Cauza C-93/12

ET Agrokonsulting-04-Velko Stoyanov

împotriva

Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond „Zemedelie” – Razplashtatelna agentsia

(cerere de decizie preliminară formulată de Administrativen sad Sofia-grad)

„Agricultură — Autonomie procedurală a statelor membre — Politica agricolă comună — Ajutoare — Examinare a litigiilor administrative — Stabilire a instanței competente — Criteriu național — Tribunal administrativ în a cărui rază teritorială se află sediul autorității care a adoptat actul contestat — Principiul echivalenței — Principiul efectivității — Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 27 iunie 2013

1. Dreptul Uniunii – Efect direct – Drepturi individuale – Protecție de către instanțele naționale – Acțiune în justiție – Principiul autonomiei procedurale – Stabilire atât a instanțelor competente să judece acțiuni întemeiate pe dreptul comunitar, cât și a modalităților procedurale aplicabile acțiunii – Limite – Respectarea principiilor echivalenței și efectivității – Verificare de către instanța națională

2. Dreptul Uniunii – Efect direct – Drepturi individuale – Protecție de către instanțele naționale – Acțiune in justiție – Principiul autonomiei procedurale – Stabilire atât a instanțelor competente să judece acțiuni întemeiate pe dreptul comunitar, cât și a modalităților procedurale aplicabile acțiunii – Normă națională privind competența jurisdicțională prin care se atribuie unei singure instanțe competența de a judeca toate litigiile privind deciziile unei autorități naționale însărcinate cu plata ajutoarelor agricole în cadrul aplicării politicii agricole comune a Uniunii Europene – Admisibilitate – Condiții

   (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 35-39, 42, 43 și 48)

2.  Dreptul Uniunii, în special principiile echivalenței și efectivității, precum și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu se opune unei norme naționale privind competența jurisdicțională a cărei aplicare are ca rezultat faptul că i se atribuie unei singure instanțe competența de a judeca toate litigiile privind deciziile unei autorități naționale însărcinate cu plata ajutoarelor agricole în cadrul aplicării politicii agricole comune a Uniunii Europene, cu condiția ca acțiunile destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii să nu fie exercitate în condiții mai puțin favorabile decât cele prevăzute pentru acțiunile destinate să protejeze drepturile care decurg din eventualele scheme de ajutoare pentru agricultori instituite de dreptul intern și cu condiția ca o astfel de normă de competență să nu le creeze justițiabililor inconveniente procedurale, privind în special durata procedurii, de natură să facă excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

   (a se vedea punctul 61 și dispozitivul)