Cauza C-643/11

LVK – 56 EOOD

împotriva

Direktor na Direktsia „Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto” – Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite

(cerere de decizie preliminară formulată de Administrativen sad Varna)

„Fiscalitate — TVA — Directiva 2006/112/CE — Principiul neutralității fiscale — Drept de deducere — Refuz — Articolul 203 — Menționarea TVA-ului pe factură — Exigibilitate — Existența unei operațiuni impozabile — Apreciere identică în privința emitentului facturii și a destinatarului său — Necesitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 31 ianuarie 2013

1. Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Taxă datorată exclusiv ca urmare a menționării sale pe factură – Domeniu de aplicare – Lipsa efectivă a unei operațiuni impozabile – Includere – Decizie de impunere rectificativă – Conținut

   (Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 167 și 203)

2. Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Deducerea taxei achitate în amonte – Respectarea principiilor neutralității fiscale, securității juridice și egalității de tratament – Refuz pentru motivul lipsei realizării efective a operațiunii – Admisibilitate – Condiții

   [Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 63 și 167, art. 168 lit. (a) și art. 203]

1.  Articolul 203 din Directiva 2006/112 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că taxa pe valoarea adăugată menționată pe o factură de către o persoană este datorată de aceasta independent de existența efectivă a unei operațiuni impozabile.

   Or, obligația prevăzută la respectivul articol 203, care urmărește eliminarea riscului de pierdere a unor venituri fiscale care poate fi generat de dreptul de deducere prevăzut la articolul 167 și următoarele din directiva menționată, este limitată de posibilitatea, care trebuie să fie prevăzută de statele membre în ordinea lor juridică internă, de a corecta orice taxă facturată fără să fie datorată, în cazul în care emitentul facturii demonstrează buna sa credință sau atunci când acesta, în timp util, a eliminat complet riscul de pierdere a unor venituri fiscale.

   În plus, în măsura în care emitentul unei facturi nu invocă una dintre ipotezele care permit corectarea unei taxe pe valoarea adăugată facturate fără să fie datorată, administrația fiscală nu este obligată, în cadrul unui control fiscal al acestui emitent, să verifice dacă taxa pe valoarea adăugată facturată și declarată corespunde unor operațiuni impozabile efectuate în mod real de acest emitent.

   Același articol 203 trebuie să fie interpretat în sensul că nu se poate deduce din simplul fapt că administrația fiscală nu a corectat, într-o decizie de impunere rectificativă adresată emitentului acestei facturi, taxa pe valoarea adăugată declarată de acesta, că respectiva administrație a recunoscut că factura menționată corespundea unei operațiuni impozabile efective.

   Cu toate acestea, dreptul Uniunii nu exclude ca administrația competentă să efectueze un control al existenței operațiunilor facturate de o persoană impozabilă și să regularizeze, dacă este cazul, datoria fiscală care rezultă din declarațiile efectuate de persoana impozabilă. Rezultatul unui astfel de control constituie, la fel ca declarația și plata, de către emitentul facturii, a unei taxe pe valoarea adăugată facturate, un element care trebuie luat în considerare de către instanța națională cu ocazia aprecierii existenței unei operațiuni impozabile care conferă dreptul de deducere destinatarului unei facturi într-un caz concret.

   (a se vedea punctele 36, 37, 39, 41 și 42 și dispozitiv 1)

2.  Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că articolul 167 și articolul 168 litera (a) din Directiva 2006/112 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, precum și principiile neutralității fiscale, securității juridice și egalității de tratament nu se opun ca destinatarului unei facturi să i se refuze dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente intrărilor, deoarece nu există o operațiune impozabilă efectivă, chiar dacă, în decizia de impunere rectificativă adresată emitentului acestei facturi, taxa pe valoarea adăugată declarată de acesta din urmă nu a fost rectificată. Totuși, dacă, ținând seama de fraude sau de nereguli săvârșite de acest emitent în amontele operațiunii invocate ca temei pentru dreptul de deducere, se consideră că această operațiune nu a fost efectiv realizată, trebuie să se stabilească, în raport cu elemente obiective și fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea menționată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată.

