HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE

(Camera a doua)

23 octombrie 2012

Cauza F‑57/11

Gustav Eklund

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Recrutare – Concurs general – Înscriere pe lista de rezervă – Ofertă de muncă propusă unei persoane înscrise pe o listă de rezervă – Condiții de admitere – Experiență profesională dobândită ulterior obținerii diplomei – Competența juriului, respectiv cea a AIPN – Acceptarea ofertei de muncă – Revocarea ofertei de muncă”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatului CEEA în temeiul articolului 106a din acesta, prin care domnul Eklund solicită, în esență, anularea deciziei Comisiei din 5 august 2010 de a nu recunoaște acceptarea de către acesta a postului de funcționar ca asistent tehnic, care i‑a fost oferit de Comisie prin decizia cuprinsă în scrisoarea din 30 iulie 2010, care i‑a fost comunicată prin e‑mail, și de a revoca această ofertă.

Decizia: Respinge acțiunea. Reclamantul suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat să le suporte pe cele efectuate de Comisie.

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune introdusă de funcționari – Act care lezează – Noțiune – Revocarea unei oferte de muncă – Excludere – Decizie de a nu recunoaște acceptarea unei oferte de muncă de către un candidat – Includere

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Funcționari – Concurs – Comisie de evaluare – Independență – Limite – Adoptarea unor decizii nelegale – Obligațiile autorității împuternicite să facă numiri – Control jurisdicțional

3.      Funcționari – Concurs – Concurs pe bază de dosare și de examene – Condiții de admitere – Experiență profesională – Noțiune – Perioade de studii – Excludere

(Statutul funcționarilor, anexa III, art. 5)

1.      O ofertă de muncă adresată unui candidat în vederea numirii sale ca funcționar constituie o declarație de intenție, însoțită, dacă este cazul, de o cerere de informații, și nu creează drepturi. Astfel, numirea unui funcționar nu poate interveni decât în formele și în condițiile prevăzute de statut. Or, întrucât o declarație de intenție constituie un act pregătitor care nu poate fi contestat în cadrul unei acțiuni în anulare, revocarea acesteia nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare, având în vedere că un act care nu creează drepturi poate fi retras oricând.

În schimb, o decizie de a nu recunoaște acceptarea unei oferte de muncă de către un candidat și de a revoca această ofertă pune capăt unei proceduri susceptibile să conducă la numirea unui funcționar și constituie, prin natura sa, un act care lezează. Astfel, concluziile în anulare îndreptate împotriva unei astfel de decizii sunt admisibile.

(a se vedea punctele 30, 31, 66 și 97)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 30 septembrie 2010, Jacobs/Comisia, F‑41/05, punctul 44; 30 septembrie 2010, De Luca/Comisia, F‑20/06, punctul 37; 14 decembrie 2010, F‑25/07, Bleser/Curtea de Justiție, punctul 54; 14 aprilie 2011, Šimonis/Comisia, F‑113/07, punctele 44 și 45

Tribunalul Uniunii Europene: 12 mai 2011, Région Nord‑Pas‑de‑Calais/Comisia, T‑267/08 și T‑279/08, punctul 190; 14 decembrie 2011, De Luca/Comisia, T‑563/10 P

2.      Ținând seama de independența comisiei de evaluare, autoritatea împuternicită să facă numiri (AIPN) nu dispune de competența de a anula sau de a modifica o decizie luată de comisia de evaluare a unui concurs. Este însă obligată, în exercitarea propriilor competențe, să ia decizii care nu sunt afectate de nelegalitate. Așadar, nu poate fi ținută de o decizie a comisiei de evaluare a cărei nelegalitate poate să afecteze, pe cale de consecință, propriile decizii. De aceea, AIPN are obligația de a verifica, înainte de a numi o persoană funcționar, dacă aceasta îndeplinește condițiile cerute în acest scop. În cazul în care comisia de evaluare admite în mod eronat participarea unui candidat la concurs și îl înscrie ulterior în lista de rezervă, AIPN trebuie să refuze numirea acestui candidat printr‑o decizie motivată, care să permită Tribunalului să îi aprecieze temeinicia.

Cu toate acestea, trebuie să se țină seama și de împrejurarea că, sub rezerva dispozițiilor din anunțul de concurs, o comisie de evaluare a unui concurs dispune de o largă putere de apreciere pentru a determina dacă experiența profesională anterioară a candidaților le permite să îndeplinească condițiile de admitere la concurs, atât în ceea ce privește natura și durata acesteia, cât și legătura mai mult sau mai puțin strânsă pe care o poate prezenta cu cerințele postului care trebuie ocupat. În consecință, în cadrul controlului pe care îl efectuează cu privire la legalitatea deciziilor unei comisii de evaluare, AIPN trebuie să se limiteze la a verifica dacă exercitarea de către comisia de evaluare a puterii sale de apreciere nu este afectată de o eroare vădită.

În această privință, o eroare poate fi calificată drept vădită doar atunci când poate fi cu ușurință identificată utilizând unul dintre criteriile pe care legiuitorul le‑a stabilit pentru exercitarea de către administrație a puterii sale largi de apreciere. În consecință, pentru a stabili dacă administrația a săvârșit o eroare vădită în aprecierea faptelor, care este de natură să justifice anularea unei decizii, este necesar a se dovedi că aprecierile reținute în decizia în litigiu nu sunt plauzibile. Cu alte cuvinte, nu se poate vorbi despre o eroare vădită dacă aprecierea contestată poate fi considerată adevărată sau valabilă.

Aceste principii trebuie să fie considerate ca fiind aplicabile în egală măsură controlului exercitat de instanța Uniunii asupra deciziilor comisiei de evaluare și ale autorității împuternicite să facă numiri, atunci când aceasta examinează, înainte de a numi o persoană în calitate de funcționar, dacă respectiva persoană îndeplinește condițiile cerute în acest scop.

(a se vedea punctele 49-52)

Trimitere la:

Curte: 23 octombrie 1986, Schwiering/Curtea de Conturi, 142/85, punctele 19 și 20; 20 februarie 1992, Parlamentul European/Hanning, C‑345/90 P, punctul 22

Tribunalul Funcției Publice: 22 mai 2008, Pascual‑García/Comisia, F‑145/06, punctul 55, și jurisprudența citată; 29 septembrie 2011, AJ/Comisia, F‑80/10, punctul 34

3.      În cadrul unui concurs general organizat în vederea constituirii unei liste de recrutare, dacă anunțul de concurs nu dispune altfel, perioadele de studii nu constituie perioade care pot fi luate în considerare cu titlu de experiență profesională dobândită după obținerea diplomei, și aceasta indiferent care este nivelul studiilor menționate, dat fiind că studiile conduc la dobândirea unor cunoștințe, iar nu a unor competențe. Este adevărat că perioadele în care candidatul a urmat studii în paralel cu o activitate profesională pot fi luate în considerare, dar, în această situație, ceea ce a contat ca experiență profesională este activitatea profesională desfășurată, fără ca studiile urmate în același timp, în mod marginal și accesoriu, să împiedice luarea lor în considerare.

(a se vedea punctul 54)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 6 noiembrie 1997, Wolf/Comisia, T‑101/96, punctul 71

Tribunalul Funcției Publice: Pascual‑García/Comisia, citată anterior, punctul 66