Cauza C-277/11

M. M.

împotriva

Minister for Justice, Equality and Law Reform și alții

[cerere de decizie preliminară formulată de High Court (Irlanda)]

„Trimitere preliminară — Sistemul european comun de azil — Directiva 2004/83/CE — Standarde minime referitoare la condițiile de acordare a statutului de refugiat sau a statutului conferit prin protecție subsidiară — Articolul 4 alineatul (1) a doua teză — Cooperarea statului membru cu solicitantul pentru evaluarea elementelor relevante ale cererii sale — Conținut — Legalitatea procedurii naționale urmate pentru examinarea unei cereri de protecție subsidiară ulterior respingerii unei cereri de acordare a statutului de refugiat — Respectarea drepturilor fundamentale — Dreptul de a fi ascultat”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 22 noiembrie 2012

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară – Directiva 2004/83 – Reglementare națională care instituie două proceduri distincte și succesive pentru examinarea cererii de azil și a cererii de protecție subsidiară – Obligația de a garanta dreptul de a fi ascultat în cadrul fiecăreia dintre aceste proceduri

[Directiva 2004/83 a Consiliului, art. 4 alin. (1)]

Cerința de cooperare a unui stat membru cu un solicitant de azil, astfel cum este prevăzută la articolul 4 alineatul (1) a doua teză din Directiva 2004/83 privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate, nu poate fi interpretată în sensul că, în ipoteza în care un străin solicită beneficiul statutului conferit prin protecție subsidiară ulterior respingerii cererii de acordare a statutului de refugiat, iar autoritatea națională competentă intenționează să respingă și cea de a doua cerere, această autoritate ar fi ținută în acest scop, înainte de adoptarea deciziei sale, să informeze persoana interesată cu privire la rezultatul negativ pe care își propune să îl rezerve cererii sale, precum și să îi comunice argumentele pe care înțelege să întemeieze respingerea acesteia, astfel încât să permită solicitantului respectiv să își prezinte punctul de vedere în această privință.

Cu toate acestea, în ceea ce privește un sistem național caracterizat prin existența a două proceduri distincte și succesive pentru examinarea cererii prin care se urmărește obținerea statutului de refugiat și, respectiv, a cererii de protecție subsidiară, revine instanței de trimitere sarcina de a asigura respectarea, în cadrul fiecăreia dintre aceste proceduri, a drepturilor fundamentale ale solicitantului și în special a dreptului de a fi ascultat, în sensul că trebuie să aibă posibilitatea să își prezinte în mod util observațiile înainte de adoptarea oricărei decizii de respingere a acordării beneficiului protecției solicitate. Într-un asemenea sistem, împrejurarea că persoana interesată a fost deja ascultată în mod legal cu ocazia examinării cererii sale de acordare a statutului de refugiat nu înseamnă că se poate face abstracție de această formalitate în cadrul procedurii privind cererea de protecție subsidiară.

Astfel, dreptul de a fi ascultat în orice procedură, care este consacrat de articolele 41, 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie să se aplice oricărei proceduri susceptibile de a conduce la un act cauzator de prejudiciu și se impune chiar în cazul în care reglementarea aplicabilă nu prevede în mod expres o astfel de formalitate. Prin urmare, acest drept trebuie să se aplice pe deplin în procedura de examinare a unei cereri de acordare a protecției internaționale condusă de autoritatea națională competentă în temeiul normelor adoptate în cadrul sistemului european comun de azil. Atunci când un stat membru a ales să instituie două proceduri distincte și succesive pentru examinarea cererii de azil și a cererii de protecție subsidiară, este necesar ca, având în vedere caracterul fundamental pe care îl îmbracă, dreptul persoanei interesate de a fi ascultată să fie garantat pe deplin în cadrul fiecăreia dintre aceste două proceduri.

