Cauza C-292/10

G

împotriva

Cornelius de Visser

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Landgericht Regensburg)

„Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială — Comunicare publică a actelor judiciare — Lipsa unui domiciliu sau a unei reședințe cunoscute a pârâtului pe teritoriul unui stat membru — Competența «în materie delictuală și cvasidelictuală» — Încălcare a drepturilor referitoare la personalitate care ar fi putut fi săvârșită prin publicarea unor fotografii pe internet — Locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”

Sumarul hotărârii

1. Cooperare judiciară în materie civilă — Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială — Regulamentul nr. 44/2001 — Competențe speciale — Competența în materie delictuală sau cvasidelictuală

   [Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 4 alin. (1) și art. 5 punctul 3]

2. Cooperare judiciară în materie civilă — Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială — Regulamentul nr. 44/2001 — Recunoașterea și executarea hotărârilor — Suspendarea judecății asupra recunoașterii sau a executării — Necomunicare în timp util a actului de sesizare a instanței către pârât — Domeniu de aplicare

   [Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965, art. 15; Regulamentul nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 19; Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 26 alin. (2)-(4)]

3. Cooperare judiciară în materie civilă — Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială — Regulamentul nr. 44/2001 — Hotărâre pronunțată într-o cauză judecată în lipsă — Comunicarea actului de sesizare a instanței către pârât prin publicare potrivit dreptului național — Admisibilitate — Condiție

   (Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului)

4. Cooperare judiciară în materie civilă — Crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate — Regulamentul nr. 805/2004 — Titluri executorii susceptibile de a fi certificate

   [Regulamentul nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 14 alin. (2); Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 34 punctul 2]

5. Apropierea legislațiilor — Comerț electronic — Directiva 2000/31 — Dispoziții privind piața internă

   [Directiva 2000/31 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1) și (2)]

1.  Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării articolului 5 punctul 3 din același regulament în cazul unei acțiuni în răspundere pentru administrarea unui site internet introduse împotriva unui pârât care este probabil cetățean al Uniunii, dar care se află într-un loc necunoscut, dacă instanța sesizată nu dispune de indicii doveditoare care să îi permită să concluzioneze că pârâtul respectiv domiciliază efectiv în afara teritoriului Uniunii.

   (a se vedea punctul 42 și dispozitiv 1)

2.  În ipoteza unei hotărâri pronunțate într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât a cărui adresă este necunoscută, norma prevăzută la articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, potrivit căreia instanța este obligată să suspende judecata până când se constată că pârâtul a putut primi actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest sens, nu este înlăturată de normele prevăzute la articolul 26 alineatele (3) și (4) din regulamentul menționat, și anume articolul 19 din Regulamentul nr. 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială și abrogarea Regulamentului nr. 1348/2000 sau articolul 15 din Convenția de la Haga din 1965.

   Astfel, deși caracterul legal al comunicării actului de sesizare a instanței către un pârât care nu se prezintă trebuie apreciat prin raportare la dispozițiile convenției respective și, cu atât mai mult, prin raportare la prevederile regulamentului menționat, norma respectivă nu se aplică totuși decât în măsura în care sunt aplicabile dispozițiile în discuție. Or, atât articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1393/2007, cât și articolul 1 al doilea paragraf din Convenția de la Haga din 1965 prevăd că aceste instrumente nu se aplică în cazul în care adresa destinatarului nu este cunoscută.

   (a se vedea punctele 51-54)

3.  Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu se opune pronunțării unei hotărâri într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât căruia, ca urmare a imposibilității de a-l localiza, i-a fost comunicat actul de sesizare a instanței prin publicare potrivit dreptului național, cu condiția ca instanța sesizată să se fi asigurat anterior că toate demersurile impuse de principiile diligenței și bunei-credințe au fost întreprinse pentru a-l găsi pe acest pârât.

   Desigur, posibilitatea de a continua procedura fără știrea pârâtului, printr-o comunicare publică, restrânge dreptul la apărare al acestui pârât. Această restricție este totuși justificată în raport cu dreptul unui reclamant la o protecție efectivă, dat fiind că, în lipsa unei astfel de comunicări, acest drept ar rămâne lipsit de conținut.

   (a se vedea punctele 56 și 59 și dispozitiv 2)

4.  Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune certificării ca titlu executoriu european în sensul Regulamentului nr. 805/2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate a unei hotărâri pronunțate într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât a cărui adresă nu este cunoscută.

   Astfel, decurge din analiza scopurilor și a mecanismului respectivului regulament că prin acesta se instituie un mecanism derogatoriu de la regimul comun al recunoașterii hotărârilor, ale cărui cerințe sunt, din principiu, de strictă interpretare.

   Or, posibilitatea pârâtului ca, în temeiul articolului 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, să se opună recunoașterii hotărârii pronunțate împotriva sa îi permite acestuia să obțină respectarea dreptului său la apărare. Această garanție ar lipsi totuși dacă o hotărâre pronunțată într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât care nu a avut cunoștință de existența procedurii ar fi certificată ca titlu executoriu european.

   (a se vedea punctele 64, 66 și 68 și dispozitiv 3)

5.  Articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/31 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă nu se aplică într-o situație în care locul de stabilire a furnizorului de servicii ale societății informaționale este necunoscut, din moment ce aplicarea acestei dispoziții este subordonată identificării statului membru pe al cărui teritoriu este efectiv stabilit furnizorul în discuție.

