Cauza C‑139/12

Caixa d’Estalvis i Pensions de Barcelona

împotriva

Generalidad de Cataluña

(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Supremo)

„Trimitere preliminară — A șasea directivă TVA — Scutiri — Operațiuni privind vânzarea de titluri care implică transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile — Aplicarea unui impozit indirect distinct de TVA — Articolele 49 TFUE și 63 TFUE — Situație pur internă”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 20 martie 2014

1. Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Interdicția perceperii altor impozite naționale care au caracterul de impozite pe cifra de afaceri – Noțiunea „impozite pe cifra de afaceri” – Conținut – Impozit pe transferurile patrimoniale și pe actele juridice autentice – Admisibilitate

   (Directivele 77/388 și 91/680 ale Consiliului)

2. Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Întrebări vădit lipsite de pertinență și întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util – Întrebări fără legătură cu obiectul litigiului principal

   (art. 267 TFUE)

3. Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Întrebare adresată în legătură cu un litigiu limitat la interiorul unui singur stat membru – Includere ca urmare a aplicabilității unei dispoziții a Uniunii rezultând dintr‑o trimitere făcută de dreptul național sau ca urmare a interdicției discriminării, prevăzută de dreptul național respectiv

   (art. 267 TFUE)

1.  A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, astfel cum a fost modificată prin Directiva 91/680, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei dispoziții naționale care aplică achiziționării majorității capitalului social al unei societăți al cărei activ este format în principal din bunuri imobile un impozit indirect distinct de taxa pe valoarea adăugată.

   Astfel, Curtea s‑a pronunțat deja asupra compatibilității acestei reglementări cu articolul 33 alineatul (1) din A șasea directivă în cauza în care s‑a pronunțat Ordonanța din 27 noiembrie 2008, Renta (C‑151/08). În această privință, Curtea a apreciat în ordonanța respectivă că o taxă care prezintă caracteristicile impozitului pe transferurile patrimoniale se distinge de taxa pe valoarea adăugată, astfel încât ea nu ar putea fi calificată drept taxă având caracterul unui impozit pe cifra de afaceri, în sensul articolului 33 alineatul (1) din A șasea directivă.

   Pe de altă parte, întrucât dreptul Uniunii admite, prin urmare, existența unor sisteme de impozitare concurente, un astfel de impozit poate fi de asemenea perceput atunci când aplicarea sa poate conduce la un cumul cu taxa pe valoarea adăugată în cadrul uneia și aceleiași operațiuni.

   (a se vedea punctele 28, 29 și 31 și dispozitivul)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 33-36)

3.  Deși, având în vedere repartizarea competențelor în cadrul procedurii preliminare, instanța națională este singura competentă să definească obiectul întrebărilor pe care înțelege să le adreseze Curții, este totuși de competența acesteia din urmă să analizeze condițiile în care este sesizată de instanța națională în scopul verificării propriei competențe. În această privință, Curtea nu este competentă să răspundă la o întrebare adresată cu titlu preliminar atunci când este evident că dispoziția din dreptul Uniunii supusă interpretării Curții nu este aplicabilă.

   În ceea ce privește dispozițiile Tratatului FUE în materie de libertate de stabilire și de liberă circulație a capitalurilor, aceste dispoziții nu sunt aplicabile unei situații ale cărei elemente se limitează în totalitate la interiorul unui singur stat membru.

   Cu toate acestea, în anumite condiții foarte precise, caracterul pur intern al situației în discuție nu împiedică Curtea să răspundă la o întrebare adresată în temeiul articolului 267 TFUE. Aceasta poate fi situația, de exemplu, în ipoteza în care dreptul național impune instanței de trimitere să permită unui resortisant al statului membru de care aparține instanța respectivă să beneficieze de aceleași drepturi ca cele conferite de dreptul Uniunii resortisantului unui alt stat membru aflat în aceeași situație sau atunci când cererea de decizie preliminară privește dispoziții de drept al Uniunii la care dreptul național al unui stat membru face trimitere pentru a determina normele aplicabile unei situații pur interne din acel stat.

   (a se vedea punctele 40-44)