Cauza C-501/11 P

Schindler Holding Ltd și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Înțelegeri — Piața instalării și a întreținerii ascensoarelor și a scărilor rulante — Răspunderea societății-mamă pentru încălcările normelor privind înțelegerile săvârșite de filiala sa — Societate holding — Program intern al întreprinderii de asigurare a conformității («Compliance-Programme») — Drepturi fundamentale — Principiile statului de drept în cadrul stabilirii amenzilor aplicate — Separația puterilor, principiile legalității, neretroactivității, protecției încrederii legitime și răspunderii subiective — Regulamentul (CE) nr. 1/2003 — Articolul 23 alineatul (2) — Validitate — Legalitatea Liniilor directoare ale Comisiei din 1998”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 18 iulie 2013

1. Acțiune în anulare – Act atacat – Aprecierea legalității în funcție de informațiile disponibile la momentul adoptării actului – Considerații retrospective – Irelevanță

   (art. 263 TFUE)

2. Drepturi fundamentale – Convenția europeană a drepturilor omului – Instrument care nu este integrat formal în ordinea juridică a Uniunii

   [art. 6 alin. (3) TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 52 alin. (3)]

3. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Control jurisdicțional al deciziilor adoptate de Comisie în materia concurenței – Control de legalitate și de fond, atât în drept, cât și în fapt – Încălcare – Lipsă

   (art. 263 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

4. Recurs – Motive – Lipsa unei critici precise a unui punct din motivarea Tribunalului – Neindicarea punctelor criticate din hotărârea atacată – Inadmisibilitate

   [art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Curții, art. 112 alin. (1) lit. (c)]

5. Recurs – Motive – Motiv invocat pentru prima oară în cadrul recursului – Inadmisibilitate

   [Statutul Curții de Justiție, art. 58; Regulamentul de procedură al Curții, art. 42 alin. (2) și art. 113 alin. (2)]

6. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Putere de apreciere conferită Comisiei prin articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 – Încălcarea principiului legalității pedepselor – Lipsă

   [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

7. Acte ale instituțiilor – Linii directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență – Natură juridică – Regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată – Obligația de a respecta principiul egalității de tratament – Competența instituțiilor să le adopte

   [art. 290 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

8. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Aplicarea liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor – Încălcarea principiului neretroactivității – Lipsă – Încălcarea principiului încrederii legitime – Lipsă

   [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

9. Concurență – Norme ale Uniunii – Încălcări – Domeniu de aplicare personal – Întreprindere – Noțiune – Unitate economică eventual constituită dintr-o societate-mamă și din filiale – Imputare în sarcina unei astfel de unități economice a unei încălcări – Admisibilitate – Încălcare a principiului răspunderii personale – Lipsă

   (art. 101 TFUE și 102 TFUE)

10. Concurență – Norme ale Uniunii – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Caracter relativ – Stabilire a politicii comerciale – Criterii de apreciere a eventualului caracter autonom al acesteia

    [art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

11. Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor și a elementelor de probă – Inadmisibilitate

    [art. 256 alin. (1) al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

12. Dreptul Uniunii Europene – Principii – Drepturi fundamentale – Drept de proprietate

    (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 17)

13. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Obligația de a lua în considerare impactul real asupra pieței – Conținut – Efectul unei practici anticoncurențiale – Criteriu nedeterminant

    [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 A]

14. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Cadru juridic – Linii directoare adoptate de Comisie – Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în schimbul cooperării întreprinderilor acuzate – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Întindere

    [art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicările 98/C 9/03 și 2002/C 45/03 ale Comisiei, punctul 21]

15. Recurs – Competența Curții – Repunere în discuție, din motive de echitate, a aprecierii Tribunalului privind cuantumul amenzilor aplicate unor întreprinderi care au încălcat normele privind concurența din tratat – Excludere – Repunere în discuție a acestei aprecieri din motive legate de încălcarea principiului proporționalității – Admisibilitate

    (art. 261 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 31, 56 și 65)

2.  Deși, astfel cum confirmă articolul 6 alineatul (3) TUE, drepturile fundamentale garantate de Convenția europeană a drepturilor omului constituie principii generale ale dreptului Uniunii și deși articolul 52 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene impune să se dea drepturilor conținute în aceasta corespunzătoare drepturilor garantate de respectiva convenție același înțeles și aceeași întindere precum celor pe care le conferă convenția amintită, aceasta din urmă nu constituie, atât timp cât Uniunea nu a aderat la ea, un instrument juridic integrat formal în ordinea juridică a Uniunii.

