Cauza C‑366/12

Finanzamt Dortmund‑West

împotriva

Klinikum Dortmund gGmbH

(cerere de decizie preliminară formulată de Bundesfinanzhof)

„Trimitere preliminară — A șasea directivă TVA — Scutiri — Articolul 13 secțiunea A alineatul (1) litera (b) — Livrare de bunuri — Furnizarea de medicamente citostatice în cadrul îngrijirilor medicale ambulatorii — Prestații furnizate de persoane impozabile diferite — Articolul 13 secțiunea A alineatul (1) litera (c) — Prestarea de îngrijiri medicale — Medicamente prescrise de un medic care își desfășoară activitatea cu titlu independent în cadrul unui spital — Operațiuni conexe — Prestații accesorii prestării de îngrijiri medicale — Operațiuni indisociabile din punct de vedere material și economic”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 13 martie 2014

Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Scutiri prevăzute de A șasea directivă – Scutirea prestării de îngrijiri medicale în cadrul profesiilor medicale și paramedicale – Domeniu de aplicare – Livrarea unor bunuri prescrise în cadrul unui tratament ambulatoriu împotriva cancerului de medici care își desfășoară activitatea cu titlu independent în cadrul unui spital – Excludere – Limite – Livrare disociabilă din punct de vedere material și economic de îngrijirile medicale

[Directiva 77/388 a Consiliului, art. 13 secțiunea A alin. (1) lit. (c)]

O livrare de bunuri precum medicamentele citostatice, prescrise în cadrul unui tratament ambulatoriu împotriva cancerului efectuat de medici care își desfășoară activitatea cu titlu independent într‑un spital, nu poate fi scutită de taxa pe valoarea adăugată în temeiul articolului 13 secțiunea A alineatul (1) litera (c) din A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2005/92, cu excepția cazului în care această livrare și prestarea îngrijirilor medicale principale sunt, din punct de vedere material și economic, indisociabile, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

Este cert că prestațiile cu caracter medical efectuate în scopul de a proteja, de a menține sau de a restabili sănătatea persoanelor beneficiază de scutirea prevăzută la articolul 13 secțiunea A alineatul (1) litera (c) din această directivă.

Cu toate acestea, scutirile prevăzute la acest articol sunt de strictă interpretare, dat fiind că acestea constituie derogări de la principiul general potrivit căruia taxa pe valoarea adăugată este percepută pentru fiecare prestare de servicii efectuată cu titlu oneros de o persoană impozabilă.

În această privință, în ceea ce privește posibilitatea scutirii unei livrări de bunuri în temeiul acestei dispoziții, exceptând livrările mărunte de bunuri care sunt strict necesare la momentul prestării de îngrijiri medicale, livrarea de medicamente și de alte bunuri este din punct de vedere material și economic disociabilă de prestarea de servicii și nu poate, așadar, să fie scutită în temeiul acestui articol.

Nu se poate nega însă că prestarea de îngrijiri medicale efectuată în cadrul exercitării unei profesiuni medicale, în sensul acestei dispoziții, pe de o parte, și furnizarea de medicamente citostatice, pe de altă parte, se înscriu într‑o continuitate terapeutică. Furnizarea de medicamente precum citostaticele este astfel indispensabilă la momentul prestării îngrijirilor medicale în cadrul tratamentului ambulatoriu al cancerului, dat fiind că, în lipsa acestora, o astfel de prestare de îngrijiri medicale nu ar avea obiect.

Totuși, în pofida acestei continuități terapeutice, acest tratament implică o suită de operațiuni și de etape care, deși sunt legate între ele, sunt distincte unele de altele. Astfel, dacă pacientul beneficiază de diferite operațiuni, și anume prestarea de îngrijiri medicale de către medic, pe de o parte, și furnizarea de medicamente de către farmacia spitalului, pe de altă parte, ar fi dificil ca acestea să fie considerate indisociabile din punct de vedere material și economic, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.

(a se vedea punctele 26, 30, 33, 35, 36 și 41 dispozitivul)