Cauza C-282/10

Maribel Dominguez

împotriva

Centre informatique du Centre Ouest Atlantique și Préfet de la région Centre

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Cour de cassation (Franța)]

„Politica socială — Directiva 2003/88/CE — Articolul 7 — Dreptul la concediul anual plătit — Condiție de acordare a dreptului impusă de o reglementare națională — Absența lucrătorului — Durata dreptului la concediu în funcție de natura absenței — Reglementare națională contrară Directivei 2003/88 — Rolul instanței naționale”

Sumarul hotărârii

1. Politica socială – Protecția securității și a sănătății lucrătorilor – Organizarea timpului de lucru – Dreptul la concediul anual plătit – Reglementare națională care condiționează concediul anual plătit de existența unei perioade minime de activitate efectivă în cadrul unei perioade de referință

   [Directiva 2003/88 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (1)]

2. Politica socială – Protecția securității și a sănătății lucrătorilor – Organizarea timpului de lucru – Dreptul la concediul anual plătit – Directiva 2003/88 – Articolul 7 alineatul (1) – Obligații și puteri ale instanței naționale – Interpretare conformă cu dreptul Uniunii a reglementării naționale – Limite – Eventuala obligație a statului membru în cauză de a repara prejudiciul cauzat particularilor ca urmare a neconformității dreptului național cu dreptul Uniunii

   [art. 4 alin. (3) TUE; Directiva 2003/88 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (1)]

3. Politica socială – Protecția securității și a sănătății lucrătorilor – Organizarea timpului de lucru – Dreptul la concediul anual plătit – Dispoziție națională care prevede, în funcție de cauza absenței lucrătorului, o durată a concediului anual plătit mai mare sau egală cu perioada minimă

   [Directiva 2003/88 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (1)]

1.  Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții sau unor practici naționale care prevăd că dreptul la concediul anual plătit este condiționat de existența unei perioade minime de activitate efectivă de 10 zile sau de o lună în perioada de referință.

   Astfel, deși, desigur, statelor membre le este permis să definească, în reglementarea lor internă, condițiile de exercitare și de transpunere a dreptului la concediul anual plătit, acestea nu pot totuși condiționa în vreun mod constituirea însăși a acestui drept. În acest fel, modalitățile de executare și de aplicare necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Directivei 93/104 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, codificată prin Directiva 2003/88, pot cuprinde anumite divergențe în ceea ce privește condițiile de exercitare a dreptului la concediul anual plătit, dar această directivă nu permite statelor membre să excludă chiar nașterea unui drept acordat în mod expres tuturor lucrătorilor.

   (a se vedea punctele 18, 19 și 21 și dispozitiv 1)

2.  În cazul unui litigiu între particulari în care dreptul național este contrar articolului 7 din Directiva 2003/88 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, luând în considerare ansamblul dreptului intern, în special dreptul muncii relevant și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, pentru a garanta efectivitatea deplină a dispoziției menționate și pentru a identifica o soluție conformă cu finalitatea urmărită de aceasta, dacă poate ajunge la o interpretare a acestui drept național care să permită asimilarea absenței lucrătorului ca urmare a unui accident de traseu cu una dintre situațiile menționate în dispoziția amintită din dreptul național al muncii.

   În cazul în care o astfel de interpretare nu este posibilă, revine instanței naționale sarcina de a verifica dacă, având în vedere natura juridică a pârâților din acțiunea principală, efectul direct al articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 poate fi invocat împotriva acestora.

   Dacă instanța națională nu reușește să obțină rezultatul prevăzut la respectivul articol 7, partea lezată de neconformitatea dreptului național cu dreptul Uniunii ar putea totuși să se prevaleze de Hotărârea din 19 noiembrie 1991, Francovich și alții, C-6/90 și C-9/90, pentru a obține, dacă este cazul, repararea prejudiciului suferit.

   (a se vedea punctul 44 și dispozitiv 2)

3.  Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 privind anumite aspecte ale organizării timpului de muncă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei dispoziții naționale care prevede, în funcție de cauza absenței lucrătorului aflat în concediu medical, o perioadă de concediu anual plătit mai mare sau egală cu perioada minimă de patru săptămâni garantată de această directivă.

   (a se vedea punctul 50 și dispozitiv 3)