   (a se vedea punctele 32 și 124)

3.  Faptul că deciziile prin care se aplică amenzi în materia concurenței sunt adoptate de Comisie nu este în sine contrar articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. În ceea ce privește principiul protecției jurisdicționale efective, principiu general al dreptului Uniunii care este afirmat în prezent la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și care corespunde, în dreptul Uniunii, articolului 6 paragraful 1 din convenția menționată, în cadrul controlului de legalitate prevăzut de Tratatul FUE, instanța Uniunii are o competență de fond care îi este conferită prin articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 261 TFUE, și care îi permite să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată. Întrucât controlul prevăzut de tratate implică faptul că instanța Uniunii exercită un control atât de drept, cât și de fapt și are competența de a aprecia probele, de a anula decizia atacată și de a modifica cuantumul amenzilor, nu reiese că controlul legalității prevăzut la articolul 263 TFUE, completat de competența de fond cu privire la cuantumul amenzii, prevăzută la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, ar fi contrar cerințelor principiului protecției jurisdicționale efective care figurează în prezent la articolul 47 din cartă.

   (a se vedea punctele 33, 36 și 38)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 43-45, 81, 84 și 106)

5.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 54, 55, 83 și 106)

6.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 56-58)

7.  Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență nu reprezintă nici o legislație, nici o legislație care a făcut obiectul delegării în sensul articolului 290 alineatul (1) TFUE, nici baza legală a amenzilor aplicate în domeniul concurenței, care sunt adoptate exclusiv în temeiul articolului 23 din Regulamentul nr. 1/2003. Ele prevăd o regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care administrația nu se poate îndepărta, într-un caz particular, fără a indica motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament și se limitează să descrie metoda de examinare a încălcării urmată de Comisie și criteriile pe care aceasta se obligă să le ia în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzii. Or, nicio dispoziție din tratate nu împiedică o instituție să adopte o astfel de regulă de conduită care să indice practica ce trebuie urmată. În consecință, Comisia avea competența să adopte liniile directoare menționate.

   (a se vedea punctele 66-69)

8.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 75)

9.  Chiar dacă are o importanță deosebită din perspectiva răspunderii în sfera dreptului civil, principiul răspunderii personale a persoanelor juridice nu poate fi pertinent pentru a defini autorul unei încălcări a dreptului concurenței, care privește comportamentul concret al întreprinderilor. Astfel, alegerea făcută de autorii tratatelor a fost aceea de a utiliza noțiunea de întreprindere pentru a desemna autorul unei încălcări a dreptului concurenței, iar nu noțiunea de societate sau de persoană juridică, utilizată la articolul 54 TFUE. Această noțiune de întreprindere desemnează o unitate economică, chiar dacă, din punct de vedere juridic, această unitate economică este constituită din mai multe persoane fizice sau juridice. În consecință, în cazul în care o entitate economică încalcă normele privind concurența, trebuie să răspundă pentru această încălcare.

   (a se vedea punctele 101-104 și 129)

10.  Prezumția unei influențe decisive exercitate asupra filialei deținute în totalitate sau aproape în totalitate de societatea sa mamă urmărește în special să asigure un echilibru între, pe de o parte, importanța obiectivului de a sancționa comportamentele contrare normelor de concurență, în special articolului 81 CE, și de a preveni repetarea acestora și, pe de altă parte, cerințele anumitor principii generale ale dreptului Uniunii cum sunt, printre altele, principiul prezumției de nevinovăție, principiul caracterului personal al pedepselor și principiul securității juridice, precum și dreptul la apărare, inclusiv principiul egalității armelor. Această prezumție este însă relativă. Entitățile care intenționează să o răstoarne pot să prezinte orice element de natură să demonstreze că filiala și societatea-mamă nu constituie o entitate economică unică, ci filiala se comportă în mod autonom pe piață.

    Pentru a determina dacă o filială își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, trebuie să se ia în considerare ansamblul elementelor relevante referitoare la legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc o filială de societatea sa mamă, legături care pot varia în funcție de fiecare caz în parte și, în consecință, nu pot face obiectul unei enumerări exhaustive. În acest context, politica comercială nu este decât un element printre altele și, în plus, nu trebuie să fie interpretată în mod restrictiv.

