Cauza C-18/11

The Commissioners for Her Majesty's Revenue & Customs

împotriva

Philips Electronics UK Ltd

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Upper Tribunal (Tax and Chancery Chamber)]

„Libertatea de stabilire — Legislație fiscală — Impozit pe profit — Degrevare fiscală — Legislație națională care exclude transferul pierderilor înregistrate pe teritoriul național de un sediu permanent nerezident al unei societăți stabilite într-un alt stat membru către o societate care face parte din același grup stabilită pe teritoriul național”

Sumar — Hotărârea Curții (Camera a patra) din 6 septembrie 2012

1. Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare

   (art. 43 CE și 48 CE)

2. Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Legislație fiscală – Impozit pe profit – Deducerea pierderilor – Degrevare la nivelul grupului – Reglementare națională care exclude transferul pierderilor înregistrate de un sediu permanent, situat pe teritoriul național, al unei societăți nerezidente stabilite într-un alt stat membru către o societate rezidentă care face parte din același grup – Inadmisibilitate – Justificare – Motive imperative de interes general întemeiate pe obiectivul care vizează evitarea unei duble luări în considerare a pierderilor sau pe menținerea repartizării echilibrate a competenței de impozitare între statele membre – Inexistenţă

   (art. 43 CE)

3. Dreptul Uniunii Europene – Efect direct – Supremație – Conflict între dreptul Uniunii și o lege națională – Obligațiile și competențele instanței naționale sesizate – Neaplicarea legii naționale

   (art. 10 CE și 43 CE)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 12-14)

2.  Articolul 43 CE trebuie interpretat în sensul că faptul ca o legislație națională să supună unei condiții constând în imposibilitatea utilizării pierderilor în vederea stabilirii unui impozit datorat în străinătate posibilitatea de a transfera către o societate rezidentă, prin intermediul unei degrevări la nivelul grupului, pierderile înregistrate în statul membru respectiv de sediul permanent al societății nerezidente, în timp ce transferul pierderilor înregistrate în acest stat membru de o societate rezidentă nu este supus niciunei condiții echivalente, constituie o restricție privind libertatea unei societăți nerezidente de a se stabili într-un alt stat membru.

   Astfel, o asemenea diferență de tratament face mai puțin atractivă pentru societățile care au sediul în alte state membre exercitarea libertății de stabilire prin intermediul unui sediu permanent. În plus, situația unei societăți nerezidente care are doar un sediu permanent pe teritoriul național și situația unei societăți rezidente sunt, raportate la obiectivul unui regim fiscal de transfer al pierderilor, comparabile în mod obiectiv în măsura în care este vorba despre posibilitatea de a transfera, prin intermediul unei degrevări la nivelul grupului, pierderile înregistrate în acest stat membru către o altă societate care face parte din acest grup.

   O astfel de restricție nu poate fi justificată prin motive imperative de interes general întemeiate pe obiectivul care vizează evitarea unei duble luări în considerare a pierderilor, pe menținerea repartizării echilibrate a competenței de impozitare între statele membre sau pe aceste două justificări considerate împreună.

   În acest sens, în ceea ce privește, în primul rând, menținerea repartizării competenței de impozitare între statele membre, competența de impozitare a statului membru gazdă pe teritoriul căruia se desfășoară activitatea economică din care au rezultat pierderile sediului permanent nu este deloc afectată de posibilitatea transferării către o societate rezidentă, prin intermediul unei degrevări la nivelul grupului, a pierderilor înregistrate de un sediu permanent care este situat pe teritoriul statului membru menționat, dat fiind că competența acestui stat membru de a impozita eventualul profit care rezultă din activitatea desfășurată pe teritoriul său de sediul permanent rămâne intactă.

   În ceea ce privește, în al doilea rând, riscul unei duble luări în considerare a pierderilor, acesta nu are influență asupra competenței de impozitare a statului membru în care este situat sediul permanent. Pierderile transferate de sediul permanent al unei societăți nerezidente în acest stat membru către o societate rezidentă țin în orice caz de competența de impozitare a acestui stat. Această competență de impozitare nu este deloc repusă în discuție de împrejurarea că pierderile transferate ar putea fi luate în considerare, dacă este cazul, și în alt stat membru.

   (a se vedea punctele 16, 19, 20, 25, 26, 30, 31 și 35 și dispozitiv 1 și 2)

3.  Instanța națională, fiind sesizată în cadrul competenței sale, are, în calitate de organ al unui stat membru, obligația, în temeiul principiului cooperării prevăzut la articolul 10 CE, să aplice integral dreptul Uniunii direct aplicabil și să protejeze drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție a legislației naționale contrară unei dispoziții din dreptul Uniunii.