(a se vedea punctele 74, 82, 85, 86, 89, 91 și 95 și dispozitivul)

Cauza C-277/11

M. M.

împotriva

Minister for Justice, Equality and Law Reform și alții

[cerere de decizie preliminară formulată de High Court (Irlanda)]

„Trimitere preliminară — Sistemul european comun de azil — Directiva 2004/83/CE — Standarde minime referitoare la condițiile de acordare a statutului de refugiat sau a statutului conferit prin protecție subsidiară — Articolul 4 alineatul (1) a doua teză — Cooperarea statului membru cu solicitantul pentru evaluarea elementelor relevante ale cererii sale — Conținut — Legalitatea procedurii naționale urmate pentru examinarea unei cereri de protecție subsidiară ulterior respingerii unei cereri de acordare a statutului de refugiat — Respectarea drepturilor fundamentale — Dreptul de a fi ascultat”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 22 noiembrie 2012

Controale la frontiere, azil și imigrare — Politica privind azilul — Statut de refugiat sau statut conferit prin protecție subsidiară — Directiva 2004/83 — Reglementare națională care instituie două proceduri distincte și succesive pentru examinarea cererii de azil și a cererii de protecție subsidiară — Obligația de a garanta dreptul de a fi ascultat în cadrul fiecăreia dintre aceste proceduri

[Directiva 2004/83 a Consiliului, art. 4 alin. (1)]

Cerința de cooperare a unui stat membru cu un solicitant de azil, astfel cum este prevăzută la articolul 4 alineatul (1) a doua teză din Directiva 2004/83 privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate, nu poate fi interpretată în sensul că, în ipoteza în care un străin solicită beneficiul statutului conferit prin protecție subsidiară ulterior respingerii cererii de acordare a statutului de refugiat, iar autoritatea națională competentă intenționează să respingă și cea de a doua cerere, această autoritate ar fi ținută în acest scop, înainte de adoptarea deciziei sale, să informeze persoana interesată cu privire la rezultatul negativ pe care își propune să îl rezerve cererii sale, precum și să îi comunice argumentele pe care înțelege să întemeieze respingerea acesteia, astfel încât să permită solicitantului respectiv să își prezinte punctul de vedere în această privință.

Cu toate acestea, în ceea ce privește un sistem național caracterizat prin existența a două proceduri distincte și succesive pentru examinarea cererii prin care se urmărește obținerea statutului de refugiat și, respectiv, a cererii de protecție subsidiară, revine instanței de trimitere sarcina de a asigura respectarea, în cadrul fiecăreia dintre aceste proceduri, a drepturilor fundamentale ale solicitantului și în special a dreptului de a fi ascultat, în sensul că trebuie să aibă posibilitatea să își prezinte în mod util observațiile înainte de adoptarea oricărei decizii de respingere a acordării beneficiului protecției solicitate. Într-un asemenea sistem, împrejurarea că persoana interesată a fost deja ascultată în mod legal cu ocazia examinării cererii sale de acordare a statutului de refugiat nu înseamnă că se poate face abstracție de această formalitate în cadrul procedurii privind cererea de protecție subsidiară.

Astfel, dreptul de a fi ascultat în orice procedură, care este consacrat de articolele 41, 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie să se aplice oricărei proceduri susceptibile de a conduce la un act cauzator de prejudiciu și se impune chiar în cazul în care reglementarea aplicabilă nu prevede în mod expres o astfel de formalitate. Prin urmare, acest drept trebuie să se aplice pe deplin în procedura de examinare a unei cereri de acordare a protecției internaționale condusă de autoritatea națională competentă în temeiul normelor adoptate în cadrul sistemului european comun de azil. Atunci când un stat membru a ales să instituie două proceduri distincte și succesive pentru examinarea cererii de azil și a cererii de protecție subsidiară, este necesar ca, având în vedere caracterul fundamental pe care îl îmbracă, dreptul persoanei interesate de a fi ascultată să fie garantat pe deplin în cadrul fiecăreia dintre aceste două proceduri.

(a se vedea punctele 74, 82, 85, 86, 89, 91 și 95 și dispozitivul)