Cauza C‑375/12

Margaretha Bouanich

împotriva

Directeur des services fiscaux de la Drôme

(cerere de decizie preliminară formulată de tribunal administratif de Grenoble)

„Trimitere preliminară — Articolul 63 TFUE — Libera circulație a capitalurilor — Articolul 49 TFUE — Libertatea de stabilire — Impozitul pe veniturile persoanelor fizice — Dispozitiv de plafonare a impozitelor directe în funcție de venituri — Convenție fiscală bilaterală pentru evitarea dublei impuneri — Impozitarea unor dividende distribuite de o societate cu sediul în alt stat membru și supuse deja unei rețineri la sursă — Lipsa luării în considerare sau luarea parțială în considerare a impozitului plătit în acest alt stat membru la calculul plafonului impozitului — Articolul 65 TFUE — Restricție — Justificare”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 13 martie 2014

1. Libertatea de stabilire – Libera circulaţie a capitalurilor – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare – Reglementare națională care plafonează anumite impozite directe în funcție de venituri (scut fiscal) – Impozitarea dividendelor distribuite unui rezident al acestui stat membru de o societate cu sediul în alt stat membru și supuse deja unei rețineri la sursă – Reglementare fiscală aplicabilă indiferent de valoarea participației deținute la respectiva societate – Aplicabilitatea dispozițiilor care reglementează atât libertatea de stabilire, cât și libera circulație a capitalurilor

   (art. 49, 63 TFUE și 65 TFUE)

2. Libertatea de stabilire – Libera circulaţie a capitalurilor – Restricții – Legislație fiscală – Reglementare națională care plafonează anumite impozite directe în funcție de venituri (scut fiscal) – Impozitarea dividendelor distribuite unui rezident al acestui stat membru de o societate cu sediul în alt stat membru și supuse deja unei rețineri la sursă – Dezavantaje care decurg din exercitarea în paralel a competențelor fiscale ale statelor membre – Inexistenţă

   (art. 63 TFUE și 65 TFUE)

3. Libertatea de stabilire – Libera circulaţie a capitalurilor – Restricții – Legislație fiscală – Reglementare națională care plafonează anumite impozite directe în funcție de venituri (scut fiscal) – Impozitarea dividendelor distribuite unui rezident al acestui stat membru de o societate cu sediul în alt stat membru – Lipsa luării în considerare sau luarea parțială în considerare a impozitului plătit în acest alt stat membru la calculul plafonului – Inadmisibilitate – Justificări – Necesitatea de a garanta coerența regimului fiscal – Repartizare echilibrată a competenței de impozitare între statele membre – Lipsă

   (art. 49, 63 TFUE și 65 TFUE)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 24-31)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 37-39, 56, 59 și 60)

3.  Articolele 49 TFUE, 63 TFUE și 65 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun legislației unui stat membru în temeiul căreia, atunci când un rezident al acestui stat membru, acționar la o societate cu sediul în alt stat membru, încasează dividende impozitate în ambele state și când dubla impunere este reglementată prin deducerea în statul de reședință a unui credit fiscal cu o valoare care corespunde cu cea a impozitului plătit în statul în care se află societatea care distribuie dividendele, un dispozitiv de plafonare a diverselor impozite directe până la concurența unui anumit procent din veniturile obținute în cursul unui an nu ia în considerare sau ia în considerare doar parțial impozitul plătit în statul în care se află societatea care distribuie dividendele.

   Astfel, pe de o parte, din cauza diferenței de tratament pe care o instituie între contribuabilii rezidenți după cum aceștia încasează dividende de la o societate cu sediul pe teritoriul național sau de la o societate cu sediul în alt stat membru, o astfel de legislație fiscală poate descuraja persoanele fizice supuse impozitului pe venit cu titlu principal în statul membru de reședință să își investească capitalul în societăți cu sediul în alt stat membru și constituie o restricție privind libera circulație a capitalurilor interzisă, în principiu, de articolul 63 TFUE.

   Pe de altă parte, o astfel de diferență de tratament fiscal poate constitui o restricție privind libertatea de stabilire interzisă, în principiu, de articolul 49 TFUE, întrucât face mai puțin atractivă stabilirea în alt stat membru a unui resortisant al primului stat membru.

   O astfel de restricție nu poate fi justificată nici prin necesitatea de a garanta coerența regimului fiscal național, nici prin necesitatea de a proteja repartizarea competenței de impozitare între statele membre.

   În ceea ce privește necesitatea de a proteja coerența sistemului fiscal național, pentru ca un argument întemeiat pe o asemenea justificare să poată fi admis, trebuie stabilită existența unei legături directe între avantajul fiscal respectiv și compensarea acestui avantaj printr‑o prelevare fiscală determinată, caracterul direct al acestei legături trebuind să fie apreciat în funcție de obiectivul reglementării în cauză. Or, nu există o legătură între avantajul fiscal reprezentat de restituirea impozitului pe care dispozitivul de plafonare o poate genera în beneficiul contribuabilului și compensarea acestui avantaj printr‑o prelevare determinată. Astfel, cuantumul impozitului restituit ca efect al plafonării depinde de valoarea globală a impozitelor directe care au fost plătite de contribuabil și de problema dacă această valoare depășește pragul stabilit de legislație. Așadar, avantajul fiscal în discuție nu este acordat în corelație cu un anumit impozit perceput, ci doar în cazul în care valoarea plătită pentru ansamblul impozitelor în cauză depășește un anumit procent din veniturile anuale ale contribuabililor. Reiese de aici că nu poate fi stabilită nicio legătură directă între avantajul fiscal în cauză și o prelevare fiscală determinată.

   În ceea ce privește necesitatea de a proteja repartizarea echilibrată a competenței de impozitare între statele membre, un astfel de dispozitiv de plafonare a impozitării nu afectează posibilitatea statului membru în cauză de a impozita activitățile exercitate pe teritoriul său și nu împiedică nici posibilitatea acestui stat membru de a impozita veniturile dobândite într‑un alt stat membru. În consecință, în ceea ce privește condițiile de aplicare a acestui dispozitiv fiscal, nu se pune problema vreunei repartizări a competenței de impozitare între statele membre.

   (a se vedea punctele 55, 56, 59, 69, 72, 74 și 85-88 și dispozitivul)