    Pe de altă parte, adoptarea de către societatea-mamă a unui cod de conduită care urmărește să împiedice încălcarea de către filialele sale a dreptului concurenței și a liniilor directoare referitoare la acesta, pe de o parte, nu schimbă cu nimic realitatea încălcării constatate în privința sa și, pe de altă parte, nu permite să se demonstreze că respectivele filiale își stabileau în mod autonom politica comercială. Aplicarea codului de conduită menționat sugerează mai degrabă existența unui control efectiv din partea societății-mamă al politicii comerciale a filialelor sale. În plus, faptul că unii dintre angajații filialelor sale nu s-au conformat acestui cod de conduită nu este suficient pentru a demonstra caracterul autonom al politicii comerciale a filialelor în cauză.

    (a se vedea punctele 108-110 și 112-114)

11.  A se vedea textul deciziei.

    (a se vedea punctele 115, 158 și 159)

12.  A se vedea textul deciziei.

    (a se vedea punctele 124 și 128)

13.  În cadrul stabilirii cuantumului unei amenzi aplicate pentru încălcarea normelor comunitare privind concurența, deși impactul real al unei încălcări asupra pieței este un element care trebuie luat în considerare pentru evaluarea gravității încălcării, este vorba despre un criteriu printre altele, precum natura încălcării și întinderea pieței geografice. Rezultă că efectul unei practici anticoncurențiale nu este, în sine, un criteriu hotărâtor în aprecierea cuantumului adecvat al amenzii. Mai precis, unele elemente în legătură cu aspectul intenționat pot avea mai multă importanță decât cele privitoare la respectivele efecte, mai ales atunci când este vorba despre încălcări grave prin esența lor, precum o repartizare a piețelor. Pe de altă parte, din cuprinsul punctului 1 A primul paragraf din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență reiese că acest impact trebuie luat în considerare numai atunci când poate fi măsurat. În consecință, dacă instanța Uniunii ține seama de impactul real al încălcării în cauză asupra pieței, presupunând că acest impact ar putea fi măsurat efectiv, face aceasta cu titlu suplimentar.

    (a se vedea punctele 134-136)

14.  Atunci când controlează legalitatea unei decizii prin care se aplică amenzi pentru încălcarea normelor de concurență, instanța Uniunii nu se poate întemeia pe puterea de apreciere de care dispune Comisia, nici în ceea ce privește alegerea elementelor luate în considerare în aplicarea criteriilor prevăzute în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență, nici în ceea ce privește aprecierea acestor elemente, pentru a renunța la exercitarea unui control aprofundat atât în drept, cât și în fapt. O astfel de regulă se aplică de asemenea atunci când instanța verifică dacă Comisia a aplicat corect Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri în schimbul cooperării întreprinderilor acuzate. În orice caz, principiul egalității de tratament nu împiedică acordarea unui tratament favorabil numai întreprinderii care aduce o valoare adăugată semnificativă în sensul punctului 21 din Comunicarea privind cooperarea din 2002, în condițiile în care scopul acestei dispoziții este legitim.

    (a se vedea punctele 155 și 159)

15.  Atunci când se pronunță cu privire la chestiuni de drept în cadrul unui recurs, Curtea nu are sarcina de a substitui, pentru motive de echitate, aprecierea Tribunalului cu propria apreciere atunci când acesta se pronunță, în exercitarea competenței sale de fond, asupra cuantumului amenzilor aplicate unor întreprinderi ca urmare a încălcării de către acestea a dreptului Uniunii. Curtea ar trebui să constate o eroare de drept comisă de Tribunal, ca urmare a caracterului inadecvat al cuantumului unei amenzi, doar în măsura în care aceasta ar aprecia că nivelul sancțiunii este nu doar inadecvat, ci și excesiv, până la a fi disproporționat.

    În această privință, aspectul dacă o amendă determină o sarcină disproporționată pentru cel căruia îi este aplicată nu poate fi apreciat având în vedere numai cuantumul nominal al amenzii. Acest aspect depinde de asemenea, printre altele, de capacitatea de plată a destinatarului amenzii. În ipoteza în care sunt aplicate amenzi unei întreprinderi care constituie o unitate economică și care nu se compune decât formal din mai multe persoane juridice, capacitatea de plată a acestora nu poate fi luată în considerare în mod individualizat.

