Keywords
Summary

Keywords

1. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Obligația de a lua în considerare impactul real asupra pieței – Caracter măsurabil – Conținut

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1 A primul paragraf]

2. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Cifra de afaceri globală a întreprinderii în cauză – Cifra de afaceri realizată pe baza produselor ce au făcut obiectul încălcării – Luare în considerare – Limite

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]

3. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea și durata încălcării – Majorarea cuantumului în funcție de durata încălcării – Lipsa necesității de a stabili o relație directă între această durată și un prejudiciu sporit adus normelor de concurență

[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 1 B]

4. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante – Comportament diferit de cel convenit în cadrul înțelegerii – Apreciere

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3 a doua liniuță]

5. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Situația financiară a întreprinderii în cauză – Luare în considerare – Lipsa unei obligații

(Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15)

6. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Apreciere economică complexă – Marja de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Controlul legalității – Întindere

[art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

7. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea și durata încălcării

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]

8. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Aplicarea Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor – Motivarea deciziei – Conținut

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03]

9. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competență de fond a instanței Uniunii – Întindere

(art. 261 TFUE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 17, și Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului)

10. Dreptul Uniunii – Principii – Dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă – Control jurisdicțional al deciziilor adoptate de Comisie în materie de concurență – Control de legalitate și de fond atât în drept, cât și în fapt – Încălcare – Lipsă

[art. 263 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

Summary

1. Potrivit punctului 1 secțiunea A din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, la evaluarea criteriului gravității încălcării trebuie să se țină seama de impactul său real asupra pieței numai atunci când acesta poate fi măsurat. Determinarea impactului real al unei înțelegeri asupra pieței presupune, astfel, compararea situației pieței rezultate din înțelegere cu situația care ar fi rezultat în contextul liberei concurențe. O asemenea comparație presupune cu necesitate recurgerea la anumite ipoteze, având în vedere multitudinea variabilelor care pot avea un impact asupra pieței.

(a se vedea punctele 38 și 39)

2. Deși, în vederea determinării cuantumului amenzii pentru încălcarea normelor de concurență, este permis să se țină seama atât de cifra de afaceri globală a întreprinderii, care reprezintă o indicație privind dimensiunea și puterea sa economică, cât și de partea acestei cifre care provine din vânzarea mărfurilor care fac obiectul încălcării și care este, așadar, de natură să dea o indicație privind amploarea acesteia, cifra de afaceri globală a unei întreprinderi nu constituie totuși decât o indicație aproximativă și imperfectă privind dimensiunea acesteia din urmă. Pe de altă parte, nu trebuie atribuită nici uneia, nici celeilalte dintre aceste cifre de afaceri o importanță disproporționată față de alte elemente de apreciere a gravității încălcării.

(a se vedea punctele 59 și 60)

3. În cazul în care, conform punctului 1 secțiunea B din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, cuantumul reținut în funcție de gravitatea încălcării este majorat pentru a ține seama de durata acesteia, nu este necesar să se stabilească material o relație directă între această durată și un prejudiciu sporit cauzat obiectivelor comunitare urmărite de normele de concurență. Astfel, în vederea aplicării articolului 81 alineatul (1) CE, luarea în considerare a efectelor concrete ale unui acord este superfluă în cazul în care rezultă că acesta are ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței. Acesta este în special cazul acordurilor care cuprind restricții evidente privind concurența, cum ar fi stabilirea prețurilor și împărțirea pieței.

(a se vedea punctele 74 și 75)

4. Pentru a beneficia de circumstanța atenuantă prevăzută la punctul 3 a doua liniuță din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, persoanele care săvârșesc o încălcare trebuie să demonstreze că au adoptat un comportament concurențial sau, cel puțin, că au încălcat în mod clar și în mare măsură obligațiile privind punerea în aplicare a înțelegerii, astfel încât au perturbat funcționarea acesteia, și că nu au aderat la acord în aparență, incitând astfel alte întreprinderi să pună în aplicare înțelegerea în cauză.

Astfel, o întreprindere care, în pofida concertării cu concurenții săi, desfășoară o politică mai mult sau mai puțin independentă pe piață poate pur și simplu să încerce să utilizeze înțelegerea în favoarea sa. Dacă într‑un asemenea caz ar fi fost recunoscute circumstanțe atenuante, ar fi prea simplu ca întreprinderile să minimizeze riscul obligației de plată a unei amenzi ridicate, având în vedere că ar putea să profite de o înțelegere ilicită și, astfel, să beneficieze de o reducere a amenzii pentru motivul că ar fi jucat doar un rol limitat în aplicarea încălcării, deși atitudinea acestora a determinat și alte întreprinderi să se comporte într‑un mod care aduce o atingere mai mare concurenței.

Prin urmare, întreprinderea care încetează să participe la o înțelegere nu se află în aceeași situație ca și întreprinderea care a aderat la înțelegere, dar nu o pune în aplicare sau încetează să o pună în aplicare. Astfel, în acest din urmă caz, întreprinderea continuă să aducă atingere concurenței prin participarea la eventualele discuții și prin faptul că participarea sa la înțelegere este susceptibilă să determine alte întreprinderi să adopte un comportament care să aducă atingere concurenței.

Pe de altă parte, de regulă, cartelurile iau naștere în momentul în care un sector cunoaște dificultăți și, în principiu, asemenea dificultăți nu pot constitui o circumstanță atenuantă.