   (a se vedea punctul 64 și dispozitiv 2)

Cauza C-643/11

LVK – 56 EOOD

împotriva

Direktor na Direktsia „Obzhalvane i upravlenie na izpalnenieto” – Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite

(cerere de decizie preliminară formulată de Administrativen sad Varna)

„Fiscalitate — TVA — Directiva 2006/112/CE — Principiul neutralității fiscale — Drept de deducere — Refuz — Articolul 203 — Menționarea TVA-ului pe factură — Exigibilitate — Existența unei operațiuni impozabile — Apreciere identică în privința emitentului facturii și a destinatarului său — Necesitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a treia) din 31 ianuarie 2013

1. Armonizarea legislațiilor fiscale — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Taxă datorată exclusiv ca urmare a menționării sale pe factură — Domeniu de aplicare — Lipsa efectivă a unei operațiuni impozabile — Includere — Decizie de impunere rectificativă — Conținut

   (Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 167 și 203)

2. Armonizarea legislațiilor fiscale — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Deducerea taxei achitate în amonte — Respectarea principiilor neutralității fiscale, securității juridice și egalității de tratament — Refuz pentru motivul lipsei realizării efective a operațiunii — Admisibilitate — Condiții

   [Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 63 și 167, art. 168 lit. (a) și art. 203]

1.  Articolul 203 din Directiva 2006/112 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că taxa pe valoarea adăugată menționată pe o factură de către o persoană este datorată de aceasta independent de existența efectivă a unei operațiuni impozabile.

   Or, obligația prevăzută la respectivul articol 203, care urmărește eliminarea riscului de pierdere a unor venituri fiscale care poate fi generat de dreptul de deducere prevăzut la articolul 167 și următoarele din directiva menționată, este limitată de posibilitatea, care trebuie să fie prevăzută de statele membre în ordinea lor juridică internă, de a corecta orice taxă facturată fără să fie datorată, în cazul în care emitentul facturii demonstrează buna sa credință sau atunci când acesta, în timp util, a eliminat complet riscul de pierdere a unor venituri fiscale.

   În plus, în măsura în care emitentul unei facturi nu invocă una dintre ipotezele care permit corectarea unei taxe pe valoarea adăugată facturate fără să fie datorată, administrația fiscală nu este obligată, în cadrul unui control fiscal al acestui emitent, să verifice dacă taxa pe valoarea adăugată facturată și declarată corespunde unor operațiuni impozabile efectuate în mod real de acest emitent.

   Același articol 203 trebuie să fie interpretat în sensul că nu se poate deduce din simplul fapt că administrația fiscală nu a corectat, într-o decizie de impunere rectificativă adresată emitentului acestei facturi, taxa pe valoarea adăugată declarată de acesta, că respectiva administrație a recunoscut că factura menționată corespundea unei operațiuni impozabile efective.

   Cu toate acestea, dreptul Uniunii nu exclude ca administrația competentă să efectueze un control al existenței operațiunilor facturate de o persoană impozabilă și să regularizeze, dacă este cazul, datoria fiscală care rezultă din declarațiile efectuate de persoana impozabilă. Rezultatul unui astfel de control constituie, la fel ca declarația și plata, de către emitentul facturii, a unei taxe pe valoarea adăugată facturate, un element care trebuie luat în considerare de către instanța națională cu ocazia aprecierii existenței unei operațiuni impozabile care conferă dreptul de deducere destinatarului unei facturi într-un caz concret.

   (a se vedea punctele 36, 37, 39, 41 și 42 și dispozitiv 1)

2.  Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că articolul 167 și articolul 168 litera (a) din Directiva 2006/112 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, precum și principiile neutralității fiscale, securității juridice și egalității de tratament nu se opun ca destinatarului unei facturi să i se refuze dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente intrărilor, deoarece nu există o operațiune impozabilă efectivă, chiar dacă, în decizia de impunere rectificativă adresată emitentului acestei facturi, taxa pe valoarea adăugată declarată de acesta din urmă nu a fost rectificată. Totuși, dacă, ținând seama de fraude sau de nereguli săvârșite de acest emitent în amontele operațiunii invocate ca temei pentru dreptul de deducere, se consideră că această operațiune nu a fost efectiv realizată, trebuie să se stabilească, în raport cu elemente obiective și fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea menționată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată.

   (a se vedea punctul 64 și dispozitiv 2)