    (a se vedea punctele 164, 165, 168 și 169)

Cauza C-501/11 P

Schindler Holding Ltd și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Înțelegeri — Piața instalării și a întreținerii ascensoarelor și a scărilor rulante — Răspunderea societății-mamă pentru încălcările normelor privind înțelegerile săvârșite de filiala sa — Societate holding — Program intern al întreprinderii de asigurare a conformității («Compliance-Programme») — Drepturi fundamentale — Principiile statului de drept în cadrul stabilirii amenzilor aplicate — Separația puterilor, principiile legalității, neretroactivității, protecției încrederii legitime și răspunderii subiective — Regulamentul (CE) nr. 1/2003 — Articolul 23 alineatul (2) — Validitate — Legalitatea Liniilor directoare ale Comisiei din 1998”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 18 iulie 2013

1. Acțiune în anulare — Act atacat — Aprecierea legalității în funcție de informațiile disponibile la momentul adoptării actului — Considerații retrospective — Irelevanță

   (art. 263 TFUE)

2. Drepturi fundamentale — Convenția europeană a drepturilor omului — Instrument care nu este integrat formal în ordinea juridică a Uniunii

   [art. 6 alin. (3) TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 52 alin. (3)]

3. Dreptul Uniunii Europene — Principii — Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă — Control jurisdicțional al deciziilor adoptate de Comisie în materia concurenței — Control de legalitate și de fond, atât în drept, cât și în fapt — Încălcare — Lipsă

   (art. 263 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

4. Recurs — Motive — Lipsa unei critici precise a unui punct din motivarea Tribunalului — Neindicarea punctelor criticate din hotărârea atacată — Inadmisibilitate

   [art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Curții, art. 112 alin. (1) lit. (c)]

5. Recurs — Motive — Motiv invocat pentru prima oară în cadrul recursului — Inadmisibilitate

   [Statutul Curții de Justiție, art. 58; Regulamentul de procedură al Curții, art. 42 alin. (2) și art. 113 alin. (2)]

6. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Putere de apreciere conferită Comisiei prin articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 — Încălcarea principiului legalității pedepselor — Lipsă

   [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

7. Acte ale instituțiilor — Linii directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență — Natură juridică — Regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată — Obligația de a respecta principiul egalității de tratament — Competența instituțiilor să le adopte

   [art. 290 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

8. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Aplicarea liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor — Încălcarea principiului neretroactivității — Lipsă — Încălcarea principiului încrederii legitime — Lipsă

   [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

9. Concurență — Norme ale Uniunii — Încălcări — Domeniu de aplicare personal — Întreprindere — Noțiune — Unitate economică eventual constituită dintr-o societate-mamă și din filiale — Imputare în sarcina unei astfel de unități economice a unei încălcări — Admisibilitate — Încălcare a principiului răspunderii personale — Lipsă

   (art. 101 TFUE și 102 TFUE)

10. Concurență — Norme ale Uniunii — Încălcări — Imputare — Societate-mamă și filiale — Unitate economică — Criterii de apreciere — Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta — Caracter relativ — Stabilire a politicii comerciale — Criterii de apreciere a eventualului caracter autonom al acesteia

    [art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2)]

11. Recurs — Motive — Apreciere eronată a faptelor și a elementelor de probă — Inadmisibilitate

    [art. 256 alin. (1) al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

12. Dreptul Uniunii Europene — Principii — Drepturi fundamentale — Drept de proprietate

    (Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 17)

13. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Criterii — Gravitatea încălcării — Obligația de a lua în considerare impactul real asupra pieței — Conținut — Efectul unei practici anticoncurențiale — Criteriu nedeterminant

    [Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 A]

14. Concurență — Amenzi — Cuantum — Stabilire — Cadru juridic — Linii directoare adoptate de Comisie — Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în schimbul cooperării întreprinderilor acuzate — Puterea de apreciere a Comisiei — Control jurisdicțional — Întindere

    [art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicările 98/C 9/03 și 2002/C 45/03 ale Comisiei, punctul 21]

15. Recurs — Competența Curții — Repunere în discuție, din motive de echitate, a aprecierii Tribunalului privind cuantumul amenzilor aplicate unor întreprinderi care au încălcat normele privind concurența din tratat — Excludere — Repunere în discuție a acestei aprecieri din motive legate de încălcarea principiului proporționalității — Admisibilitate

    (art. 261 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 31, 56 și 65)

2.  Deși, astfel cum confirmă articolul 6 alineatul (3) TUE, drepturile fundamentale garantate de Convenția europeană a drepturilor omului constituie principii generale ale dreptului Uniunii și deși articolul 52 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene impune să se dea drepturilor conținute în aceasta corespunzătoare drepturilor garantate de respectiva convenție același înțeles și aceeași întindere precum celor pe care le conferă convenția amintită, aceasta din urmă nu constituie, atât timp cât Uniunea nu a aderat la ea, un instrument juridic integrat formal în ordinea juridică a Uniunii.