(a se vedea punctele 93-95 și 97)

5. Comisia nu este obligată, atunci când stabilește cuantumul amenzii, să țină cont de situația deficitară a întreprinderii, având în vedere că recunoașterea unei astfel de obligații ar echivala cu conferirea unui avantaj concurențial nejustificat întreprinderilor celor mai puțin adaptate la condițiile pieței. Comisia este cu atât mai puțin ținută să ia în considerare o pretinsă incapacitate de plată cauzată de o sancțiune financiară aplicată pentru o încălcare a dreptului concurenței, având în vedere că întreprinderea este prima responsabilă pentru o asemenea situație pe care a provocat‑o printr‑un comportament ilegal.

Pe de altă parte, dificultățile în compararea nivelului amenzilor aplicate unor întreprinderi care au participat la acorduri diferite, pe piețe distincte, în momente uneori îndepărtate în timp, poate rezulta din condițiile necesare pentru punerea în aplicare a unei politici eficiente în materie de concurență. Prin urmare, faptul că, în cazuri anterioare, Comisia a ținut seama de dificultățile financiare ale unei întreprindere nu înseamnă că aceasta este obligată să realizeze aceeași apreciere într‑un caz ulterior.

(a se vedea punctele 103-105)

6. Deși, în domeniile în care sunt necesare aprecieri economice complexe, precum stabilirea cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, Comisia dispune de o marjă de apreciere în materie economică, aceasta nu înseamnă că instanța Uniunii trebuie să se abțină de la a controla interpretarea dată de Comisie datelor de natură economică. Astfel, în cadrul controlului legalității, instanța Uniunii trebuie nu numai să verifice, între altele, exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă sunt de natură să susțină concluziile deduse.

Revine instanței Uniunii sarcina de a efectua controlul legalității pe baza elementelor prezentate de reclamant în susținerea motivelor invocate. În cadrul acestui control, instanța nu se poate întemeia pe puterea de apreciere de care dispune Comisia, nici în ceea ce privește alegerea elementelor luate în considerare în aplicarea criteriilor referitoare la stabilirea amenzii, prevăzute în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, nici în ceea ce privește aprecierea acestor elemente pentru a renunța la exercitarea unui control aprofundat atât în drept, cât și în fapt.

(a se vedea punctele 121 și 129)

7. În vederea stabilirii cuantumului amenzilor pentru încălcarea normelor de concurență, trebuie să se țină seama de durata încălcărilor și de toate elementele de natură să intre în aprecierea gravității acestora, cum ar fi comportamentul fiecărei întreprinderi, rolul avut de fiecare dintre ele în instituirea practicilor concertate, profitul pe care l‑au putut obține din aceste practici, dimensiunea lor și valoarea mărfurilor în cauză, precum și riscul pe care încălcările de acest tip îl reprezintă pentru Comunitatea Europeană. Trebuie să se țină seama de elemente obiective, precum conținutul și durata comportamentelor anticoncurențiale, numărul și intensitatea acestora, întinderea pieței afectate și atingerea adusă ordinii publice economice. Analiza trebuie să ia în considerare și importanța relativă și cota de piață a întreprinderilor responsabile, precum și eventualele încălcări repetate.

(a se vedea punctele 123 și 124)

8. Din rațiuni de transparență, Comisia a adoptat Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, în care precizează în ce mod va lua în considerare anumite circumstanțe ale încălcării și consecințele care vor putea fi deduse din acestea în ceea ce privește cuantumul amenzii. Aceste linii directoare, care prevăd o regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care administrația nu se poate îndepărta, într‑un caz particular, fără a indica motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament, se limitează să descrie metoda de examinare a încălcării urmată de Comisie și criteriile pe care aceasta se obligă să le ia în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzii. Prin urmare, revine Comisiei, atunci când își motivează decizia, sarcina de a explica în special ponderarea și evaluarea pe care le a realizat cu privire la elementele luate în considerare.

(a se vedea punctele 126-128)

9. În ceea ce privește stabilirea cuantumului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență, competența de fond care era recunoscută instanței Uniunii prin articolul 17 din Regulamentul nr. 17 este recunoscută în prezent prin articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 261 TFUE. Această competență autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată.

Exercitarea competenței de fond nu echivalează însă cu un control din oficiu, iar procedura în fața instanțelor Uniunii este contradictorie. Cu excepția motivelor de ordine publică pe care instanța este ținută să le examineze din oficiu, cum ar fi lipsa de motivare a deciziei atacate, sarcina de a invoca motive împotriva acesteia din urmă și de a prezenta elemente de probă în susținerea acestor motive revine reclamantului. Această cerință de natură procedurală nu este contrară normei potrivit căreia, în ceea ce privește încălcările normelor de concurență, revine Comisiei obligația de a face dovada încălcărilor pe care le constată și de a stabili elementele de probă de natură a demonstra, corespunzător cerințelor legale, existența faptelor constitutive ale unei încălcări. Astfel, în cadrul unei căi de atac judiciare, reclamantul trebuie să identifice elementele contestate din decizia atacată, să formuleze critici în această privință și să aducă probe care pot consta în indicii serioase, prin care să se urmărească demonstrarea temeiniciei criticilor sale.

(a se vedea punctele 130-132)

10. Controlul deciziilor adoptate de Comisie în materie de concurență prevăzut de tratate implică faptul că instanța Uniunii exercită un control atât de drept, cât și de fapt și că are competența de a aprecia probele, de a anula decizia atacată și de a modifica cuantumul amenzilor. Nu reiese, prin urmare, că controlul legalității prevăzut la articolul 263 TFUE, completat de competența de fond cu privire la cuantumul amenzii, prevăzută la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, ar fi contrar cerințelor principiului protecției jurisdicționale efective care figurează la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(a se vedea punctul 133)