Keywords
Summary

Keywords

1. Dreptul Uniunii – Efect direct – Taxe naționale incompatibile cu dreptul Uniunii – Restituire – Modalități – Aplicarea dreptului național – Drept național care prevede termene de prescripție sau de decădere

2. Dreptul Uniunii – Efect direct – Taxe naționale incompatibile cu dreptul Uniunii – Restituire – Modalități – Aplicarea dreptului național – Drept național care prevede un termen de prescripție mai lung pentru a obține restituirea taxelor de la un particular intermediar decât cel aplicabil statului – Admisibilitate – Condiție

3. Întrebări preliminare – Interpretare – Efectul în timp al hotărârilor de interpretare – Efect retroactiv – Hotărâre care constată incompatibilitatea cu dreptul Uniunii a caracterului retroactiv al unei reglementări naționale

(art. 267 TFUE)

Summary

1. Dreptul Uniunii nu se opune aplicării unui termen de prescripție de cinci ani, prevăzut în ordinea juridică internă a unui stat membru pentru creanțele asupra statului, în cazul unor acțiuni în rambursarea unor taxe care au fost plătite cu încălcarea dreptului Uniunii în temeiul unui „sistem mixt de ajutoare și de taxe”.

Astfel, în absența unor norme armonizate în materia rambursării taxelor impuse cu încălcarea dreptului Uniunii, statele membre își păstrează dreptul de a aplica modalitățile procedurale prevăzute în sistemele lor juridice interne, în special în materia decăderii, sub rezerva respectării principiilor echivalenței și efectivității.

Or, principiul echivalenței nu ar fi încălcat, în măsura în care termenul de prescripție de cinci ani se aplică tuturor creanțelor împotriva statului membru în cauză și în care aplicabilitatea sa nu depinde de aspectul dacă aceste creanțe rezultă dintr‑o încălcare a dreptului național sau a dreptului Uniunii, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere. În ceea ce privește principiul efectivității, stabilirea unor termene rezonabile de introducere a acțiunilor, sub sancțiunea decăderii, în vederea asigurării securității juridice, stabilire care protejează în același timp și contribuabilul, și administrația în cauză este compatibilă cu dreptul Uniunii. Astfel, asemenea termene nu sunt de natură să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii, chiar dacă, prin definiție, împlinirea acestor termene determină respingerea, în tot sau în parte, a acțiunii intentate.

(a se vedea punctele 34-36 și 38 și dispozitiv 1)

2. Dreptul Uniunii nu se opune unei reglementări naționale care acordă unui particular un termen mai lung pentru obținerea rambursării taxelor de la un alt particular, care are rol de intermediar, căruia i le‑a plătit fără să fie datorate și care le‑a achitat în contul primului particular, în beneficiul statului, deși, dacă ar fi plătit aceste taxe direct statului, acțiunea acestui prim particular ar fi fost supusă unui termen mai scurt, care derogă de la regimul de drept comun al acțiunii în restituirea plății nedatorate, în măsura în care particularii care au calitatea de intermediari pot în mod efectiv să solicite statului sumele pe care, dacă este cazul, le‑au achitat în beneficiul altor particulari.

(a se vedea punctul 45 și dispozitiv 2)

3. Faptul că Curtea a constatat, într‑o hotărâre pronunțată în urma unei trimiteri preliminare, incompatibilitatea caracterului retroactiv al unei reglementări naționale cu dreptul Uniunii nu are incidență asupra datei la care începe să curgă termenul de prescripție prevăzut de dreptul național pentru creanțele asupra statului membru în cauză.

Astfel, pe de o parte, problema stabilirii datei la care începe să curgă termenul de prescripție intră, în principiu, sub incidența dreptului național. Pe de altă parte, o hotărâre preliminară nu are o valoare constitutivă, ci pur declarativă, cu consecința că efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în vigoare a normei interpretate. În consecință, dreptul Uniunii nu se opune ca o autoritate națională să invoce împlinirea unui termen de prescripție rezonabil decât dacă conduita autorităților naționale coroborată cu existența unui termen de decădere au drept rezultat lipsirea totală a unei persoane de posibilitatea de a‑și valorifica drepturile în fața instanțelor naționale.

(a se vedea punctele 47, 48, 51 și 53 și dispozitiv 3)