   (a se vedea punctele 32 și 124)

3.  Faptul că deciziile prin care se aplică amenzi în materia concurenței sunt adoptate de Comisie nu este în sine contrar articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. În ceea ce privește principiul protecției jurisdicționale efective, principiu general al dreptului Uniunii care este afirmat în prezent la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și care corespunde, în dreptul Uniunii, articolului 6 paragraful 1 din convenția menționată, în cadrul controlului de legalitate prevăzut de Tratatul FUE, instanța Uniunii are o competență de fond care îi este conferită prin articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 261 TFUE, și care îi permite să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată. Întrucât controlul prevăzut de tratate implică faptul că instanța Uniunii exercită un control atât de drept, cât și de fapt și are competența de a aprecia probele, de a anula decizia atacată și de a modifica cuantumul amenzilor, nu reiese că controlul legalității prevăzut la articolul 263 TFUE, completat de competența de fond cu privire la cuantumul amenzii, prevăzută la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, ar fi contrar cerințelor principiului protecției jurisdicționale efective care figurează în prezent la articolul 47 din cartă.

   (a se vedea punctele 33, 36 și 38)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 43-45, 81, 84 și 106)

5.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 54, 55, 83 și 106)

6.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 56-58)

7.  Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență nu reprezintă nici o legislație, nici o legislație care a făcut obiectul delegării în sensul articolului 290 alineatul (1) TFUE, nici baza legală a amenzilor aplicate în domeniul concurenței, care sunt adoptate exclusiv în temeiul articolului 23 din Regulamentul nr. 1/2003. Ele prevăd o regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care administrația nu se poate îndepărta, într-un caz particular, fără a indica motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament și se limitează să descrie metoda de examinare a încălcării urmată de Comisie și criteriile pe care aceasta se obligă să le ia în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzii. Or, nicio dispoziție din tratate nu împiedică o instituție să adopte o astfel de regulă de conduită care să indice practica ce trebuie urmată. În consecință, Comisia avea competența să adopte liniile directoare menționate.

   (a se vedea punctele 66-69)

8.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 75)

9.  Chiar dacă are o importanță deosebită din perspectiva răspunderii în sfera dreptului civil, principiul răspunderii personale a persoanelor juridice nu poate fi pertinent pentru a defini autorul unei încălcări a dreptului concurenței, care privește comportamentul concret al întreprinderilor. Astfel, alegerea făcută de autorii tratatelor a fost aceea de a utiliza noțiunea de întreprindere pentru a desemna autorul unei încălcări a dreptului concurenței, iar nu noțiunea de societate sau de persoană juridică, utilizată la articolul 54 TFUE. Această noțiune de întreprindere desemnează o unitate economică, chiar dacă, din punct de vedere juridic, această unitate economică este constituită din mai multe persoane fizice sau juridice. În consecință, în cazul în care o entitate economică încalcă normele privind concurența, trebuie să răspundă pentru această încălcare.

   (a se vedea punctele 101-104 și 129)

10.  Prezumția unei influențe decisive exercitate asupra filialei deținute în totalitate sau aproape în totalitate de societatea sa mamă urmărește în special să asigure un echilibru între, pe de o parte, importanța obiectivului de a sancționa comportamentele contrare normelor de concurență, în special articolului 81 CE, și de a preveni repetarea acestora și, pe de altă parte, cerințele anumitor principii generale ale dreptului Uniunii cum sunt, printre altele, principiul prezumției de nevinovăție, principiul caracterului personal al pedepselor și principiul securității juridice, precum și dreptul la apărare, inclusiv principiul egalității armelor. Această prezumție este însă relativă. Entitățile care intenționează să o răstoarne pot să prezinte orice element de natură să demonstreze că filiala și societatea-mamă nu constituie o entitate economică unică, ci filiala se comportă în mod autonom pe piață.

    Pentru a determina dacă o filială își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, trebuie să se ia în considerare ansamblul elementelor relevante referitoare la legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc o filială de societatea sa mamă, legături care pot varia în funcție de fiecare caz în parte și, în consecință, nu pot face obiectul unei enumerări exhaustive. În acest context, politica comercială nu este decât un element printre altele și, în plus, nu trebuie să fie interpretată în mod restrictiv.