   (a se vedea punctul 72 și dispozitiv 4)

Cauza C-292/10

G

împotriva

Cornelius de Visser

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Landgericht Regensburg)

„Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială — Comunicare publică a actelor judiciare — Lipsa unui domiciliu sau a unei reședințe cunoscute a pârâtului pe teritoriul unui stat membru — Competența «în materie delictuală și cvasidelictuală» — Încălcare a drepturilor referitoare la personalitate care ar fi putut fi săvârșită prin publicarea unor fotografii pe internet — Locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”

Sumarul hotărârii

1. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Competențe speciale – Competența în materie delictuală sau cvasidelictuală

   [Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 4 alin. (1) și art. 5 punctul 3]

2. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Recunoașterea și executarea hotărârilor – Suspendarea judecății asupra recunoașterii sau a executării – Necomunicare în timp util a actului de sesizare a instanței către pârât – Domeniu de aplicare

   [Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965, art. 15; Regulamentul nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 19; Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 26 alin. (2)-(4)]

3. Cooperare judiciară în materie civilă – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul nr. 44/2001 – Hotărâre pronunțată într-o cauză judecată în lipsă – Comunicarea actului de sesizare a instanței către pârât prin publicare potrivit dreptului național – Admisibilitate – Condiție

   (Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului)

4. Cooperare judiciară în materie civilă – Crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate – Regulamentul nr. 805/2004 – Titluri executorii susceptibile de a fi certificate

   [Regulamentul nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 14 alin. (2); Regulamentul nr. 44/2001 al Consiliului, art. 34 punctul 2]

5. Apropierea legislațiilor – Comerț electronic – Directiva 2000/31 – Dispoziții privind piața internă

   [Directiva 2000/31 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1) și (2)]

1.  Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că nu se opune aplicării articolului 5 punctul 3 din același regulament în cazul unei acțiuni în răspundere pentru administrarea unui site internet introduse împotriva unui pârât care este probabil cetățean al Uniunii, dar care se află într-un loc necunoscut, dacă instanța sesizată nu dispune de indicii doveditoare care să îi permită să concluzioneze că pârâtul respectiv domiciliază efectiv în afara teritoriului Uniunii.

   (a se vedea punctul 42 și dispozitiv 1)

2.  În ipoteza unei hotărâri pronunțate într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât a cărui adresă este necunoscută, norma prevăzută la articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, potrivit căreia instanța este obligată să suspende judecata până când se constată că pârâtul a putut primi actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest sens, nu este înlăturată de normele prevăzute la articolul 26 alineatele (3) și (4) din regulamentul menționat, și anume articolul 19 din Regulamentul nr. 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială și abrogarea Regulamentului nr. 1348/2000 sau articolul 15 din Convenția de la Haga din 1965.

   Astfel, deși caracterul legal al comunicării actului de sesizare a instanței către un pârât care nu se prezintă trebuie apreciat prin raportare la dispozițiile convenției respective și, cu atât mai mult, prin raportare la prevederile regulamentului menționat, norma respectivă nu se aplică totuși decât în măsura în care sunt aplicabile dispozițiile în discuție. Or, atât articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1393/2007, cât și articolul 1 al doilea paragraf din Convenția de la Haga din 1965 prevăd că aceste instrumente nu se aplică în cazul în care adresa destinatarului nu este cunoscută.

   (a se vedea punctele 51-54)

3.  Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că nu se opune pronunțării unei hotărâri într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât căruia, ca urmare a imposibilității de a-l localiza, i-a fost comunicat actul de sesizare a instanței prin publicare potrivit dreptului național, cu condiția ca instanța sesizată să se fi asigurat anterior că toate demersurile impuse de principiile diligenței și bunei-credințe au fost întreprinse pentru a-l găsi pe acest pârât.

   Desigur, posibilitatea de a continua procedura fără știrea pârâtului, printr-o comunicare publică, restrânge dreptul la apărare al acestui pârât. Această restricție este totuși justificată în raport cu dreptul unui reclamant la o protecție efectivă, dat fiind că, în lipsa unei astfel de comunicări, acest drept ar rămâne lipsit de conținut.

   (a se vedea punctele 56 și 59 și dispozitiv 2)

4.  Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune certificării ca titlu executoriu european în sensul Regulamentului nr. 805/2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creanțele necontestate a unei hotărâri pronunțate într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât a cărui adresă nu este cunoscută.

   Astfel, decurge din analiza scopurilor și a mecanismului respectivului regulament că prin acesta se instituie un mecanism derogatoriu de la regimul comun al recunoașterii hotărârilor, ale cărui cerințe sunt, din principiu, de strictă interpretare.

   Or, posibilitatea pârâtului ca, în temeiul articolului 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, să se opună recunoașterii hotărârii pronunțate împotriva sa îi permite acestuia să obțină respectarea dreptului său la apărare. Această garanție ar lipsi totuși dacă o hotărâre pronunțată într-o cauză judecată în lipsă împotriva unui pârât care nu a avut cunoștință de existența procedurii ar fi certificată ca titlu executoriu european.

   (a se vedea punctele 64, 66 și 68 și dispozitiv 3)

5.  Articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 2000/31 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă nu se aplică într-o situație în care locul de stabilire a furnizorului de servicii ale societății informaționale este necunoscut, din moment ce aplicarea acestei dispoziții este subordonată identificării statului membru pe al cărui teritoriu este efectiv stabilit furnizorul în discuție.

   (a se vedea punctul 72 și dispozitiv 4)