   (a se vedea punctele 38 și 40 și dispozitiv 3)

Cauza C-18/11

The Commissioners for Her Majesty's Revenue & Customs

împotriva

Philips Electronics UK Ltd

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Upper Tribunal (Tax and Chancery Chamber)]

„Libertatea de stabilire — Legislație fiscală — Impozit pe profit — Degrevare fiscală — Legislație națională care exclude transferul pierderilor înregistrate pe teritoriul național de un sediu permanent nerezident al unei societăți stabilite într-un alt stat membru către o societate care face parte din același grup stabilită pe teritoriul național”

Sumar — Hotărârea Curții (Camera a patra) din 6 septembrie 2012

1. Libera circulație a persoanelor — Libertatea de stabilire — Dispozițiile tratatului — Domeniu de aplicare

   (art. 43 CE și 48 CE)

2. Libera circulație a persoanelor — Libertatea de stabilire — Legislație fiscală — Impozit pe profit — Deducerea pierderilor — Degrevare la nivelul grupului — Reglementare națională care exclude transferul pierderilor înregistrate de un sediu permanent, situat pe teritoriul național, al unei societăți nerezidente stabilite într-un alt stat membru către o societate rezidentă care face parte din același grup — Inadmisibilitate — Justificare — Motive imperative de interes general întemeiate pe obiectivul care vizează evitarea unei duble luări în considerare a pierderilor sau pe menținerea repartizării echilibrate a competenței de impozitare între statele membre — Inexistenţă

   (art. 43 CE)

3. Dreptul Uniunii Europene — Efect direct — Supremație — Conflict între dreptul Uniunii și o lege națională — Obligațiile și competențele instanței naționale sesizate — Neaplicarea legii naționale

   (art. 10 CE și 43 CE)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 12-14)

2.  Articolul 43 CE trebuie interpretat în sensul că faptul ca o legislație națională să supună unei condiții constând în imposibilitatea utilizării pierderilor în vederea stabilirii unui impozit datorat în străinătate posibilitatea de a transfera către o societate rezidentă, prin intermediul unei degrevări la nivelul grupului, pierderile înregistrate în statul membru respectiv de sediul permanent al societății nerezidente, în timp ce transferul pierderilor înregistrate în acest stat membru de o societate rezidentă nu este supus niciunei condiții echivalente, constituie o restricție privind libertatea unei societăți nerezidente de a se stabili într-un alt stat membru.

   Astfel, o asemenea diferență de tratament face mai puțin atractivă pentru societățile care au sediul în alte state membre exercitarea libertății de stabilire prin intermediul unui sediu permanent. În plus, situația unei societăți nerezidente care are doar un sediu permanent pe teritoriul național și situația unei societăți rezidente sunt, raportate la obiectivul unui regim fiscal de transfer al pierderilor, comparabile în mod obiectiv în măsura în care este vorba despre posibilitatea de a transfera, prin intermediul unei degrevări la nivelul grupului, pierderile înregistrate în acest stat membru către o altă societate care face parte din acest grup.

   O astfel de restricție nu poate fi justificată prin motive imperative de interes general întemeiate pe obiectivul care vizează evitarea unei duble luări în considerare a pierderilor, pe menținerea repartizării echilibrate a competenței de impozitare între statele membre sau pe aceste două justificări considerate împreună.

   În acest sens, în ceea ce privește, în primul rând, menținerea repartizării competenței de impozitare între statele membre, competența de impozitare a statului membru gazdă pe teritoriul căruia se desfășoară activitatea economică din care au rezultat pierderile sediului permanent nu este deloc afectată de posibilitatea transferării către o societate rezidentă, prin intermediul unei degrevări la nivelul grupului, a pierderilor înregistrate de un sediu permanent care este situat pe teritoriul statului membru menționat, dat fiind că competența acestui stat membru de a impozita eventualul profit care rezultă din activitatea desfășurată pe teritoriul său de sediul permanent rămâne intactă.

   În ceea ce privește, în al doilea rând, riscul unei duble luări în considerare a pierderilor, acesta nu are influență asupra competenței de impozitare a statului membru în care este situat sediul permanent. Pierderile transferate de sediul permanent al unei societăți nerezidente în acest stat membru către o societate rezidentă țin în orice caz de competența de impozitare a acestui stat. Această competență de impozitare nu este deloc repusă în discuție de împrejurarea că pierderile transferate ar putea fi luate în considerare, dacă este cazul, și în alt stat membru.

   (a se vedea punctele 16, 19, 20, 25, 26, 30, 31 și 35 și dispozitiv 1 și 2)

3.  Instanța națională, fiind sesizată în cadrul competenței sale, are, în calitate de organ al unui stat membru, obligația, în temeiul principiului cooperării prevăzut la articolul 10 CE, să aplice integral dreptul Uniunii direct aplicabil și să protejeze drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție a legislației naționale contrară unei dispoziții din dreptul Uniunii.

   (a se vedea punctele 38 și 40 și dispozitiv 3)