    Pe de altă parte, adoptarea de către societatea-mamă a unui cod de conduită care urmărește să împiedice încălcarea de către filialele sale a dreptului concurenței și a liniilor directoare referitoare la acesta, pe de o parte, nu schimbă cu nimic realitatea încălcării constatate în privința sa și, pe de altă parte, nu permite să se demonstreze că respectivele filiale își stabileau în mod autonom politica comercială. Aplicarea codului de conduită menționat sugerează mai degrabă existența unui control efectiv din partea societății-mamă al politicii comerciale a filialelor sale. În plus, faptul că unii dintre angajații filialelor sale nu s-au conformat acestui cod de conduită nu este suficient pentru a demonstra caracterul autonom al politicii comerciale a filialelor în cauză.

    (a se vedea punctele 108-110 și 112-114)

11.  A se vedea textul deciziei.

    (a se vedea punctele 115, 158 și 159)

12.  A se vedea textul deciziei.

    (a se vedea punctele 124 și 128)

13.  În cadrul stabilirii cuantumului unei amenzi aplicate pentru încălcarea normelor comunitare privind concurența, deși impactul real al unei încălcări asupra pieței este un element care trebuie luat în considerare pentru evaluarea gravității încălcării, este vorba despre un criteriu printre altele, precum natura încălcării și întinderea pieței geografice. Rezultă că efectul unei practici anticoncurențiale nu este, în sine, un criteriu hotărâtor în aprecierea cuantumului adecvat al amenzii. Mai precis, unele elemente în legătură cu aspectul intenționat pot avea mai multă importanță decât cele privitoare la respectivele efecte, mai ales atunci când este vorba despre încălcări grave prin esența lor, precum o repartizare a piețelor. Pe de altă parte, din cuprinsul punctului 1 A primul paragraf din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență reiese că acest impact trebuie luat în considerare numai atunci când poate fi măsurat. În consecință, dacă instanța Uniunii ține seama de impactul real al încălcării în cauză asupra pieței, presupunând că acest impact ar putea fi măsurat efectiv, face aceasta cu titlu suplimentar.

    (a se vedea punctele 134-136)

14.  Atunci când controlează legalitatea unei decizii prin care se aplică amenzi pentru încălcarea normelor de concurență, instanța Uniunii nu se poate întemeia pe puterea de apreciere de care dispune Comisia, nici în ceea ce privește alegerea elementelor luate în considerare în aplicarea criteriilor prevăzute în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în cazul încălcării normelor de concurență, nici în ceea ce privește aprecierea acestor elemente, pentru a renunța la exercitarea unui control aprofundat atât în drept, cât și în fapt. O astfel de regulă se aplică de asemenea atunci când instanța verifică dacă Comisia a aplicat corect Comunicarea privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri în schimbul cooperării întreprinderilor acuzate. În orice caz, principiul egalității de tratament nu împiedică acordarea unui tratament favorabil numai întreprinderii care aduce o valoare adăugată semnificativă în sensul punctului 21 din Comunicarea privind cooperarea din 2002, în condițiile în care scopul acestei dispoziții este legitim.

    (a se vedea punctele 155 și 159)

15.  Atunci când se pronunță cu privire la chestiuni de drept în cadrul unui recurs, Curtea nu are sarcina de a substitui, pentru motive de echitate, aprecierea Tribunalului cu propria apreciere atunci când acesta se pronunță, în exercitarea competenței sale de fond, asupra cuantumului amenzilor aplicate unor întreprinderi ca urmare a încălcării de către acestea a dreptului Uniunii. Curtea ar trebui să constate o eroare de drept comisă de Tribunal, ca urmare a caracterului inadecvat al cuantumului unei amenzi, doar în măsura în care aceasta ar aprecia că nivelul sancțiunii este nu doar inadecvat, ci și excesiv, până la a fi disproporționat.

    În această privință, aspectul dacă o amendă determină o sarcină disproporționată pentru cel căruia îi este aplicată nu poate fi apreciat având în vedere numai cuantumul nominal al amenzii. Acest aspect depinde de asemenea, printre altele, de capacitatea de plată a destinatarului amenzii. În ipoteza în care sunt aplicate amenzi unei întreprinderi care constituie o unitate economică și care nu se compune decât formal din mai multe persoane juridice, capacitatea de plată a acestora nu poate fi luată în considerare în mod individualizat.

    (a se vedea punctele 164, 165, 168 și 169)