografică”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 iunie 2014

1. Recurs — Motive — Motivare insuficientă sau contradictorie — Conținutul obligației de motivare — Motivare implicită a Tribunalului — Admisibilitate — Condiții

   [art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 36 și art. 53 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 81]

2. Concurență — Procedură administrativă — Competența de inspecție a Comisiei — Decizie prin care se dispune o inspecție — Obligația de motivare — Conținut

   [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 20 alin. (4)]

3. Recurs — Motive — Motiv invocat pentru prima dată în cadrul recursului — Inadmisibilitate

   [art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

4. Recurs — Motive — Motiv îndreptat împotriva deciziei Tribunalului cu privire la cheltuielile de judecată — Inadmisibilitate în caz de respingere a tuturor celorlalte motive

   (Statutul Curții de Justiție, art. 58 al doilea paragraf)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 21)

2.  Articolul 4 și articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 CE și 82 CE conferă Comisiei competențe de inspecție cu scopul de a‑i permite să își îndeplinească misiunea de a proteja piața comună de denaturările concurenței și de a sancționa eventuale încălcări ale normelor de concurență pe această piață.

   Astfel, în ceea ce privește mai exact deciziile de inspecție ale Comisiei, din cuprinsul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1/2003 reiese că acestea trebuie să indice, printre altele, obiectul și scopul inspecției. Această obligație specifică de motivare constituie o cerință fundamentală, întrucât ea are ca obiect nu numai să pună în evidență caracterul justificat al intervenției preconizate în interiorul întreprinderilor avute în vedere, ci și să le acorde acestora din urmă posibilitatea de a înțelege întinderea obligației de colaborare care le revine, garantând în același timp dreptul lor la apărare.

   Comisia nu este obligată să comunice destinatarului unei decizii de inspecție toate informațiile de care dispune cu privire la încălcări prezumate și nici să realizeze o calificare juridică riguroasă a acestor încălcări, în măsura în care precizează cu claritate prezumțiile pe care intenționează să le verifice.

   Deși revine, desigur, Comisiei sarcina de a indica într‑un mod cât mai precis posibil ceea ce se cercetează și elementele la care trebuie să se refere verificarea, nu este în schimb indispensabil să rezulte dintr‑o decizie de inspecție o delimitare precisă a pieței relevante și nici calificarea juridică exactă a încălcărilor prezumate sau indicarea perioadei în care aceste încălcări ar fi fost săvârșite, cu condiția ca decizia de inspecție în cauză să conțină elementele esențiale prezentate mai sus.

   Astfel, având în vedere faptul că inspecțiile intervin la începutul anchetei, Comisia nu dispune încă de informații precise pentru a face o apreciere juridică specifică și trebuie mai întâi să verifice temeinicia suspiciunilor sale, precum și întinderea faptelor intervenite, scopul inspecției fiind tocmai acela de a colecta probe referitoare la o încălcare prezumată.

   (a se vedea punctele 33-37)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 45)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 51)